marți, 18 octombrie 2011

Minți sucite

O idee, să-nțelegi
Funcționarea lumii întregi.
Unii declarau convinși,
Spre exemplu Leibniz,
Cum că omul ar putea
Să priceapă până-n adânc toate fenomenele
Doar prin rațiunea sa.
Vine Kant, răscolitor,
Un titan ce avansează
Intuiția subiectivă
Revoluționând astfel știința
Rațiunii absolute,
Incât omul nu-i capabil
Să cunoască în întregime
Lucrurile pe pământ.
Relativ, e relativ
Obiectul, lumea, omul
Se-nfoia Einstein să spună
Și de atunci
Noi știm precis
Că,
Dintr-un unghi percepem una
Și din altul sesizăm alta,
Iar, ca să cunoști întregul
Trebuie să iei în calcul
Și în mod exhaustiv
Infinitele dimensiuni
Ce poate caracteriza fenomenul.
În răstimp
Porni întrebarea,
Dinspre Heidegger neliniștit,
Cum de intuim ce este este
Și nu știm ce este este?
Atunci clar e necesar
Să analizăm profund ființa,
Pe când omul este-n stare,
Sub îndemn heideggerian,
Să se-ndrepte cu ardoare
Către lucrurile însele!
Să privim cu interes
Înspre oamenii din jur
Vom vedea cum fiecare
Își găsește aplecare
Printre aceste teorii.
Unul crede-n rațiune
Mai presus de orișice,
Altul pune intuiția
Fundament al adevărului,
Scepticul în relativ
Își percepe existența,
Iară cei nedumeriți
Se întreabă ce-i a fi.
Și sunt multe alte teorii...

