sâmbătă, 10 decembrie 2011

O icoană spirituală

Câteva nopţi în urmă, îmi apăru într-un vis fantastic biblioteca domnului Viorel, ce acoperea întreg peretele camerei sale, cu o atât de mare forţă încât vizualizam fiecare detaliu al ei, rafturile curbate de greutatea cărţilor, aşezate atent în funcţie de domenii specifice, în centru mi se desluşea clar ediţiile Humanitas, Freud şi Jung, alături trona Shopenhauer şi Nietzsche, iar în dreapta toată opera lui Aleksandr Soljeniţîn, între care Arhipelagul Gulag, pe care de multe ori îl sorbeam din ochi, dintre toate Homer, Hegel şi Petre Ţuţea ieşeau în evidenţă prin dimensiune şi scrisul mare, pe tomurile de teoria artei stătea rezemat portretul mamei lui din tinereţe, o femeie deosebit de frumoasă, evocarea unei lumi apuse, pe care se citea o distincţie şi demnitate aparte – nu ştiu dacă mai trăieşte şi astăzi –, pe un alt raft se înfăţişa chipul tânăr al domnului Viorel, ce îl acoperea pe Kant, surprins într-un local ce astăzi nu mai există, un păr bogat negru, privire reflexivă şi buze serioase, pe peretele lateral stânga al bibliotecii era lipit posterul unei femei în bikini, surprinsă într-o postură foarte sexy, iar dedesupt se aflau câteva reviste româneşti Playboy, în neorânduială erau aşezate ceasuri, agende, lumânări, flori proaspete sau uscate, farfurii decorative, vederi, gravuri, un moţunache, cd-uri, ziare, facturi, un ceas mare cadou de la întâlnirea de 40 de ani după absolvirea liceului, diferite obiecte ornamentale, o foiţă lipită de un raft cu “Azi nu împrumut cărţi!”, gestul unui amic, ce cu bune intenţii încerca să liniştească cugetul domnului Viorel după ce se plânsese că multe cărţi nu îi sunt returnate, în mijloc, într-un spaţiu format de rafturi – unde, de mult, avusese o icoană a Fecioarei Maria cu pruncul Isus, poleită cu aur, moştenită de la un unchi preot şi care îi fusese furată, nu se ştie nici astăzi de către cine – agăţase pictura cu propriul său portret realizat de o pictoriţă ieşeană – de la care avea multe tablouri – şi care îi surprinsese uimitor de bine suferinţa ce îndelungat îi chinuia sufletul, iar eu, în vis, cu mâinile împreunate a rugăciune şi chipul transfigurat de o adâncă nostalgie şi un dor arzător, ce cu patimă îmi clocotea sângele – îmi reprezint şi acum cu mare acurateţe trăirea – mă închinam la această bibliotecă cu o vie speranţă că ar mai putea renaşte.

marți, 18 octombrie 2011

Minți sucite

O idee, să-nțelegi
Funcționarea lumii întregi.
Unii declarau convinși,
Spre exemplu Leibniz,
Cum că omul ar putea
Să priceapă până-n adânc toate fenomenele
Doar prin rațiunea sa.
Vine Kant, răscolitor,
Un titan ce avansează
Intuiția subiectivă
Revoluționând astfel știința
Rațiunii absolute,
Incât omul nu-i capabil
Să cunoască în întregime
Lucrurile pe pământ.
Relativ, e relativ
Obiectul, lumea, omul
Se-nfoia Einstein să spună
Și de atunci
Noi știm precis
Că,
Dintr-un unghi percepem una
Și din altul sesizăm alta,
Iar, ca să cunoști întregul
Trebuie să iei în calcul
Și în mod exhaustiv
Infinitele dimensiuni
Ce poate caracteriza fenomenul.
În răstimp
Porni întrebarea,
Dinspre Heidegger neliniștit,
Cum de intuim ce este este
Și nu știm ce este este?
Atunci clar e necesar
Să analizăm profund ființa,
Pe când omul este-n stare,
Sub îndemn heideggerian,
Să se-ndrepte cu ardoare
Către lucrurile însele!
Să privim cu interes
Înspre oamenii din jur
Vom vedea cum fiecare
Își găsește aplecare
Printre aceste teorii.
Unul crede-n rațiune
Mai presus de orișice,
Altul pune intuiția
Fundament al adevărului,
Scepticul în relativ
Își percepe existența,
Iară cei nedumeriți
Se întreabă ce-i a fi.
Și sunt multe alte teorii...

marți, 11 octombrie 2011

Poporul rus și originile comunismului

În esența sa, rusul se caracterizează printr-un soi de nețarmurită simpatie și dragoste pentru omenire în general.
Nicolai Berdiaev
Deși subiectul pare vetust, tratat pe mii de pagini în încercarea de a se aduce la lumină misteriosul fenomen ce l-a reprezentat comunismul, consider că este necesar să rămână vie curiozitatea de a se afla cum a fost posibilă existența lui și, mai ales, de a cunoaște originile psihologice care au stat la baza instaurării sale.
Berdiaev, filosof rus, declara cu convingere că numai în Rusia și numai datorită caracteristicilor psihice ale omului rus putem afla enigma nașterii regimului comunist.
Așadar, spre poporul rus ne îndreptăm atenția cu precădere.
Analizând particularitățile poporului rus și a omului rus în special, aflăm, că de-a lungul întregului secol XIX, multe transformări psihologice și religioase, curente, dezbateri, concepții și filosofii s-au concentrat spre acest final care l-a reprezentat comunismul.
Mai întâi, orice rus credea într-un destin unic al Rusiei, propovăduitor al credinței ortodoxe celei mai adevărate și o țară care putea îndrepta spre calea cea bună întreaga lume. Exista credința că poporul rus are o misiune specială pe pământ, că el e salvatorul omenirii.
La aceasta se adaugă trăsăturile cu care era înzestrat poporul rus: ascetismul, dogmatismul, însușirea de a îndura suferințe și sacrificii în numele unei credințe, oricare ar fi aceea, ca și aplecarea spre transcedent, exprimată prin credința în veșnicia lumii de apoi ori într-un viitor realizabil în chiar această lume.
Mulți gânditori, literați, oameni politici, formatori de opinie și curente au avut specifice astfel de caracteristici, devenind emblema autentică a ceea ce înfățișa rusul.
O manifestare extrem de originală, specifică rușilor, deci nemaiântalnită în altă parte, a reprezentat-o intelighenția, concept care nu trebuie confundat cu grupul de intelectuali. Adepții acestei formațiuni puteau fi recrutați din cele mai diverse pături și nivele sociale, formând un fel de sectă cu propria ei morală extrem de intrasigentă, cu concepții despre lume la care nimeni nu putea renunța, cu obiceiuri și deprinderi cu totul aparte. Cine făcea parte din intelighenție era un revoluționar, caracterizat printr-un dogmatism intolerant, revoltat cu toată ființa sa împotriva regimului, puterii politice sau nobilimii din perioada în care el trăia. De asemenea, erau înclinați spre dezbaterea problemelor sociale și, mai ales, spre înfăptuirea reală, concretă a idealurilor legate de o lume mai bună. Dar într-un sens destul de utopic. Căci aceste dezbateri aveau loc, în general, în cafenele sau în locuri ascunse de privirile vigilente ale autorităților. Mulți dintre ei erau deportați în Siberia sau expulzați din țară.
Această intelighenție va suferi diverse modificări de-a lungul secolului XIX .
Concepția despre lume specifică intelighenței și care a ajuns, mai apoi, să genereze comunismul, a avut la bază un protest pătimaș și plin de indignare împotriva răului, a constrângerilor de tot felul, a suferințelor vieții, în mila pentru cei oropsiți și nenorociți, pentru toți dezmoșteniții soartei. Această milă, această compasiune, ca și imposibilitatea de a admite suferința i-a transformat pe ruși în atei. Au devenit atei, refuzând să accepte un Ziditor care să fi dat naștere unei lumi imperfecte, chinuite și supuse răului. La rândul lor, erau ei înșiși gata să făurească o alta în care să nu existe nedreptate.
Astfel, un nou curent, tipic rusesc, născut din rândurile neliniștiților intelighenți a fost nihilismul.
Nihilismul rusesc îl va nega atât pe Dumnezeu, cât și spiritul, sufletul, ideile, normele și valorile supreme. Nihilismul va considera atât arta cât și metafizica sau alte valori spirituale, printre care și religia, ca fiind un lux vinovat. Se considera ca toate aceste idei superioare” duc la nefericirea omului, iar indicat ar fi să se urmărească în mod esențial bunăstarea și crearea unor condiții de viață mai fericite. De asemenea, nihilismul pretindea o despuiere totală de toate creațiile culturale, o reducere la neant a tuturor tradițiilor istorice. Nihilismul acesta își va găsi expresia intelectuală în materialism, care consideră orice filosofie, rațiune ca fiind perversă.
Nihilistul era un dușman al esteticii, negând valoarea artei în sine.
Nihilismul, însă, a avut partea lui benefică în acele vremuri, reprezentând o reacție împotriva sterilității reveriilor romantice, a inacțiunii, lenei și retragerii egoiste în sine. În fond, a însemnat o chemare sănătoasă la muncă.
Marxismul rusesc a însemnat criza intelighenței rusești și a slăbiciunii sale. El a însemnat o schimbare a concepției despre lume și a structurii sufletești. Reprezenta speranța înfăptuirii concrete a acelui ideal la care au năzuit toți rușii, realizarea condițiilor perfecte pentru existența acelui rai în care toți oamenii să fie fericiți și împliniți aici, pe pământ. Însă, marxism - socialismul rusesc devenea din ce în ce mai puțin emoțional și sentimental, începând să fie din ce în ce mai dur, punând accentul pe dezvoltarea industrială a Rusiei, iar singura forță reală o reprezenta proletariatul, muncitorul. Marxismul credea că uzina și doar uzina avea să creeze omul nou.
Pentru concretizarea acestor deziderate a fost necesară apariția lui Lenin și a bolșevismului, care au planificat și organizat lupta revoluționară a proletariatului, instaurând, astfel, dictatura comunistă.

Așa încât, cum spune Berdiaev „comunismul s-a dovedit a fi destinul inevitabil al Rusiei, un moment făcând parte din destinul său”.

duminică, 9 octombrie 2011

Psihiatrul din povestea "Ursul păcălit de vulpe"

Vreau să descriu, în mare, povestea amuzantă a unui renumit psihiatru american, personaj întâlnit în cartea doctorului Yalom „Minciuni pe canapea” și care, în calitate de  membru al Asociației de Psihanaliză, după ani de muncă și eforturi, își dorea să devină președintele acestei asociații. Făcea parte și dintre membrii Comisiei de Etică și Deontologie, micul tribunal al psihologilor și psihiatrilor, contribuind astfel la decăderea multora dintre acei care încălcaseră drepturile și normele de conduită în relația cu diverși pacienți: abuz sexual, fraude, înșelătorii etc.
Acest psihiatru se considera împlinit. Avea o bună reputație, tratase mii de pacienți, formase și supervizase mulți alți psihologi. Avea o vârstă și un statut respectabil. Nu se abătuse niciodată de la regulile de conduită profesionale. Era mândru de el și prestația sa. Gândea că prin valoarea lui va ajunge negreșit la conducerea asociației. Nu exista nici o piedică spre ascensiune. Gândea, de asemenea, că e cel mai bun psihiatru din California și că terapiile sale sunt cele mai eficiente.
În această perioadă de echilibru profesional și sufletesc, într-o bună zi, este apelat de un domn disperat care îi cere să îl trateze cât mai repede posibil, deoarece problemele lui imperioase trebuiesc rezolvate imediat, înainte de a pleca, în interes de afaceri, spre Europa.
S-a dovedit a fi un domn foarte bogat și extrem de conștiincios și implicat în terapie, astfel încât pe parcursul unei luni de zile reușește să își rezolve numeroasele probleme apărute în  relația cu familia, partenerii de afaceri etc.  Psihiatrul era extrem de încântat de progresul pacientului său, evoluție uimitoare în cazul unei terapii atât de scurte.
În același timp, psihiatrul nostru devenise foarte incitat de viața luxoasă în care trăia acest domn, ce purta caracteristicile unei  lumi neobișnuite și extraordinare.
Doctorul își agonisise din greu banii, muncind pe rupte de dimineață până seara și reușise să adune în jurul a 90 mii de dolari, economisiți și din jocurile la pariuri sau bursă, trăind mereu cu speranța de a deveni foarte bogat și de a face parte din acea clasă socială de lux la care oamenii obisnuiți nu au acces.

Cugetul, însă, îl îndemna să fie precaut cu asemenea trăiri ce ar fi putut peturba procesul terapeutic.

Spre finalul terapiei, domnul bogat, pentru a-și arăta recunoștința, se oferă să-i facă un cadou în bani de câteva mii de euro. Psihiatrul, scrupulos, refuză, deși ochii îi luciseră la o asemenea propunere. Acesta, însă, insistă, explicându-i că din moment ce ședințele au luat sfârșit, contractul dintre ei s-a încheiat și astfel, sunt persoane independente, fără nici o obligație una față de cealalată. Doctorul, extrem de tentat, refuză totuși îndârjit. În fine, clientul bogat se lămurește că nu-i cu putință să-l înduplece și pleacă, lăsându-l pe psihiatru copleșit de regrete.
A doua zi, psihiatrul primește o invitație din partea fostului client într-un local foarte luxos din centrul orașului, pe care consimte să o onoreze. Este descrisă senzația de timiditate și admirația doctorului când intră în acel local, pe lângă care trecuse de sute de ori și tot de atâtea ori visase și își imaginase cum ar fi să intre acolo.
Domnul bogat, știind și înțelegând scrupulozitatea doctorului, îi sugerează de data aceasta o altă soluție prin care ar putea să își arate recunoștința. Îi propune să contribuie cu niște bani la cumpărarea unor acțiuni ale unei firme ce se anunța cu afaceri foarte profitabile, astfel încât în câteva luni avea șansa să devină chiar milionar. Ca să nu riște pierderea banilor îl asigură că vor încheia un contract prin care își va putea retrage oricând banii de la o bancă propusă de acesta.
Psihiatrul acceptă. Nu simțea că ar încălca vreo regulă atâta timp cât avea posibilitatea să câștige cu proprii lui bani, mai ales că își putea recupera banii, în eventualitatea în care afacerea nu ar fi dat roade.
Zis și făcut. A doua zi primește prin fax toate actele în regulă, iar la rândul lui varsă în contul domnului bogat o parte însemnată din suma ce o economisise în atâțea ani de muncă.
Era, în sfârșit, foarte fericit. Mulțumit de inteligența sa remarcabilă. Își imagina ce va face cu banii câștigați, cum va cumpăra el toate acele obiecte de artă atât de scumpe, cum va avea mai mult timp să scrie și să călătorească, să-și dea copii la cele mai bune universități, să facă parte din rândul celor bogați ce își pot permite orice. Viața lui, așadar, se va schimba cu totul.
Într-o zi decide să iși sune fostul client pentru a afla cum merg afacerile. Evident, linia închisă. Insistă să sune. Nimic.
Neliniștit, hotărăște să mergă cu contractul la bancă pentru a-și retrage banii. Presimțirile erau negre, sumbre. La bancă află că documentul e fals, semnătura falsă. Cum e posibil, se întreabă într-o stare de leșin.
Apelează la o avocată celebră, care analizând cazul, îl consiliază să angajeze un detectiv pentru a da de urma presupusului infractor. Angajează un detectiv, care și acesta la rândul său, după acerbe căutări, constată că nu se poate face nimic, că toate pistele sunt false, numele, adresele, numerele de telefon inexistente. Acest domn bogat dispăruse, nu exista.
Psihiatrul, însă nu renunță, neconcepând ideea că a fost înșelat, că i s-au furat banii. Trimite astfel un anunț către toți psihiatrii din America, precizând că există un domn cu următoarele semnalemente și cu următoarele probleme ce le acuză, și că acest domn prezintă un pericol foarte grav, iar dacă careva dintre ei îl vor întâlni să îl apeleze pe linia telefonică următoare.
Pentru că nu voia să i se desconspire identitatea, riscând să fie dată publicității toată povestea și, astfel, ar fi sfârșit în dizgrație, își instalează o nouă linie telefonică acasă, așteptând cu înfrigurare orice mesaj sau apel. Trăia cu convingerea că escrocul va acționa din nou înșelând un alt doctor psihiatru.
După multe așteptări, primește un mesaj de la un psiholog din New York care-i confirmă că are un client asemănător descrierii din anunț, iar acesta i-a recomandat aceeași afacere.
Fericit, stabilește legătura telefonică cu psihologul, și astfel, împreună pun la cale prinderea escrocului. Decid să angajeze un detectiv din New York care să faciliteze prinderea acestuia. Psihiatrul nostru petrecea ore la telefon în discuțiile cu psihologul și detectivul din New York, analizând situația și căutând o soluție cât mai eficientă pentru a-l desconspira pe delincvent.
Împreună  hotărăsc ca psihologul să intre în jocul domnului bogat, înscenându-i o situație în care acesta sa fie prins în flagrant delict. Pentru ca totul să pară cât mai veridic, ambii decid să împartă suma de bani convenită escrocului, pentru ca acesta să nu intre la bănuieli.
Psihiatrul jubila din nou, reînviase. Simțea că răzbunarea lui va fi răvășitoare.
Înainte de a pleca el însuși la New York pentru a fi martorul înscenării, trimite valoarea de 25 mii de dolari, jumătatea din suma convenită pentru a-l induce în eroare pe infractor, în contul colegului de breaslă.
Ajuns la New York, după un zbor obositor, se prezentă direct la cabinetul detectivului. Atât cabinetul cât și detectivul existau în realitate, numai că acesta, tulburător!, nu avea habar despre nici un psiholog, infractor ca și de presupusa înscenare. Detectivul află printre suspinele și stările de leșin ale psihiatrului cum a fost acesta înșelat a doua oară și cum, un om în toată firea, nu a verificat niciodată cu precauție și luciditate datele despre presupusele persoane. După ce se asigură că nu se poate face nimic, că acel domn bogat fusese foarte inteligent și se folosise de slăbiciunile lui, după multe reprize de vomă și încercări de a se ține pe picioare, luă avionul spre casă.

În final, îl găsim în biroul avocatei lui ce încearcă să îl liniștească, întins pe jos, la picioarele scaunului, cu chipul contorsionat și ochii pierduți, reflectând în spasme la ce i se putuse întâmpla lui. Oare unde greșise?
„Bani, bani, bani!, exclamă el cu o voce stinsă. Hai mai bine să vorbim despre altceva...”

sâmbătă, 30 iulie 2011

Semnul Dionysos

Intre mine si tine se simte lipsa lui Dionis,
nu a vinului,
nu a orgiei,
si nu a dezmatului,
ci a patimei divine
adanc dezlantuita.
pana atunci purtam masti.

marți, 14 iunie 2011

Maestrul si Margareta

Florile galbene. Tocurile si piciorul usor dezgolit. Maestrul simti apropierea ei. Margareta avea ochii indurerati, visatori. Florile galbene oribile, nelinistitoare, cumparate fara motiv precis. Inainte, presimtise o intalnire decisiva. Maestrul canta pantofii pe asfalt in ganduri nefericite. Privirile se intalnira. Privirile se intalnira si stiura. Cand tocurile si florile galbene se indepartara, maestrul se nelinisti. Daca o pierd? Pantofii se intoarsera hotarati. Mergeau linistiti alaturi unul de celalalt, de cand lumea si pamantul. "Ai cumparat flori galbene!?", intreba el. "De ce? Nu iti plac florile mele?", se mira ea. "Nu", iar el isi daduse seama ca iubise toata viata acea femeie. Linistea calma odihnea pietrele. Deodata, Margareta arunca florile galbene "Cata dreptate ai! Nu stiu de ce am cumparat flori galbene." Maestrul tresari.
Regreta totusi florile, chiar si de culoare galbena. Apoi, le luase de pe asfalt. Maestrul si Margareta, umbra se intindea pana la capatul lumii, cand dragostea lovi pe amandoi deodata.

marți, 31 mai 2011

Cand psihologul e nebun...

Irvin D. Yalom, cu umor, prezinta cateva cazuri referitoare la destinul de a fi sau deveni psiholog. De exemplu, un psihoterapeut debutant, pe cand se afla inca in formare, incalca regulile deontologice si intretine o relatie cu o clienta. Din proprie initiativa, constientizand eroarea umana ce o produsese, renunta la cariera de psihoterapeut si il regasim peste ani lucrand intr-un domeniu tehnic. Sau, un pacient netratabil, un acerb cititor de filosofie, despre care Yalom isi formase convingerea ca e una dintre persoanele cele mai asociabile si lipsite de afectiune, demisioneaza din functia de chimist, urmeaza facultatea de filosofie, devine asistent universitar si isi deschide un cabinet pe consiliere filosofica. Yalom ramane consternat. N-avea idee cum fostul sau pacient, lipsit de orice urma de empatie,  poate sa trateze alti pacienti.
Aici vorbim de America, unde e totul posibil, si anume, putem vedea cum un vanzator de inghetata poate ajunge un fizician renumit sau, ca si in cazul nostru, un mare chimist un psiholog obisnuit. Exista posibilitatea de a jongla cu job-urile, de a te reprofila etc.
Totusi, meseria de psiholog nu se potriveste oricui. Ca si in multe alte profesii, este necesar sa fii innascut pentru aceasta, sa devina ca o menire intrinseca dorinta de a-i ajuta pe altii, de a-ti dezvolta sentimentele de comuniune sociala, de a empatiza cu ceilalti si intui misterioasele semne ale psihicului, bineinteles, conjugat cu o buna pregatire teoretica si practica.
Multi, am constatat, nu fac inca distinctia intre psihiatru (medicul specializat în tratamentul bolilor mintale si care are dreptul sa administreze medicamente) si psihoterapeut sau psiholog (evalueaza, consilieaza, sustine, indruma si trateaza prin diverse terapii persoanele care se confrunta cu probleme, diverse obstacole de natura sociala, psihica, familiala etc.). Definitiile sunt mult mai ample, iar munca ce o presupune fiecare sunt mult mai complexe.
S-a format deja o prejudecata in randul oamenilor in ceea ce priveste cum ar trebui sa arate un psiholog. In viziunea multora psihologul trebuie sa stie sa-si rezolve conflictele ce apar in viata lui, frustrarile, iar problemele cu care "omul de rand" se confrunta pe un psiholog nu are cum sa il atinga, cum ar fi divortul, suferinta in urma unei pierderi, greselile pur omenesti, certurile cu partenerul, cu copii etc. Psihologul apare ca un batran intelept, echilibrat, capabil sa rezolve si sa gestioneze perfect orice problema.
Pana a ajunge la nivelul unui psiholog bun este imperios necesar sa urmezi ani de stagii de formare, dezvoltare personala, practica asistata de un supervizor calificat, tocmai pentru a rezolva multitudinea de complexe, frustrari pe care orice om le incearca.
Irvin D. Yalom povesteste ca a fost nevoit sa fie psihanalizat 3 ani de zile, in afara cursurilor de formare obligatorii pentru a obtine un atestat de libera practica.
De asemenea, multi psihologi isi au psihologul personal, asa cum si medicii isi au medicul personal.

Irvin D. Yalom este un exemplu de psihoterapeut care, pe langa numeroasele succese in cariera sa, isi recunoaste limitele si descrie cu originalitate eforturile si lupta sa cu psihicul uman.

marți, 10 mai 2011

De ce se tem bărbaţii de femei

Bună întrebare. Când observi un asemenea titlu te macină în mod deosebit curiozitatea. Vrei să ştii, să cunoşti odată şi odată ce presupune acest mister al diferenţelor dintre femeie şi bărbat, să pătrunzi înţelesul eternului gen masculin şi, mai ales, feminin.
Jean Cournut atacă direct. Toate manifestările comportamentale, psihice pe care bărbatul le-a avut de-a lungul istoriei, spune el, se datorează acestui profund sentiment de teamă în raport cu femeia.
Bărbaţii domină femeile de când e lumea lume, mai întâi sub aspect fizic, apoi din punct de vedere social, politic, economic etc. De ce, se întreabă Jean Cournut şi ne întrebăm şi noi? Pentru că se tem, răspunde acesta.
Să enumerăm ceea ce, de-a lungul întregii cărţi, Jean Cournut evidenţiază ca fiind principalele arme ale femeii ce determină eterna frică a masculinului faţă de feminin. Aşadar, barbatul se teme de un feminin sexual, sălbatic, juisant, primejdios, insaţiabil, muritor, mortifier, glacial, lesbian, infidel, misterios, invidios, incestuos, posesiv, sufocant, castrator, exclus, exigent, pasiv, masochist, castrat şi ireprezentabil.. Un feminin care ameninţă în permanenţă ordinea falică şi care este incomprehensibil şi nebunesc de erotic şi matern.

După o asemenea înşiruire de caracteristici ameninţătoare putem lesne înţelege ce-i face pe bărbaţi să incerce sa tranforme femeia într-o supusa a lui.
Astfel, Jean Cournut, aprofundând şi încercând să expliciteze această teamă, enunţă că:
  • Bărbaţii se tem de femei pentru că ele încarnează, gândesc ei, sexualitatea animalică, sălbatică, de aceea instituţiile au încercat, prin prescripţii morale, interdicţii sau represiuni, să canalizeze această sexualitate, percepută mereu ca dezordonată, spre perpetuarea speciei şi nu tulburării acesteia.
  • Bărbaţii se tem de femei pentru că ele încarnează, gândesc ei, moartea, dar şi viaţa şi adevăratele valori.
  • Fiindu-le teamă de femei, bărbaţii ezită să le abordeze fie pentru că le idealizează, fie pentru că, gândesc ei, sunt periculoase.
  • Bărbaţii se tem de femei pentru că le este frică că nu le pot satisface (şi pentru că ele se razbună). Ideea că femeile sunt insaţiabile şi că bărbaţii pot cu greu să le satisfacă este o temere universală.
  • Bărbaţii se tem de femei pentru că, gândesc ei, sunt diabolice. Femeia îl nelinişteşte pe bărbat pentru că ea este "judecătorul sexualităţii lui şi, mai mult, pentru că şi-o închipuie insaţiabilă, asemenea unui foc ce trebuie întreţinut neîncetat".
  • Bărbaţii se tem de femininul oglinzii, care riscă să dezvăluie partea feminină secret ascunsă în fiecare bărbat.
  • Bărbaţii se tem de femei pentru că ele încarnează, gândesc ei, pasivitatea penetrată.
  • Bărbaţii se tem de femei pentru că ele au secrete şi talismane.
  • Bărbaţii se tem de femei pentru că sunt, gândesc ei, ele insele un secret.
  • Bărbaţii se tem de femei pentru că, atunci când juisează, ei au impresia că nu se va sfărşi vreodată.
  • Bărbaţii se tem de femei pentru că se tem de infidelitatea lor.
  • Bărbaţii se tem de femei pentru că, gândesc ei, ele işi doresc penisul lor, al bărbaţilor.
"Reprezentării acestei femei potenţial satanice şi care trebuie dominată, i se opune drept antiteză şi model suprem Fecioara Maria, femeia mamă ideală, adică fară de păcat, mai precis fără sexualitate. Ea, cel puţin, nu înfricoşează pe nimeni".
Dacă am trezit curiozitatea asupra acestei dileme fundamentale ce marchează permanent relaţiile dintre cele doua genuri, masculin şi feminin, puteţi citi cu încredere cartea lui Jean Cournut "De ce se tem bărbaţii de femei" şi măcar o parte din mister vi se poate dezvălui.

vineri, 29 aprilie 2011

Liber sau moral?

Pentru cei care au un caracter destul de scrupulos, mergand pe linea unor legi morale considerate eterne, universale si imbatabile, apare intr-un mod mult mai deosebit problema libertatii. Se stie, moralitatea nu este innascuta, nu se inscrie in codul genetic al firii umane, ci se construieste prin educatie, prin insusirea si constientizarea legilor sociale stabilite de om, in urma experientelor numeroase din relatiile umane, ce de-a lungul vietii, cu o dalta, ne slefuieste personalitatea neincetat. Astfel, a fi moral devine o chestiune de motivatie exterioara, pentru ca apoi ce e bine si ce e rau, in general, sa se interiorizeze.
Pe de alta parte, libertatea are un alt izvor si o alta structura. Viu, in noi, nascute, se desfasoara instinctele ce liber vor sa se indeplineasca, senzatiile, sentimentele, trairile, dorintele, aspiratiile, cu sau fara voia noastra, isi au propria viata si, fie ca, prin natura lor, ne imping spre rau sau spre bine, sau fie ca rabufnesc din launtrul nostru inconstient ori de la suprafata constienta, ele se vor imperios satisfacute, liber, fara a tine seama de convenientele ce moralitatea, poate cu dreptate, le impune.
Inteleptii recomanda echilibrul dintre ele.
Pentru ca libertatea si moralitatea se construiesc impreuna si se determina una pe cealalata. Un act liber poate sa produca suferinta unei persoane apropiate si, implicit, suferi personal, astfel incat esti nevoit sa respecti regula aceea de a nu mai infaptui niciodata ceva care, de exemplu, jigneste sau ataca demnitatea celuilalt. Pe de alta parte, o moralitate mult prea exagerata ingradeste si limiteaza dezvoltarea, intelegerea unor aspecte esentiale ale vietii si lumii si, mai mult decat atat, ingreuneaza cunoasterea propriei tale fiinte, in adancul ei.
Observam ca, anumiti oameni par mai putin ispititi sa incalce o regula morala sau sociala, iar altii nu-si pot infrana deloc pornirea de a trece peste orice bariera impusa dintr-un motiv sau altul. Sau, dintr-o prea mare autoconditionare, rusine, lipsa de putere, neputinta de a infrunta si de a se revolta, unii reusesc sa traiasca constransi de cerintele si trebuintele celorlalti, neglijandu-si propriile aspiratii, tendinte interioare ale sinelui. Mai sunt si aceia care impun cu autoritate normele morale, fara ca ei insisi sa le respecte in intimitatea lor.

Aici apar, deci, marile intrebari ale fiintei noastre: pana unde ne este ingaduita libertatea si care sunt totusi limitele moralitatii?
Caci, esti liber daca respecti ceea ce moralitatea impune si esti moral daca alegerile, cunoasterea, propria dezvoltare si implinire, evolutia conceptiilor despre eu si viata se realizeaza in libertate.

luni, 11 aprilie 2011

punctul

intr-un punct din spatiul meu,
ma rotesc in cerc mereu,
inainte si-napoi,
ba pe-aproape, ba departe
melcul nu-mi iese defel.
daca e Mefistofel,
imi zic eu cu ochi mijiti,
am s-asez o vesnicie
intre mine si-acel punct, si,
cu surasul meu ironic,
am sa-ntorc un arc de cerc
creionandu-l imperfect,
iar in minte mea nebuna
voi salta spre acel punct
tulburand arcele toate
ca si valuri mari pe ape,
rasucindu-ma odata
inghitind punctul deodata,
iara,
sangele superfulger
cu impulsul electronic
va purta punctul la creier,
inhibat, reactivat,
si-n explozia de puncte
eu voi deslusi misterul
existentei lui in lume.

joi, 31 martie 2011

Hei, Nichita

Azi, acum 78 de ani, te-ai nascut cica, acum ai fi fost un mos cu barba alba, oaches, poate intelept, dar sigur turbat in cautarea cuvantului ce l-ai fi simtit neviu, pierdut, risipit in spatele poeziei... sigur, sigur ai fi tunat si fulgerat, te-ai fi simtit singur, ignorat, uitat...
Nu realizezi ce multe s-au schimbat de atunci!
Stiai ca ai cont pe facebook?
Nichita, sa nu te ingrijorezi insa, un adevar ramane vesnic valabil atat timp cat pamantul va tine oameni si anume creatia, valoarea, geniul se propaga cu intensitate, vii prin spatiu si timp la infinit, sfidand vremelnicia.

Iata poezia mea preferata dupa Nichita Stanescu.

Astfel

Mă întorsesem strigând:
Unde este viaţa mea?
Doamne, ce-ai făcut tu cu mine
ca să-ţi mătur cu sufletul meu
natura lucrurilor.
De ce m-ai pus să-l văd pe arbor, doamne?
Şi, în genere, de ce m-ai dezrădăcinat,
făcându-mi picioare cu tălpi?
De ce m-ai blestemat să-mi fie
foame şi sete?
De ce te-ai logodit cu mine, doamne,
dându-mi dor de femeia mea iubită?
Hai, mori şi tu odată, doamne,
ca să fiu sigur că mor liniştit
şi nelogodit
şi plin de dor în sufletul meu
plin de dor.
 

joi, 24 martie 2011

Vers alb-negru

In somnul sau pribeag prin lume si par lung,
lucia un gand de vesnica statornicie,
si framantat in patime trairi,
ardea un dor de trainca implinire.

 Acum cand tic-ul s-a rotit
si tac-ul trage sa-l fixeze,
tumultul sau nelinistit,
de timp si spatiu neingradit,
incremenirea pare sa-l asfixieze...

Cu ochi umiti priveste al sau sange,
ce clocoteste-n doruri nebunesti
si se-ntreaba inca daca rostul lui
se afla printre cele pamantesti.

Atunci cand aripile se vor potoli,
un vultur lin pe cer va curge
si linistit in libertatea lui
spre cuib ferice va purcede,

unde al nostru om domni-va ca un rege.

luni, 21 martie 2011

Istoricul Neagu Djuvara

Istoricul Neagu Djuvara a ramas un om distins in pofida anilor. Este energic, spontan si flexibil. Aminteste despre intalnirile sale cu Mircea Eliade, Cioran, E. Ionescu, despre razboi si anii in care constrangerile ideologice creau suferinta ganditorilor.
E un om al timpurilor care acum sunt reactualizate, comentate, criticate.
Cred ca o anumita ordine si ierarhie bine stabilita a societatii, o tensiune si opresiune care pluteste deasupra tuturor si-i cuprinde pe toti, o atmosfera incarcata de dorinte, idealuri, scopuri marete ce se cer imperios satisfacute, construieste intr-un mod diferit si misterios caracterul unui om, decat in societatile asa - zise democratice de astazi.
Libertatea profunda, puternica si constructiva, paradoxal, nu se dezvolta fara constrangere.
Generatia aceasta a noastra, considerata de sacrificiu, se chinuie din lipsa idealurilor, motivatiilor de a schimba si infaptui, de a crea din propriul suflu vital. Ea, aceasta generatie, o vad ca un spirit pasiv care se ingreuneaza cu nenumarate cunostinte fara a fi folosite creativ, si totusi intuiesc ca este o generatie care dospeste, fermenteaza, acumuleaza pentru ca din ea sa se nasca valorile autentice, genialitatea, puterile schimbatoare.
Deci o generatie care se sacrifica prin natura ei de pamant nefertil. Poarta caracteristicile unei depresii, in pofida optimismului si a sperantei. Naivitatea si hipersensibilitatea proprii creatiei ne lipsesc. Caci ea vegeteaza, hiberneaza, e in acea stare de incubatie inconstienta din care se vor ivi mari transformari, descoperitori de adevaruri, ganditori profunzi.
Trec astfel generatii peste generatii pentru a se naste un geniu cu sange pur.

Neagu Djuvara este un erou al timpului nostru, prin el ne apropiem de trecut, de profunzimea si greutatea unor reflectii filosofice originale, aducand misterul si incarcatura spirituala a altor vremuri.

Avem macar o misiune, indiferent de natura sa, aceea de a cladi, a crea si consolida opera propriei noastre vieti.

Reteta celei mai tari duminici

Faceti rost de cateva kilograme de un el si o ea.
Inainte de a se face ziua,
zbateti-i separat in doua incapatoare vise,
puneti cateva grame de dragoste, de pasiune, chiar de sex,
cum se face dimineata si vedeti ca spuma da sa iasa, amestecati cele doua continuturi frematande bine bine cam doua ore
(e mult, dar daca vreti sa va iasa perfect este necesar acest efort),
apoi continutul rezultat astfel imbracati-l, parfumati-l si treceti-l odata prin curtea bisericii, prin biserica, poate fi si una de cartier,
cam o jumatate de ora ajunge,
dupa care purtati-l cateva ore bune printre copaci, pe aleile unui parc,
il puteti aseza eventual pe o banca,
ca sa fie picant aruncati cateva saruturi, imbratisari,
mai departe
il puteti duce la un film sau muzeu
sau un teatru sau o opereta,
in functie de preferintele papilelor d-voastra,
daca vreti si aveti posibilitatea purtati-i si cateva ore prin afara orasului,
eventual la un picnic,
oricum, spre seara refugiati-i ori intr-un parc ascuns privirilor,
ori in camera casei lor,
dupa gust,
si mai adaugati cateva grame de dragoste,
pasiune si sex.
La final asezati deasupra umarului lui fruntea capului ei...
Se serveste fierbinte.

marți, 15 martie 2011

Pensa un attimo di piu...

"Gomorra" e scrisa de Roberto Saviano, un tanar de 31 de ani, originar din Napoli. O carte indrazneata, eroica.
Un reportaj din mass-media italiana mi-a atras atentia. Roberto Saviano era intrebat de ce nu paraseste Napoli si nu se refugiaza in nord sau in alta tara. Un risc urias de a publica secretele crimei organizate a Mafiei camoriste si totusi de a nu incerca sa te protejezi. Roberto argumenteaza, insa, ca doar in acest fel, infruntand pericolul, isi poate sustine lupta, credinta.
De regula, despre ororile istoriei afli dupa ce totul s-a consumat, deja traiesti intr-o alta epoca transformata si intangibila cu acel trecut odios. Poti, vezi bine, manca, dormi, trai stiind sau sperand ca acel trecut nu se va repeta. Insa ororile istoriei se repeta sub alte forme cu acelasi continut, iar prezentul tulburator nu este inca pe deplin perceptibil, comprehensibil si deci, acceptat.
"Gomorra" lui Roberto Saviano desconspira tragismul prezentului cu lunga incidenta asupra vietii noastre, a tuturor.
Se prefigureaza profetia unui lent proces de distrugere a Planetei, puterea detinuta de o minoritate, care, tot lent, se intinde ca o panza de paianjen in jurul continentelor. Mafia chineza, rusa, japoneza, albaneza, sud-americana, italiana sunt cele mai puternice. Afacerile mafiei: tesaturile, drogurile, cimentul, aurul, gunoiul, alimentele, terenurile, imobiliarele, sanatatea, energia; cuprind, deci, toate necesitatile imperative in supravietuirea umana.
Exista si ecranizarea dupa carte, un film revelator cu acelasi titlu.

Dintr-un interviu:

„Gomorra" este de mult timp un bestseller în întreaga lume, inclusiv în România. Ţi-a schimbat însă radical viaţa...Roberto Saviano: "Din toate punctele de vedere, având în vedere că acum trăiesc sub escorta poliţiei 24 de ore din 24. Adevărul este că atunci când scriam acest volum nu îmi dădeam seama bine de amploarea sa. Ştiam că subiectul era extrem de delicat, în plus mulţi alţi autori scriseseră deja numeroase cărţi pe aceeaşi temă şi tocmai de aceea mi-am dat şi eu sufletul acestei cărţi, dedicându-i toată energia şi în plus folosind nume şi prenume adevărate. Nu puteam să îmi imaginez însă consecinţele. Aşa că atunci când m-am regăsit în mijlocul acestei situaţii, când m-am văzut înconjurat de poliţişti de la o zi la alta, fiind nevoit să părăsesc localitatea în care trăiam, familia idem, am încercat să rămân cu capul pe umeri şi să găsesc o explicaţie pentru tot. Să fiu sincer, nu am găsit-o încă..."

luni, 7 martie 2011

The beginning of the end by Claudiu Pegescu

Timpul. Spaţiul. Intuiţii pure apriori, necesare şi universale în viziunea lui Kant, ele reprezintă forme ale sensibilităţii umane prin care se realizează cunoaşterea esenţială a lumii. Astfel, Kant subliniază că omul se naşte cu intuiţia pură asupra timpului şi spaţiului, pentru că numai în acest fel ajunge să cunoască lumea exterioară şi interioară, să o poată percepe şi judeca. Artistul, în general, are acele intuiţii în formă pură, surprinde mai profund timpul şi angoasa trecerii lui.Timpul, cu trecerea lui, a reprezentat dintotdeauna o problemă de cunoaştere, o temă ce incită artistul înclinat spre reflecţii profunde asupra vieţii. Ca să surprinzi în ceramică, de exemplu, ideea deşertăciunii omului nu e un lucru tocmai uşor. E nevoie de o îndemânare a mâinilor, de cunoaşterea diferitelor reacţii chimice a materialor folosite, de inventivitate şi simţ creator înnăscut.
"Ceasul de'apoi"
Roata, prin forma ei perfect rotundă, aminteşte de ciclurile vieţii eterne, de perpetuum mobile la Eliade sau mandalele pe care Jung le asociază unui psihic armonios şi integrat. Începutul şi sfârşitul, naşterea şi moartea reprezintă acele procese fundamentale care au provocat tragismul omului în faţa timpului implacabil. Ce se întâmplă însă după punctul de început şi după cel de sfârşit?
Timpul suferă. Roţile, universuri mici sau uriaşe, prin mişcări lente, insesizabile, dinspre interior spre exterior şi invers, reconstituie drumul neîndurător al morţii. Moartea, astfel, îşi are existenţa ei proprie, se petrece în timp, asemenea vieţii.


miercuri, 2 martie 2011

Destinatar: Alina

Draga Alina,

Nu ti-am scris niciodata, desi am avut de multe ori impulsul de a-ti transmite cateva dintre conceptiile mele relativ la unele fapte ale tale, insa am intuit de fiecare data ca as fi vorbit in gol, fix cu peretii si mi-am zis in intelepciunea mea ca ai nevoie de propria ta zbatere, mai mult inutila daca ai fi reflectat un pic.
Sa ma fac inteleasa. Si asta in cuvinte cat mai simple.
Suntem de acord amandoua (stii doar cum gandesc in parte...) ca suferinta este o conditie necesara atunci cand preferi sa te feresti de prostia umana ce salasluieste inevitabil si in tine insuti, adica, mai precis, pentru a evita sa fii o leguma pe pamantul asta, cu o existenta stupida, este preferabil sa te avanti in trairile paradoxale (da, chiar acele trairi contradictorii consumate simultan sau alternativ de bine si rau, de nadir si zenit), tasnite din tine insuti, libere si neprihanite si, mai ales, imperioase. Si daca am ajuns la o astfel de concluzie, te tulbur acum cu o intrebare: cum se face ca fugi, eviti, te retragi, pui zid si anihilezi simturile abia inmugurite?
Frica, asa-i? Tremuri de frica in nimicnicia lasitatii tale. Te aplatizezi pana la inexistenta, pentru a-ti fi tie comod, pentru a nu-ti zdruncina nici un fundament construit la urma urmei destul de fragil, dat fiind ca esti atat de slaba.
Te intreb insa, drept in fata: vorbim abstractiuni, sau traim da vero?
Te las sa reflectezi...
Apoi, o alta chestiune de maxima importanta, pe care, stim bine, ai rumegat-o ani si ani, fara nici un folos, este cea legata de ideea de libertate. Ce este aceea libertate, de unde incepe si cum fiinteaza ea, relativitatea si absolutismul ei, bla blauri de genu' care nu te lasa sa dormi. Stiu ca ai sa ma ametesti cu eternele discursuri despre libertatea in creatie, libertatea in actiune, libertatea simturilor, again and again, conceptii preluate, rastalmacite, framantate, toate acestea in desert.
Caci te mai intreb odata, cum se face, cum se armonizeaza frica si libertatea in esenta?
Mediteaza si apoi vorbim... Traieste si apoi gandim...
Deocamdata ma opresc aici. Gasesc ca este indeajuns sa ridic problema asupra acestor doua dileme care pe tine te macina, iar pe mine ma indigneaza pana la revolta.
Pana una alta iti dedic doua-trei versuri de Nichita Stanescu, bineinteles.

"Ma las in continuare de mine insumi plans
ca-n vremea cand puneam un ochi albastru
la idee,
si pe deasupra o spranceană ca sa-l tina strans
si-ntrors din ce e catre ce e."

Pup!

P.S. Iti este foarte dor de Viorel, asa-i?

sâmbătă, 12 februarie 2011

Profetii stiintifice 2011

Citesc revista Lumea - stiri, opinii, articole din actualitatea politicii globale si istoriei universale, deconspiratii, spionaj, globalism - cu sufletul la gura, desi stiu, de fiecare data, ca imi adanceste o oarecare depresiune si o dorinta acuta de a nu sti nimic din toate nebuniile lumii acesteia.
De asemenea, mai apare un fenomen: acela ca omul are putinta de a fi cat se poate de serios atunci cand este implicat intr-o situatie, context tragic, dar privind in ansamblu istoria evenimentelor se amuza de desertaciunea tuturor actelor umane. Cum sa nu te amuzi cand citesti pagini intregi despre cum personajul SUA ameninta personajul Iran, iar personajul Iran il are in spate pe personajul Rusia, care, pentru ca nu are o armata bine pusa la punct, ci doar armament nuclear de ultima ora, la randul lui s-a aliat cu personajul China, devenit superpotent si o amenintare reala a personajului Japonia, prietena recenta a puternicului personaj SUA. Toate aceste personaje si inca atatea altele, ca niste furnici prevenitoare, si-au agonisit la greu armament nuclear, desi, cum dezvaluia un om politic, nici unul dintre ele nu le-ar folosi pentru ca aceasta ar insemna sinucidere curata, nu?, asa cum nici in al Doilea Razboi Mondial nu s-au folosit armele chimice, chiar daca toate puterile le detineau. Masuri de precautie pe bani multi...
Insa, articolul "Profetiile oamenilor de stiinta pentru 2011", p.79, mi-a lasat cel mai mult un gust amar.
Extrag doar cateva din cele 24 de profetii, prefigurate de 41 de specialisti din domenii ale stiintei si sociologiei, ca si experti cu capacitati cognitive si paranormale.
  • "Se va pastra un trend crescator al cutremurilor de pamanat (...). Situatia se datoreaza unor alinieri de astre ceresti care maresc forta gravitationala a complexului Soare-Luna."
  • "Frecventa de rezonanta Scumann va fi in crestere, ceea ce va face sa para ca ziua are 12 ore, in loc de 16 perceptibile (...). Este motivul pentru care multora li se pare ca timpul trece mult mai repede si ca, in intervalul 1990-1998, anii au trecut cu mult mai greu decat acum. Ca atare, in 2011 ni se va parea ca timpul trece de doua ori mai repede ca in 1986, de pilda, un an de atunci - ca perceptie - va fi egal cu doi ani in 2011."
  • "O mare parte din oameni vor incepe, datorita schimbarilor gravitationale, de poli, de radiatii cosmice, dar si cele electromagnetice, sa evolueze pe plan paranormal. Din ce in ce mai multi isi vor descoperi capacitati extrasenzoriale, psihokinetice, puternic magnetice etc. (...). In 2012, se va propune ca, la facultatile de medicina, sa se studieze aceste materii, iar absolventii sa fie triati pe baza abilitatilor parapsihologice" (spitalele vor avea personal calificat in energii bio).
  • "Pe plan medical vom asista la descoperiri exceptionale, ca niciodata pana acum, leacul impotriva unor forme de cancer (...)."
  • "In cercetare, se va descoperi o gena responsabila cu procesul de incetinire a imbatranirii, controlabila din punct de vedere medicamentos, care va face ca durata medie de viata a oamenilor sa creasca in scurt timp la 100 de ani sau chiar peste."
  • "Din punct de vedere al particolelor, in 2011 va fi descoperit bosonul Higgs, se va afla ca exista o multitudine de universuri paralele, ca viata nu este decat o proiectie si o tranzitie tridimensionala (...). Faptul ca se va afla ca exista viata dupa moarte, conform unor oameni de stiinta, va creste rata sinuciderilor, in schimb, se va opri declansarea unor conflicte armate majore."
  • "Cei care conduc lumea vor lucra din 2011 la vedere catre un guvern mondial, catre o unitate bancara unica, electronica, inregistrabila si manipulabila prin cipuri aflate la purtator."
  • "Va fi anuntata descoperirea unei noi arme, foarte puternice, de natura psihologica, ce va putea controla fiecare individ sau comunitati de indivizi de la distanta, prin intermediul unor forme de unde ce nu au mai fost folosite pana acum in acest scop."
  • "Va incepe sa fie conceput un program avansat pentru energii neconventionale, pentru dezvoltarea celor solare, eoliene, pentru aparitia mijloacelor de transport bazate pe forme de conbustibili, altii decat cei fosili."
  • "Se va descoperi ca energia in stare pura poate fi manipulata cu ajutorul gandului si ca microcurentii din creierul uman pot actiona ca niste trepte de viteza ce pot multiplica energii foarte puternice."
Brr...

luni, 7 februarie 2011

A fi sau a nu fi nu-i totuna?

Ma intalnii zilele trecute cu un personaj titular in invatamant. Unde preda el? Undeva departe, intr-un fund de lume. Nu intrebati unde e acel fund de lume; inchipuiti-va ca este vorba despre  acel imparat care intr-o dimineata, deschizand fereastra (bine, nu stiu daca o deschidea chiar el, poate avea o sluga speciala pentru treaba asta sau poate era un imparat independent si democrat) si trosnindu-si oasele de placere, privea asa in zare peste campii, munti, mari si tari, oceane si continente si constata cu uimire: “ma, da departe mai sunt!”
Infatisarea, asa  cum arata badea Gheorghe pe la varsta de 29-30 de ani. Adica om si el. Ajungem la faza in care il intreb ce mai face. “Ooo, pai sunt doctorand la geografie, anul II. La anul sunt doctor, jubila el.” Mi se trezi interesul de a afla mai multe, dat fiind ca si eu, la randul meu, am aspiratia aceasta de a-mi investi puterile intr-un doctorat.
Aflu, deci, ca el e inscris in acel program de doctorat in care primeste cei 18 mil. lei vechi, lunar, din invatamant castiga vreo 10 mil. lei vechi, plus lucrul cu ziua in constructii sau agricultura unde, zice el, inca se mai castiga bine. Adauga, printre altele, ca doar nu o fi prost sa se margineasca la banii din invatamant si atunci cauta fel de fel de alternative de a produce bani si iata avantajul de a face doctoratul: 1. primesti acei bani lunar, timp de 3 ani neintrerupti, 2. dupa finalizarea doctoratului se adauga un spor la salariul din invatamant si tot esti castigat.
Nu puteam sa nu-i dau dreptate.
Bun, si ce tema ti-ai ales? Hmm…Aici e aici. Trebuie sa fii foarte vigilent ce tema iti alegi, caci ea trebuie sa intruneasca o multime de cerinte. “Eu stiu matematica si statistica, iar profu nu stie. Si l-am infundat. Trebuie sa fii inspirat. De exemplu, iti alegi un rau, o apa pe care nu s-a mai lucrat, e o necunoscuta. Asa ai rezolvat problema originalitatii. Si bagi statistica si matematica la calcularea diferitilor parametri, indicatori etc., rezultatele fiind unice sunt si originale. Bine, ca nu scapi asa usor. I-am trimis profului pagini intregi de calcule statistice si primesc raspuns de la el: da interpretarea geografica unde-i? Oricum, interpretarile geografice o sa le faca el…”
Bineinteles ca raul respectiv se afla tot intr-un fund de lume, doar nu esti fraier sa iti alegi Rinul sau Dunarea pe care le-a studiat atata lume.
“Calculezi, calculezi, continua el, dar te poti trezi in fata comisiei de evaluare cu intrebarea: asa si ce-i cu asta? Ce interes ar avea cineva asupra indicelui respetivului rau?”
Pentru a nu lasa loc de indoiala asupra necesitatii cercetarii efectuate, omul nostru si-a propus sa calculeze cu aproximatie probabilitatea, pe o raza de 1 km. de jur imprejur, de a fi inundate casele oamenilor in cazul unor ploi torentiale. Ignorand faptul ca raul respectiv nu a provocat niciodata o paguba de cand se nascu el. Totusi, daca isi face de cap?!?!?

