Maestrul si Margareta

Florile galbene. Tocurile si piciorul usor dezgolit. Maestrul simti apropierea ei. Margareta avea ochii indurerati, visatori. Florile galbene oribile, nelinistitoare, cumparate fara motiv precis. Inainte, presimtise o intalnire decisiva. Maestrul canta pantofii pe asfalt in ganduri nefericite. Privirile se intalnira. Privirile se intalnira si stiura. Cand tocurile si florile galbene se indepartara, maestrul se nelinisti. Daca o pierd? Pantofii se intoarsera hotarati. Mergeau linistiti alaturi unul de celalalt, de cand lumea si pamantul. "Ai cumparat flori galbene!?", intreba el. "De ce? Nu iti plac florile mele?", se mira ea. "Nu", iar el isi daduse seama ca iubise toata viata acea femeie. Linistea calma odihnea pietrele. Deodata, Margareta arunca florile galbene "Cata dreptate ai! Nu stiu de ce am cumparat flori galbene." Maestrul tresari.

Regreta totusi florile, chiar si de culoare galbena. Apoi, le luase de pe asfalt. Maestrul si Margareta, umbra se intindea pana la capatul lumii, cand dragostea lovi pe amandoi deodata.

Cand psihologul e nebun...

Irvin D. Yalom, cu umor, prezinta cateva cazuri referitoare la destinul de a fi sau deveni psiholog. De exemplu, un psihoterapeut debutant, pe cand se afla inca in formare, incalca regulile deontologice si intretine o relatie cu o clienta. Din proprie initiativa, constientizand eroarea umana ce o produsese, renunta la cariera de psihoterapeut si il regasim peste ani lucrand intr-un domeniu tehnic. Sau, un pacient netratabil, un acerb cititor de filosofie, despre care Yalom isi formase convingerea ca e una dintre persoanele cele mai asociabile si lipsite de afectiune, demisioneaza din functia de chimist, urmeaza facultatea de filosofie, devine asistent universitar si isi deschide un cabinet pe consiliere filosofica. Yalom ramane consternat. N-avea idee cum fostul sau pacient, lipsit de orice urma de empatie,  poate sa trateze alti pacienti.
Aici vorbim de America, unde e totul posibil, si anume, putem vedea cum un vanzator de inghetata poate ajunge un fizician renumit sau, ca si in cazul nostru, un mare chimist un psiholog obisnuit. Exista posibilitatea de a jongla cu job-urile, de a te reprofila etc.
Totusi, meseria de psiholog nu se potriveste oricui. Ca si in multe alte profesii, este necesar sa fii innascut pentru aceasta, sa devina ca o menire intrinseca dorinta de a-i ajuta pe altii, de a-ti dezvolta sentimentele de comuniune sociala, de a empatiza cu ceilalti si intui misterioasele semne ale psihicului, bineinteles, conjugat cu o buna pregatire teoretica si practica.
Multi, am constatat, nu fac inca distinctia intre psihiatru (medicul specializat în tratamentul bolilor mintale si care are dreptul sa administreze medicamente) si psihoterapeut sau psiholog (evalueaza, consilieaza, sustine, indruma si trateaza prin diverse terapii persoanele care se confrunta cu probleme, diverse obstacole de natura sociala, psihica, familiala etc.). Definitiile sunt mult mai ample, iar munca ce o presupune fiecare sunt mult mai complexe.
S-a format deja o prejudecata in randul oamenilor in ceea ce priveste cum ar trebui sa arate un psiholog. In viziunea multora psihologul trebuie sa stie sa-si rezolve conflictele ce apar in viata lui, frustrarile, iar problemele cu care "omul de rand" se confrunta pe un psiholog nu are cum sa il atinga, cum ar fi divortul, suferinta in urma unei pierderi, greselile pur omenesti, certurile cu partenerul, cu copii etc. Psihologul apare ca un batran intelept, echilibrat, capabil sa rezolve si sa gestioneze perfect orice problema.
Pana a ajunge la nivelul unui psiholog bun este imperios necesar sa urmezi ani de stagii de formare, dezvoltare personala, practica asistata de un supervizor calificat, tocmai pentru a rezolva multitudinea de complexe, frustrari pe care orice om le incearca.
Irvin D. Yalom povesteste ca a fost nevoit sa fie psihanalizat 3 ani de zile, in afara cursurilor de formare obligatorii pentru a obtine un atestat de libera practica.
De asemenea, multi psihologi isi au psihologul personal, asa cum si medicii isi au medicul personal.

