Sunt convinsă, în pofida nemulțumirilor vociferate din toate direcțiile legate de secolul mecanicist, științific și internaut în care ne aflăm și care ridică întrebarea plină de temeri „spre ce ne îndreptăm?”, că întotdeauna ceva din interiorul omului va da un bobârnac tuturor lucrurilor obiective și „bine așezate”. Nu Dostoievski se amuza cu un surâs amar în colțul gurii când afirma că dacă totul ar fi perfect și raiul s-ar instaura pe pământ tot ar exista măcar un singur om ce ar răsturna ordinea stabilită printr-un simplu caraghioslâc? Omul vrea să spună că „mă doare fix în cot, mi se rupe de fericirea voastră, căci eu sufăr...”
Nici constrângerea absolută și nici libertatea totală nu-i este dat omului să accepte.
Constrângerea absolută, rațională am vazut-o în comunism, libertatea totală, anomică o vedem în democrație.
Ce se dezlănțuie atunci când regimul e totalitar descrie extrem de sugestiv Bulgakov în „Maestrul și Margareta”.
Societatea sovietică construită utopic ajunge să fie tulburată de fenomene inexplicabile, de unde străbate cu mare forță o luptă între bine și rău, rai și iad. Cutia Pandorei se deschide, iar spaima omului ia formă în fața lucrurilor necurate, apărute dintr-un nu știu unde, pentru că au fost evitate din dorința de a nu cunoaște tainele profunde ale inconștientului uman. Distanța dintre lumea comunistă, materialistă și jocul, teatrul absurd al Satanei – între cele două neexistând mijocitorul, divinitatea – sugerează că societățile de felul acesta ce neglijează aspectul spiritual, libertatea credinței, filosofia, cad în cealaltă extremă, sub incidența diavolului.
Personajele ce întruchipează atât pe Satana cât și suita sa au o înfățișare hidoasă, murdară, disproporționată, bufonică (necuratul este reprezentat cu un ochi negru adânc, de nepătruns și unul verde, șiret, iar motanul negru are dimensiuni uriașe și neastâmpărat joacă tot felul de feste speriind mulțimea). Ele par a avea puteri nelimitate și se folosesc de slăbiciunile pământești – lăcomia, avarția, minciuna, trădarea, plăcerea, demascarea – în realizarea scopurilor, creând isterie, nevroză în masă. Alteori sunt plasate în decoruri domestice unde cinează, cinstesc un pahar de vin, joacă șah sau folosesc licori ciudate pentru a-și masa durerile de genunchi.
Personajele cu caractere bune, modeste apar mereu în straie sărăcăcioase, jerpelite, purtând pe chip suferința, tristețea (Isus, Matei Levi), pierderea interesului pentru sens și viață (Maestrul). O parte dintre ele clachează și își găsesc sfârșitul la casa de nebuni, bolnavi de schizofrenie, tristețe și depresie.
Oamenii dispar fără urmă în gulagul sovietic, cetățeanul este denunțat pentru luare de mită sau pentru convingeri anticomuniste, nevinovaților li se însușesc bunurile.
Natura se desfășoară în acord cu frământările sau armoniile sufletești, uneori sub efectele tulburătoare ale lunii pline. Scenele se succed trecând prin moarte, cadavre, putrefacție, distrungere, incendiu, furtună, tunet. Maestrul își arde opera, scriitorul mediocru slujește interesele statului. Iubirea apelează la magie, vrăjitorie, trupul gol al Margaretei se avântă pe mătură deasupra orașului urmând drumul inițiatic spre dragostea împlinită. Iubirea triumfă, însă în moarte. Satana respectă și susține iubirea organizând un bal în cinstea acesteia. Banul este puternic și sufletul subjugat de material, încât visele nocturne întrec realitatea, iar nihilismul, ateismul, viziunea fără credința în viața de după moarte sunt puse sub semnul întrebării.
Isus nu intervine. Credința în El are loc în libertate. Istoria sa reprezentată într-o variantă nouă amintește de Marele Inchizitor al lui Dostoievschi. Pilat din Pont, măcinat de sentimente de vinovăție, este iertat.
Nimic nu apare întâmplător, fiecare plătește pentru actele sale, încât destinul se îndeplinește conform alegerilor individuale.
Toate acestea există, deși mintea omului limitează substanța lor la explicații pur logice, științifice. Cuprinde-le dacă poți!