marți, 11 octombrie 2011

Poporul rus și originile comunismului

În esența sa, rusul se caracterizează printr-un soi de nețarmurită simpatie și dragoste pentru omenire în general.
Nicolai Berdiaev
Deși subiectul pare vetust, tratat pe mii de pagini în încercarea de a se aduce la lumină misteriosul fenomen ce l-a reprezentat comunismul, consider că este necesar să rămână vie curiozitatea de a se afla cum a fost posibilă existența lui și, mai ales, de a cunoaște originile psihologice care au stat la baza instaurării sale.
Berdiaev, filosof rus, declara cu convingere că numai în Rusia și numai datorită caracteristicilor psihice ale omului rus putem afla enigma nașterii regimului comunist.
Așadar, spre poporul rus ne îndreptăm atenția cu precădere.
Analizând particularitățile poporului rus și a omului rus în special, aflăm, că de-a lungul întregului secol XIX, multe transformări psihologice și religioase, curente, dezbateri, concepții și filosofii s-au concentrat spre acest final care l-a reprezentat comunismul.
Mai întâi, orice rus credea într-un destin unic al Rusiei, propovăduitor al credinței ortodoxe celei mai adevărate și o țară care putea îndrepta spre calea cea bună întreaga lume. Exista credința că poporul rus are o misiune specială pe pământ, că el e salvatorul omenirii.
La aceasta se adaugă trăsăturile cu care era înzestrat poporul rus: ascetismul, dogmatismul, însușirea de a îndura suferințe și sacrificii în numele unei credințe, oricare ar fi aceea, ca și aplecarea spre transcedent, exprimată prin credința în veșnicia lumii de apoi ori într-un viitor realizabil în chiar această lume.
Mulți gânditori, literați, oameni politici, formatori de opinie și curente au avut specifice astfel de caracteristici, devenind emblema autentică a ceea ce înfățișa rusul.
O manifestare extrem de originală, specifică rușilor, deci nemaiântalnită în altă parte, a reprezentat-o intelighenția, concept care nu trebuie confundat cu grupul de intelectuali. Adepții acestei formațiuni puteau fi recrutați din cele mai diverse pături și nivele sociale, formând un fel de sectă cu propria ei morală extrem de intrasigentă, cu concepții despre lume la care nimeni nu putea renunța, cu obiceiuri și deprinderi cu totul aparte. Cine făcea parte din intelighenție era un revoluționar, caracterizat printr-un dogmatism intolerant, revoltat cu toată ființa sa împotriva regimului, puterii politice sau nobilimii din perioada în care el trăia. De asemenea, erau înclinați spre dezbaterea problemelor sociale și, mai ales, spre înfăptuirea reală, concretă a idealurilor legate de o lume mai bună. Dar într-un sens destul de utopic. Căci aceste dezbateri aveau loc, în general, în cafenele sau în locuri ascunse de privirile vigilente ale autorităților. Mulți dintre ei erau deportați în Siberia sau expulzați din țară.
Această intelighenție va suferi diverse modificări de-a lungul secolului XIX .
Concepția despre lume specifică intelighenței și care a ajuns, mai apoi, să genereze comunismul, a avut la bază un protest pătimaș și plin de indignare împotriva răului, a constrângerilor de tot felul, a suferințelor vieții, în mila pentru cei oropsiți și nenorociți, pentru toți dezmoșteniții soartei. Această milă, această compasiune, ca și imposibilitatea de a admite suferința i-a transformat pe ruși în atei. Au devenit atei, refuzând să accepte un Ziditor care să fi dat naștere unei lumi imperfecte, chinuite și supuse răului. La rândul lor, erau ei înșiși gata să făurească o alta în care să nu existe nedreptate.
Astfel, un nou curent, tipic rusesc, născut din rândurile neliniștiților intelighenți a fost nihilismul.
Nihilismul rusesc îl va nega atât pe Dumnezeu, cât și spiritul, sufletul, ideile, normele și valorile supreme. Nihilismul va considera atât arta cât și metafizica sau alte valori spirituale, printre care și religia, ca fiind un lux vinovat. Se considera ca toate aceste idei superioare” duc la nefericirea omului, iar indicat ar fi să se urmărească în mod esențial bunăstarea și crearea unor condiții de viață mai fericite. De asemenea, nihilismul pretindea o despuiere totală de toate creațiile culturale, o reducere la neant a tuturor tradițiilor istorice. Nihilismul acesta își va găsi expresia intelectuală în materialism, care consideră orice filosofie, rațiune ca fiind perversă.
Nihilistul era un dușman al esteticii, negând valoarea artei în sine.
Nihilismul, însă, a avut partea lui benefică în acele vremuri, reprezentând o reacție împotriva sterilității reveriilor romantice, a inacțiunii, lenei și retragerii egoiste în sine. În fond, a însemnat o chemare sănătoasă la muncă.
Marxismul rusesc a însemnat criza intelighenței rusești și a slăbiciunii sale. El a însemnat o schimbare a concepției despre lume și a structurii sufletești. Reprezenta speranța înfăptuirii concrete a acelui ideal la care au năzuit toți rușii, realizarea condițiilor perfecte pentru existența acelui rai în care toți oamenii să fie fericiți și împliniți aici, pe pământ. Însă, marxism - socialismul rusesc devenea din ce în ce mai puțin emoțional și sentimental, începând să fie din ce în ce mai dur, punând accentul pe dezvoltarea industrială a Rusiei, iar singura forță reală o reprezenta proletariatul, muncitorul. Marxismul credea că uzina și doar uzina avea să creeze omul nou.
Pentru concretizarea acestor deziderate a fost necesară apariția lui Lenin și a bolșevismului, care au planificat și organizat lupta revoluționară a proletariatului, instaurând, astfel, dictatura comunistă.

Așa încât, cum spune Berdiaev „comunismul s-a dovedit a fi destinul inevitabil al Rusiei, un moment făcând parte din destinul său”.

duminică, 9 octombrie 2011

Psihiatrul din povestea "Ursul păcălit de vulpe"

Vreau să descriu, în mare, povestea amuzantă a unui renumit psihiatru american, personaj întâlnit în cartea doctorului Yalom „Minciuni pe canapea” și care, în calitate de  membru al Asociației de Psihanaliză, după ani de muncă și eforturi, își dorea să devină președintele acestei asociații. Făcea parte și dintre membrii Comisiei de Etică și Deontologie, micul tribunal al psihologilor și psihiatrilor, contribuind astfel la decăderea multora dintre acei care încălcaseră drepturile și normele de conduită în relația cu diverși pacienți: abuz sexual, fraude, înșelătorii etc.
Acest psihiatru se considera împlinit. Avea o bună reputație, tratase mii de pacienți, formase și supervizase mulți alți psihologi. Avea o vârstă și un statut respectabil. Nu se abătuse niciodată de la regulile de conduită profesionale. Era mândru de el și prestația sa. Gândea că prin valoarea lui va ajunge negreșit la conducerea asociației. Nu exista nici o piedică spre ascensiune. Gândea, de asemenea, că e cel mai bun psihiatru din California și că terapiile sale sunt cele mai eficiente.
În această perioadă de echilibru profesional și sufletesc, într-o bună zi, este apelat de un domn disperat care îi cere să îl trateze cât mai repede posibil, deoarece problemele lui imperioase trebuiesc rezolvate imediat, înainte de a pleca, în interes de afaceri, spre Europa.
S-a dovedit a fi un domn foarte bogat și extrem de conștiincios și implicat în terapie, astfel încât pe parcursul unei luni de zile reușește să își rezolve numeroasele probleme apărute în  relația cu familia, partenerii de afaceri etc.  Psihiatrul era extrem de încântat de progresul pacientului său, evoluție uimitoare în cazul unei terapii atât de scurte.
În același timp, psihiatrul nostru devenise foarte incitat de viața luxoasă în care trăia acest domn, ce purta caracteristicile unei  lumi neobișnuite și extraordinare.
Doctorul își agonisise din greu banii, muncind pe rupte de dimineață până seara și reușise să adune în jurul a 90 mii de dolari, economisiți și din jocurile la pariuri sau bursă, trăind mereu cu speranța de a deveni foarte bogat și de a face parte din acea clasă socială de lux la care oamenii obisnuiți nu au acces.

Cugetul, însă, îl îndemna să fie precaut cu asemenea trăiri ce ar fi putut peturba procesul terapeutic.

Spre finalul terapiei, domnul bogat, pentru a-și arăta recunoștința, se oferă să-i facă un cadou în bani de câteva mii de euro. Psihiatrul, scrupulos, refuză, deși ochii îi luciseră la o asemenea propunere. Acesta, însă, insistă, explicându-i că din moment ce ședințele au luat sfârșit, contractul dintre ei s-a încheiat și astfel, sunt persoane independente, fără nici o obligație una față de cealalată. Doctorul, extrem de tentat, refuză totuși îndârjit. În fine, clientul bogat se lămurește că nu-i cu putință să-l înduplece și pleacă, lăsându-l pe psihiatru copleșit de regrete.
A doua zi, psihiatrul primește o invitație din partea fostului client într-un local foarte luxos din centrul orașului, pe care consimte să o onoreze. Este descrisă senzația de timiditate și admirația doctorului când intră în acel local, pe lângă care trecuse de sute de ori și tot de atâtea ori visase și își imaginase cum ar fi să intre acolo.
Domnul bogat, știind și înțelegând scrupulozitatea doctorului, îi sugerează de data aceasta o altă soluție prin care ar putea să își arate recunoștința. Îi propune să contribuie cu niște bani la cumpărarea unor acțiuni ale unei firme ce se anunța cu afaceri foarte profitabile, astfel încât în câteva luni avea șansa să devină chiar milionar. Ca să nu riște pierderea banilor îl asigură că vor încheia un contract prin care își va putea retrage oricând banii de la o bancă propusă de acesta.
Psihiatrul acceptă. Nu simțea că ar încălca vreo regulă atâta timp cât avea posibilitatea să câștige cu proprii lui bani, mai ales că își putea recupera banii, în eventualitatea în care afacerea nu ar fi dat roade.
Zis și făcut. A doua zi primește prin fax toate actele în regulă, iar la rândul lui varsă în contul domnului bogat o parte însemnată din suma ce o economisise în atâțea ani de muncă.
Era, în sfârșit, foarte fericit. Mulțumit de inteligența sa remarcabilă. Își imagina ce va face cu banii câștigați, cum va cumpăra el toate acele obiecte de artă atât de scumpe, cum va avea mai mult timp să scrie și să călătorească, să-și dea copii la cele mai bune universități, să facă parte din rândul celor bogați ce își pot permite orice. Viața lui, așadar, se va schimba cu totul.
Într-o zi decide să iși sune fostul client pentru a afla cum merg afacerile. Evident, linia închisă. Insistă să sune. Nimic.
Neliniștit, hotărăște să mergă cu contractul la bancă pentru a-și retrage banii. Presimțirile erau negre, sumbre. La bancă află că documentul e fals, semnătura falsă. Cum e posibil, se întreabă într-o stare de leșin.
Apelează la o avocată celebră, care analizând cazul, îl consiliază să angajeze un detectiv pentru a da de urma presupusului infractor. Angajează un detectiv, care și acesta la rândul său, după acerbe căutări, constată că nu se poate face nimic, că toate pistele sunt false, numele, adresele, numerele de telefon inexistente. Acest domn bogat dispăruse, nu exista.
Psihiatrul, însă nu renunță, neconcepând ideea că a fost înșelat, că i s-au furat banii. Trimite astfel un anunț către toți psihiatrii din America, precizând că există un domn cu următoarele semnalemente și cu următoarele probleme ce le acuză, și că acest domn prezintă un pericol foarte grav, iar dacă careva dintre ei îl vor întâlni să îl apeleze pe linia telefonică următoare.
Pentru că nu voia să i se desconspire identitatea, riscând să fie dată publicității toată povestea și, astfel, ar fi sfârșit în dizgrație, își instalează o nouă linie telefonică acasă, așteptând cu înfrigurare orice mesaj sau apel. Trăia cu convingerea că escrocul va acționa din nou înșelând un alt doctor psihiatru.
După multe așteptări, primește un mesaj de la un psiholog din New York care-i confirmă că are un client asemănător descrierii din anunț, iar acesta i-a recomandat aceeași afacere.
Fericit, stabilește legătura telefonică cu psihologul, și astfel, împreună pun la cale prinderea escrocului. Decid să angajeze un detectiv din New York care să faciliteze prinderea acestuia. Psihiatrul nostru petrecea ore la telefon în discuțiile cu psihologul și detectivul din New York, analizând situația și căutând o soluție cât mai eficientă pentru a-l desconspira pe delincvent.
Împreună  hotărăsc ca psihologul să intre în jocul domnului bogat, înscenându-i o situație în care acesta sa fie prins în flagrant delict. Pentru ca totul să pară cât mai veridic, ambii decid să împartă suma de bani convenită escrocului, pentru ca acesta să nu intre la bănuieli.
Psihiatrul jubila din nou, reînviase. Simțea că răzbunarea lui va fi răvășitoare.
Înainte de a pleca el însuși la New York pentru a fi martorul înscenării, trimite valoarea de 25 mii de dolari, jumătatea din suma convenită pentru a-l induce în eroare pe infractor, în contul colegului de breaslă.
Ajuns la New York, după un zbor obositor, se prezentă direct la cabinetul detectivului. Atât cabinetul cât și detectivul existau în realitate, numai că acesta, tulburător!, nu avea habar despre nici un psiholog, infractor ca și de presupusa înscenare. Detectivul află printre suspinele și stările de leșin ale psihiatrului cum a fost acesta înșelat a doua oară și cum, un om în toată firea, nu a verificat niciodată cu precauție și luciditate datele despre presupusele persoane. După ce se asigură că nu se poate face nimic, că acel domn bogat fusese foarte inteligent și se folosise de slăbiciunile lui, după multe reprize de vomă și încercări de a se ține pe picioare, luă avionul spre casă.

În final, îl găsim în biroul avocatei lui ce încearcă să îl liniștească, întins pe jos, la picioarele scaunului, cu chipul contorsionat și ochii pierduți, reflectând în spasme la ce i se putuse întâmpla lui. Oare unde greșise?
„Bani, bani, bani!, exclamă el cu o voce stinsă. Hai mai bine să vorbim despre altceva...”