Irvin D. Yalom este un exemplu de psihoterapeut care, pe langa numeroasele succese in cariera sa, isi recunoaste limitele si descrie cu originalitate eforturile si lupta sa cu psihicul uman.

De ce se tem bărbaţii de femei

Bună întrebare. Când observi un asemenea titlu te macină în mod deosebit curiozitatea. Vrei să ştii, să cunoşti odată şi odată ce presupune acest mister al diferenţelor dintre femeie şi bărbat, să pătrunzi înţelesul eternului gen masculin şi, mai ales, feminin.

Jean Cournut atacă direct. Toate manifestările comportamentale, psihice pe care bărbatul le-a avut de-a lungul istoriei, spune el, se datorează acestui profund sentiment de teamă în raport cu femeia.

Bărbaţii domină femeile de când e lumea lume, mai întâi sub aspect fizic, apoi din punct de vedere social, politic, economic etc. De ce, se întreabă Jean Cournut şi ne întrebăm şi noi? Pentru că se tem, răspunde acesta.

Să enumerăm ceea ce, de-a lungul întregii cărţi, Jean Cournut evidenţiază ca fiind principalele arme ale femeii ce determină eterna frică a masculinului faţă de feminin. Aşadar, barbatul se teme de un feminin sexual, sălbatic, juisant, primejdios, insaţiabil, muritor, mortifier, glacial, lesbian, infidel, misterios, invidios, incestuos, posesiv, sufocant, castrator, exclus, exigent, pasiv, masochist, castrat şi ireprezentabil.. Un feminin care ameninţă în permanenţă ordinea falică şi care este incomprehensibil şi nebunesc de erotic şi matern.

După o asemenea înşiruire de caracteristici ameninţătoare putem lesne înţelege ce-i face pe bărbaţi să incerce sa tranforme femeia într-o supusa a lui.

Astfel, Jean Cournut, aprofundând şi încercând să expliciteze această teamă, enunţă că:

• Bărbaţii se tem de femei pentru că ele încarnează, gândesc ei, sexualitatea animalică, sălbatică, de aceea instituţiile au încercat, prin prescripţii morale, interdicţii sau represiuni, să canalizeze această sexualitate, percepută mereu ca dezordonată, spre perpetuarea speciei şi nu tulburării acesteia.
• Bărbaţii se tem de femei pentru că ele încarnează, gândesc ei, moartea, dar şi viaţa şi adevăratele valori.
• Fiindu-le teamă de femei, bărbaţii ezită să le abordeze fie pentru că le idealizează, fie pentru că, gândesc ei, sunt periculoase.
• Bărbaţii se tem de femei pentru că le este frică că nu le pot satisface (şi pentru că ele se razbună). Ideea că femeile sunt insaţiabile şi că bărbaţii pot cu greu să le satisfacă este o temere universală.
• Bărbaţii se tem de femei pentru că, gândesc ei, sunt diabolice. Femeia îl nelinişteşte pe bărbat pentru că ea este "judecătorul sexualităţii lui şi, mai mult, pentru că şi-o închipuie insaţiabilă, asemenea unui foc ce trebuie întreţinut neîncetat".
• Bărbaţii se tem de femininul oglinzii, care riscă să dezvăluie partea feminină secret ascunsă în fiecare bărbat.
• Bărbaţii se tem de femei pentru că ele încarnează, gândesc ei, pasivitatea penetrată.
• Bărbaţii se tem de femei pentru că ele au secrete şi talismane.
• Bărbaţii se tem de femei pentru că sunt, gândesc ei, ele insele un secret.
• Bărbaţii se tem de femei pentru că, atunci când juisează, ei au impresia că nu se va sfărşi vreodată.
• Bărbaţii se tem de femei pentru că se tem de infidelitatea lor.
• Bărbaţii se tem de femei pentru că, gândesc ei, ele işi doresc penisul lor, al bărbaţilor.

"Reprezentării acestei femei potenţial satanice şi care trebuie dominată, i se opune drept antiteză şi model suprem Fecioara Maria, femeia mamă ideală, adică fară de păcat, mai precis fără sexualitate. Ea, cel puţin, nu înfricoşează pe nimeni".

Dacă am trezit curiozitatea asupra acestei dileme fundamentale ce marchează permanent relaţiile dintre cele doua genuri, masculin şi feminin, puteţi citi cu încredere cartea lui Jean Cournut "De ce se tem bărbaţii de femei" şi măcar o parte din mister vi se poate dezvălui.

Liber sau moral?

Pentru cei care au un caracter destul de scrupulos, mergand pe linea unor legi morale considerate eterne, universale si imbatabile, apare intr-un mod mult mai deosebit problema libertatii. Se stie, moralitatea nu este innascuta, nu se inscrie in codul genetic al firii umane, ci se construieste prin educatie, prin insusirea si constientizarea legilor sociale stabilite de om, in urma experientelor numeroase din relatiile umane, ce de-a lungul vietii, cu o dalta, ne slefuieste personalitatea neincetat. Astfel, a fi moral devine o chestiune de motivatie exterioara, pentru ca apoi ce e bine si ce e rau, in general, sa se interiorizeze.
Pe de alta parte, libertatea are un alt izvor si o alta structura. Viu, in noi, nascute, se desfasoara instinctele ce liber vor sa se indeplineasca, senzatiile, sentimentele, trairile, dorintele, aspiratiile, cu sau fara voia noastra, isi au propria viata si, fie ca, prin natura lor, ne imping spre rau sau spre bine, sau fie ca rabufnesc din launtrul nostru inconstient ori de la suprafata constienta, ele se vor imperios satisfacute, liber, fara a tine seama de convenientele ce moralitatea, poate cu dreptate, le impune.
Inteleptii recomanda echilibrul dintre ele.

Pentru ca libertatea si moralitatea se construiesc impreuna si se determina una pe cealalata. Un act liber poate sa produca suferinta unei persoane apropiate si, implicit, suferi personal, astfel incat esti nevoit sa respecti regula aceea de a nu mai infaptui niciodata ceva care, de exemplu, jigneste sau ataca demnitatea celuilalt. Pe de alta parte, o moralitate mult prea exagerata ingradeste si limiteaza dezvoltarea, intelegerea unor aspecte esentiale ale vietii si lumii si, mai mult decat atat, ingreuneaza cunoasterea propriei tale fiinte, in adancul ei.

Observam ca, anumiti oameni par mai putin ispititi sa incalce o regula morala sau sociala, iar altii nu-si pot infrana deloc pornirea de a trece peste orice bariera impusa dintr-un motiv sau altul. Sau, dintr-o prea mare autoconditionare, rusine, lipsa de putere, neputinta de a infrunta si de a se revolta, unii reusesc sa traiasca constransi de cerintele si trebuintele celorlalti, neglijandu-si propriile aspiratii, tendinte interioare ale sinelui. Mai sunt si aceia care impun cu autoritate normele morale, fara ca ei insisi sa le respecte in intimitatea lor.

Aici apar, deci, marile intrebari ale fiintei noastre: pana unde ne este ingaduita libertatea si care sunt totusi limitele moralitatii?

Caci, esti liber daca respecti ceea ce moralitatea impune si esti moral daca alegerile, cunoasterea, propria dezvoltare si implinire, evolutia conceptiilor despre eu si viata se realizeaza in libertate.

punctul

intr-un punct din spatiul meu,
ma rotesc in cerc mereu,
inainte si-napoi,
ba pe-aproape, ba departe
melcul nu-mi iese defel.
daca e Mefistofel,
imi zic eu cu ochi mijiti,
am s-asez o vesnicie
intre mine si-acel punct, si,
cu surasul meu ironic,
am sa-ntorc un arc de cerc
creionandu-l imperfect,
iar in minte mea nebuna
voi salta spre acel punct
tulburand arcele toate
ca si valuri mari pe ape,
rasucindu-ma odata
inghitind punctul deodata,
iara,
sangele superfulger
cu impulsul electronic
va purta punctul la creier,
inhibat, reactivat,
si-n explozia de puncte
eu voi deslusi misterul
existentei lui in lume.

Hei, Nichita

Azi, acum 78 de ani, te-ai nascut cica, acum ai fi fost un mos cu barba alba, oaches, poate intelept, dar sigur turbat in cautarea cuvantului ce l-ai fi simtit neviu, pierdut, risipit in spatele poeziei... sigur, sigur ai fi tunat si fulgerat, te-ai fi simtit singur, ignorat, uitat...
Nu realizezi ce multe s-au schimbat de atunci!
Stiai ca ai cont pe facebook?
Nichita, sa nu te ingrijorezi insa, un adevar ramane vesnic valabil atat timp cat pamantul va tine oameni si anume creatia, valoarea, geniul se propaga cu intensitate, vii prin spatiu si timp la infinit, sfidand vremelnicia.

Iata poezia mea preferata dupa Nichita Stanescu.

Astfel

Mă întorsesem strigând:
Unde este viaţa mea?
Doamne, ce-ai făcut tu cu mine
ca să-ţi mătur cu sufletul meu
natura lucrurilor.
De ce m-ai pus să-l văd pe arbor, doamne?
Şi, în genere, de ce m-ai dezrădăcinat,
făcându-mi picioare cu tălpi?
De ce m-ai blestemat să-mi fie
foame şi sete?
De ce te-ai logodit cu mine, doamne,
dându-mi dor de femeia mea iubită?
Hai, mori şi tu odată, doamne,
ca să fiu sigur că mor liniştit
şi nelogodit
şi plin de dor în sufletul meu
plin de dor.

 

Vers alb-negru

In somnul sau pribeag prin lume si par lung,

lucia un gand de vesnica statornicie,

si framantat in patime trairi,

ardea un dor de trainca implinire.

 Acum cand tic-ul s-a rotit

si tac-ul trage sa-l fixeze,

tumultul sau nelinistit,

de timp si spatiu neingradit,

incremenirea pare sa-l asfixieze...

Cu ochi umiti priveste al sau sange,

ce clocoteste-n doruri nebunesti

si se-ntreaba inca daca rostul lui

se afla printre cele pamantesti.

Atunci cand aripile se vor potoli,

un vultur lin pe cer va curge

si linistit in libertatea lui

spre cuib ferice va purcede,

unde al nostru om domni-va ca un rege.

Istoricul Neagu Djuvara

Istoricul Neagu Djuvara a ramas un om distins in pofida anilor. Este energic, spontan si flexibil. Aminteste despre intalnirile sale cu Mircea Eliade, Cioran, E. Ionescu, despre razboi si anii in care constrangerile ideologice creau suferinta ganditorilor.
E un om al timpurilor care acum sunt reactualizate, comentate, criticate.
Cred ca o anumita ordine si ierarhie bine stabilita a societatii, o tensiune si opresiune care pluteste deasupra tuturor si-i cuprinde pe toti, o atmosfera incarcata de dorinte, idealuri, scopuri marete ce se cer imperios satisfacute, construieste intr-un mod diferit si misterios caracterul unui om, decat in societatile asa - zise democratice de astazi.
Libertatea profunda, puternica si constructiva, paradoxal, nu se dezvolta fara constrangere.
Generatia aceasta a noastra, considerata de sacrificiu, se chinuie din lipsa idealurilor, motivatiilor de a schimba si infaptui, de a crea din propriul suflu vital. Ea, aceasta generatie, o vad ca un spirit pasiv care se ingreuneaza cu nenumarate cunostinte fara a fi folosite creativ, si totusi intuiesc ca este o generatie care dospeste, fermenteaza, acumuleaza pentru ca din ea sa se nasca valorile autentice, genialitatea, puterile schimbatoare.
Deci o generatie care se sacrifica prin natura ei de pamant nefertil. Poarta caracteristicile unei depresii, in pofida optimismului si a sperantei. Naivitatea si hipersensibilitatea proprii creatiei ne lipsesc. Caci ea vegeteaza, hiberneaza, e in acea stare de incubatie inconstienta din care se vor ivi mari transformari, descoperitori de adevaruri, ganditori profunzi.
Trec astfel generatii peste generatii pentru a se naste un geniu cu sange pur.

Neagu Djuvara este un erou al timpului nostru, prin el ne apropiem de trecut, de profunzimea si greutatea unor reflectii filosofice originale, aducand misterul si incarcatura spirituala a altor vremuri.

Avem macar o misiune, indiferent de natura sa, aceea de a cladi, a crea si consolida opera propriei noastre vieti.

