Ma preocupa in primul rand propria-mi mediocritate. Apoi, a celorlalti, desi mediocritatea lor e mai mult un soi de criteriu prin care te autoevaluezi. Mediocritatea se caracterizeaza in special prin latura ei perversa. Ea, spre deosebire de tristete, bucurie, entuziasm, angoasa - care sunt dispozitii, emotii clare, vizibile - ea, mediocritatea deci, nu are delimitari precise, te cuprinde prin invaluire, incet, in timp, pe neasteptate si, hopa, te trezesti o persoana fara spirit, comuna, fara stralucire, o simpla nulitate. Asta doar in cazul in care din fericire te trezesti intr-adevar si iti percepi insuficienta de calitate, altfel, trai neneaca si sa ne vedem sanatosi. Pentru ca, de obicei, mediocritatea nu doare. Si apoi, cine este in masura sa recunoasca fata de ceilalti sau in forul sau interior ca poate fi o persoana fara capacitati deosebite, care nu se evidentiaza prin nimic, care nu iese din comunul banal prin nici un merit special? Mediocritatea se instaleaza in general prin intermediul comoditatii, trufiei, a slabei constientizari de sine si a lumii exterioare, insa aroganta, fudulia ca si ignoranta dispretuitoare sunt asii de sub maneca ai mediocritatii, care lovesc sub centura la orice sclipire de inteligenta sau diversitate culturala.
Mediocritatea, in consecinta, este un mod de a trai linistit, nici prea prea nici foarte foarte, este confortabila, culcusul caldicel ravnit de majoritatea indivizilor umani.
Iesirea din mediocritate presupune o lupta continua cu tine insuti, nelinisti, framantari, zbucium interior, suferinta, autoexigenta, punerea ta la zid cu duritate de propria-ti constiinta, acte de eroism hranite de curaj, temeritate, dar mai presus de toate este necesara recunoasterea limitelor personale si a prostiei ce cu siguranta te caracterizeaza.
Hmm...iata un citat revelator “Spiritele mediocre condamna de obicei tot ce le depaseste intelegerea” Francois de la Rochefoucauld
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu