Cand psihologul e nebun...

Irvin D. Yalom, cu umor, prezinta cateva cazuri referitoare la destinul de a fi sau deveni psiholog. De exemplu, un psihoterapeut debutant, pe cand se afla inca in formare, incalca regulile deontologice si intretine o relatie cu o clienta. Din proprie initiativa, constientizand eroarea umana ce o produsese, renunta la cariera de psihoterapeut si il regasim peste ani lucrand intr-un domeniu tehnic. Sau, un pacient netratabil, un acerb cititor de filosofie, despre care Yalom isi formase convingerea ca e una dintre persoanele cele mai asociabile si lipsite de afectiune, demisioneaza din functia de chimist, urmeaza facultatea de filosofie, devine asistent universitar si isi deschide un cabinet pe consiliere filosofica. Yalom ramane consternat. N-avea idee cum fostul sau pacient, lipsit de orice urma de empatie,  poate sa trateze alti pacienti.
Aici vorbim de America, unde e totul posibil, si anume, putem vedea cum un vanzator de inghetata poate ajunge un fizician renumit sau, ca si in cazul nostru, un mare chimist un psiholog obisnuit. Exista posibilitatea de a jongla cu job-urile, de a te reprofila etc.
Totusi, meseria de psiholog nu se potriveste oricui. Ca si in multe alte profesii, este necesar sa fii innascut pentru aceasta, sa devina ca o menire intrinseca dorinta de a-i ajuta pe altii, de a-ti dezvolta sentimentele de comuniune sociala, de a empatiza cu ceilalti si intui misterioasele semne ale psihicului, bineinteles, conjugat cu o buna pregatire teoretica si practica.
Multi, am constatat, nu fac inca distinctia intre psihiatru (medicul specializat în tratamentul bolilor mintale si care are dreptul sa administreze medicamente) si psihoterapeut sau psiholog (evalueaza, consilieaza, sustine, indruma si trateaza prin diverse terapii persoanele care se confrunta cu probleme, diverse obstacole de natura sociala, psihica, familiala etc.). Definitiile sunt mult mai ample, iar munca ce o presupune fiecare sunt mult mai complexe.
S-a format deja o prejudecata in randul oamenilor in ceea ce priveste cum ar trebui sa arate un psiholog. In viziunea multora psihologul trebuie sa stie sa-si rezolve conflictele ce apar in viata lui, frustrarile, iar problemele cu care "omul de rand" se confrunta pe un psiholog nu are cum sa il atinga, cum ar fi divortul, suferinta in urma unei pierderi, greselile pur omenesti, certurile cu partenerul, cu copii etc. Psihologul apare ca un batran intelept, echilibrat, capabil sa rezolve si sa gestioneze perfect orice problema.
Pana a ajunge la nivelul unui psiholog bun este imperios necesar sa urmezi ani de stagii de formare, dezvoltare personala, practica asistata de un supervizor calificat, tocmai pentru a rezolva multitudinea de complexe, frustrari pe care orice om le incearca.
Irvin D. Yalom povesteste ca a fost nevoit sa fie psihanalizat 3 ani de zile, in afara cursurilor de formare obligatorii pentru a obtine un atestat de libera practica.
De asemenea, multi psihologi isi au psihologul personal, asa cum si medicii isi au medicul personal.

Irvin D. Yalom este un exemplu de psihoterapeut care, pe langa numeroasele succese in cariera sa, isi recunoaste limitele si descrie cu originalitate eforturile si lupta sa cu psihicul uman.

De ce se tem bărbaţii de femei

Bună întrebare. Când observi un asemenea titlu te macină în mod deosebit curiozitatea. Vrei să ştii, să cunoşti odată şi odată ce presupune acest mister al diferenţelor dintre femeie şi bărbat, să pătrunzi înţelesul eternului gen masculin şi, mai ales, feminin.

Jean Cournut atacă direct. Toate manifestările comportamentale, psihice pe care bărbatul le-a avut de-a lungul istoriei, spune el, se datorează acestui profund sentiment de teamă în raport cu femeia.

Bărbaţii domină femeile de când e lumea lume, mai întâi sub aspect fizic, apoi din punct de vedere social, politic, economic etc. De ce, se întreabă Jean Cournut şi ne întrebăm şi noi? Pentru că se tem, răspunde acesta.

Să enumerăm ceea ce, de-a lungul întregii cărţi, Jean Cournut evidenţiază ca fiind principalele arme ale femeii ce determină eterna frică a masculinului faţă de feminin. Aşadar, barbatul se teme de un feminin sexual, sălbatic, juisant, primejdios, insaţiabil, muritor, mortifier, glacial, lesbian, infidel, misterios, invidios, incestuos, posesiv, sufocant, castrator, exclus, exigent, pasiv, masochist, castrat şi ireprezentabil.. Un feminin care ameninţă în permanenţă ordinea falică şi care este incomprehensibil şi nebunesc de erotic şi matern.

După o asemenea înşiruire de caracteristici ameninţătoare putem lesne înţelege ce-i face pe bărbaţi să incerce sa tranforme femeia într-o supusa a lui.

Astfel, Jean Cournut, aprofundând şi încercând să expliciteze această teamă, enunţă că:

• Bărbaţii se tem de femei pentru că ele încarnează, gândesc ei, sexualitatea animalică, sălbatică, de aceea instituţiile au încercat, prin prescripţii morale, interdicţii sau represiuni, să canalizeze această sexualitate, percepută mereu ca dezordonată, spre perpetuarea speciei şi nu tulburării acesteia.
• Bărbaţii se tem de femei pentru că ele încarnează, gândesc ei, moartea, dar şi viaţa şi adevăratele valori.
• Fiindu-le teamă de femei, bărbaţii ezită să le abordeze fie pentru că le idealizează, fie pentru că, gândesc ei, sunt periculoase.
• Bărbaţii se tem de femei pentru că le este frică că nu le pot satisface (şi pentru că ele se razbună). Ideea că femeile sunt insaţiabile şi că bărbaţii pot cu greu să le satisfacă este o temere universală.
• Bărbaţii se tem de femei pentru că, gândesc ei, sunt diabolice. Femeia îl nelinişteşte pe bărbat pentru că ea este "judecătorul sexualităţii lui şi, mai mult, pentru că şi-o închipuie insaţiabilă, asemenea unui foc ce trebuie întreţinut neîncetat".
• Bărbaţii se tem de femininul oglinzii, care riscă să dezvăluie partea feminină secret ascunsă în fiecare bărbat.
• Bărbaţii se tem de femei pentru că ele încarnează, gândesc ei, pasivitatea penetrată.
• Bărbaţii se tem de femei pentru că ele au secrete şi talismane.
• Bărbaţii se tem de femei pentru că sunt, gândesc ei, ele insele un secret.
• Bărbaţii se tem de femei pentru că, atunci când juisează, ei au impresia că nu se va sfărşi vreodată.
• Bărbaţii se tem de femei pentru că se tem de infidelitatea lor.
• Bărbaţii se tem de femei pentru că, gândesc ei, ele işi doresc penisul lor, al bărbaţilor.

"Reprezentării acestei femei potenţial satanice şi care trebuie dominată, i se opune drept antiteză şi model suprem Fecioara Maria, femeia mamă ideală, adică fară de păcat, mai precis fără sexualitate. Ea, cel puţin, nu înfricoşează pe nimeni".

Dacă am trezit curiozitatea asupra acestei dileme fundamentale ce marchează permanent relaţiile dintre cele doua genuri, masculin şi feminin, puteţi citi cu încredere cartea lui Jean Cournut "De ce se tem bărbaţii de femei" şi măcar o parte din mister vi se poate dezvălui.