Reteta celei mai tari duminici

Faceti rost de cateva kilograme de un el si o ea.
Inainte de a se face ziua,
zbateti-i separat in doua incapatoare vise,
puneti cateva grame de dragoste, de pasiune, chiar de sex,
cum se face dimineata si vedeti ca spuma da sa iasa, amestecati cele doua continuturi frematande bine bine cam doua ore
(e mult, dar daca vreti sa va iasa perfect este necesar acest efort),
apoi continutul rezultat astfel imbracati-l, parfumati-l si treceti-l odata prin curtea bisericii, prin biserica, poate fi si una de cartier,
cam o jumatate de ora ajunge,
dupa care purtati-l cateva ore bune printre copaci, pe aleile unui parc,
il puteti aseza eventual pe o banca,
ca sa fie picant aruncati cateva saruturi, imbratisari,
mai departe
il puteti duce la un film sau muzeu
sau un teatru sau o opereta,
in functie de preferintele papilelor d-voastra,
daca vreti si aveti posibilitatea purtati-i si cateva ore prin afara orasului,
eventual la un picnic,
oricum, spre seara refugiati-i ori intr-un parc ascuns privirilor,
ori in camera casei lor,
dupa gust,
si mai adaugati cateva grame de dragoste,
pasiune si sex.
La final asezati deasupra umarului lui fruntea capului ei...
Se serveste fierbinte.

Pensa un attimo di piu...

"Gomorra" e scrisa de Roberto Saviano, un tanar de 31 de ani, originar din Napoli. O carte indrazneata, eroica.
Un reportaj din mass-media italiana mi-a atras atentia. Roberto Saviano era intrebat de ce nu paraseste Napoli si nu se refugiaza in nord sau in alta tara. Un risc urias de a publica secretele crimei organizate a Mafiei camoriste si totusi de a nu incerca sa te protejezi. Roberto argumenteaza, insa, ca doar in acest fel, infruntand pericolul, isi poate sustine lupta, credinta.
De regula, despre ororile istoriei afli dupa ce totul s-a consumat, deja traiesti intr-o alta epoca transformata si intangibila cu acel trecut odios. Poti, vezi bine, manca, dormi, trai stiind sau sperand ca acel trecut nu se va repeta. Insa ororile istoriei se repeta sub alte forme cu acelasi continut, iar prezentul tulburator nu este inca pe deplin perceptibil, comprehensibil si deci, acceptat.
"Gomorra" lui Roberto Saviano desconspira tragismul prezentului cu lunga incidenta asupra vietii noastre, a tuturor.
Se prefigureaza profetia unui lent proces de distrugere a Planetei, puterea detinuta de o minoritate, care, tot lent, se intinde ca o panza de paianjen in jurul continentelor. Mafia chineza, rusa, japoneza, albaneza, sud-americana, italiana sunt cele mai puternice. Afacerile mafiei: tesaturile, drogurile, cimentul, aurul, gunoiul, alimentele, terenurile, imobiliarele, sanatatea, energia; cuprind, deci, toate necesitatile imperative in supravietuirea umana.
Exista si ecranizarea dupa carte, un film revelator cu acelasi titlu.

Dintr-un interviu:

„Gomorra" este de mult timp un bestseller în întreaga lume, inclusiv în România. Ţi-a schimbat însă radical viaţa...Roberto Saviano: "Din toate punctele de vedere, având în vedere că acum trăiesc sub escorta poliţiei 24 de ore din 24. Adevărul este că atunci când scriam acest volum nu îmi dădeam seama bine de amploarea sa. Ştiam că subiectul era extrem de delicat, în plus mulţi alţi autori scriseseră deja numeroase cărţi pe aceeaşi temă şi tocmai de aceea mi-am dat şi eu sufletul acestei cărţi, dedicându-i toată energia şi în plus folosind nume şi prenume adevărate. Nu puteam să îmi imaginez însă consecinţele. Aşa că atunci când m-am regăsit în mijlocul acestei situaţii, când m-am văzut înconjurat de poliţişti de la o zi la alta, fiind nevoit să părăsesc localitatea în care trăiam, familia idem, am încercat să rămân cu capul pe umeri şi să găsesc o explicaţie pentru tot. Să fiu sincer, nu am găsit-o încă..."