Cum adica te intrebi la ce a fost bun Caragiale? Pentru ca a scos din anonimat cuvantul viceversa – vezi “Doua lozuri” – asa cum a fi poate lua locul lui a nu fi si, bineinteles, viceversa.

sâmbătă, 29 ianuarie 2011

Un alt tablou

Pentru a sterge impresia grotesca ce a suscitat-o tabloul prezentat in postarea anterioara fac apel la ajutorul lui Helmut Newton, un faimos fotograf al secolului XX, remarcabil mai ales prin fotografierea nudurilor feminine.

vineri, 28 ianuarie 2011

Tablou

Deasupra patului unde ma trezisem se afla cocotat nudul hidos al unei femei. Culori tari, intepatoare, puternic accentuate. Parul e verde, jumatate din trupul ei e rosu aprins. Sanii prelungiti nenatural, asa lasati parca ar avea forma unui penis, incadreaza intre ei imaginea unui sex feminin.
Chipul imbatranit, vulgar, unde nasul, ochiii, gura sunt impresionant de mari, este expresia cea mai hidoasa a tabloului. Femeia sta cu picioarele desfacute, parca nu in asteptarea unui mascul care sa o posede, ci afisandu-si goliciunea putreda doar in intentia de a poza. Fizionomia fetei, usor masculinizata, iti da impresia de o puternica frustrare sexuala, de ganduri ascunse foarte perverse, de trup prostituat murdarit de grave imoralitati.
Privirea trista, singurul semn al unei trairi umane. Femeia aceasta este roaba instinctelor sexuale oarbe, navalnice, libidionoase.
Cufundata in deslusirea simbolurilor acestui tablou, am avut o intuitie: exista o afinitate intre aceasta imagine, semnificatia ei si trairile ascunse ale pictoritei, pare a fi reflectarea in oglinda a propriului ei chip, asemenea fenomenului Dorian Gray.  Se dispretuieste mult, se pare, dovedind o constientizare dureroasa: pierderea candorii, naivitatii ce o caracteriza odata.

luni, 24 ianuarie 2011

Poveste

Este povestea unui personaj care isi propusese sa-si viziteze un prieten vechi, zilele acestea, un prieten pe care nu-l vazuse de cateva luni bune. Nu a cautat o explicatie exacta a motivului care l-a determinat sa i-a o asemenea hotarare, desi se agita in mintea lui un vag gand al inutilitatii intalnirii proiectate.
Seara, stand in fata televizorului si urmarind o emisiune care de obicei il plictisea, linistit, si-a promis ca a doua zi va trece negresit pe la prietenul sau, macar sa-l salute si sa mai schimbe o vorba. Si cum menirea mintii umane este aceea de nu inceta niciodata sa functioneze decat odata cu viata, si cum de multe ori, fara voia noastra, ne transpune in diferite stari, ne furnizeaza diverse informatii, desi nu avem neaparat nevoie de ele, ba chiar unele dintre ele ne tulbura intr-o asemenea masura incat din veseli sau linistiti ne transforma in revoltati sau doritori de o razbunare crunta, ori melancolici provocandu-ne nevoia de a plange furtunos si multe altele asemnea, tot asa in aceasta noapte, oarecum calma, ea avu inraurirea sa zadarasca sufletul personajului nostru.
Astfel, isi aminti (poate cauza rascolirii gandului a fost cuvantul "gandac" rostit de unul dintre invitatii emisiunii) cum intr-o dupa-amiaza prietenul sau vechi ii facuse o vizita. Acesta era cu o fata pe care personajul nostru nu o vazuse niciodata si care se prezenta cu un accent cam prea rostit de sus totusi: "Irina, studenta la economie". Ei, si !?!?
Imediat o gasi antipatica si cum este o fire care nu-si poate ascunde gandurile si dispozitiile si nici macar nu incearca, trezi antipatia si in sufletul fetei.
Discutia lancezea, tacerea devenea frustranta. Prietenul arunca priviri cand pline de rugaminti, cand ca o lance ce ar fi sfasiat tot in jur, insa nici unul nu gasea puterea sa innoade un cuvant. In acele momente, in aerul apasator strapuse un tipat isteric. Fata, topaind catva timp prin casa, iesi fara sa spuna o vorba. Prietenul, sari ca ars, sulita inca o data cu privirea pe amicul sau si parasi casa fara a scoate nici el un cuvant.
Isi spuse atunci ca un asemenea eveniment nu este in masura sa-i strice ziua; nu prevedea insa ca intamplarea aceasta avea sa il desparta de prietenul sau pentru multa vreme.
Afla mai tarziu, intr-o confruntare cu prietenul sau, ca el nu este un om adevarat, ca este un orgolios, de fapt un egocentric fara valoare, un individ uman care nu-si iubeste aproapele, ci il dispretuieste si-l chinuie, asa cum a dovedit si fata de femeia lui, da, femeia lui, ba mai mult, logodnica lui, viitoare sotie, atunci cand a speriat-o cu plosnitele din casa, care le accepta si se complace in mizerie cu ele. De unde sa stii, poate ca intentionat tine vietatile astea pe langa el pentru a ingrozi lumea. Mai afla de la prietenul sau ca nu este demn de a fi prieten si iubit si ca nu se face sa te insotesti cu astfel de oameni.
Cam de pe atunci nu s-au mai vazut.

sâmbătă, 22 ianuarie 2011

Fratia intre popoare

Ieri fu zilele scolii si atunci conducerea hotari sa se celebreze si ziua de 24 ianuarie 1859, cand Al. I. Cuza a fost ales domnitor si se infaptui astfel unirea celor doua principate romane, Moldova cu Tara Romaneasca. Au fost invitati inspectori, senatori, era mare agitatie. Dupa o mica sceneta impresionanta in care personajul Cuza a excelat ca si Mos Ion Roata, urma corul  cu nelipsitul Handri-Popa si alte doua-trei cantece istorice romanesti pe care le mai auzi doar in situatii de felul acesta, incat cu atat mai mult te impresioneaza. Spre final profa de muzica ne anunta ca a pregatit o surpriza si, facand cu ochiul spre noi, da tonul corului care cu forta incepu a interpreta "Imnul Europei" in romaneste. Se auzira exclamatii, se intalnira priviri stralucitoare si aprobatoare in randul profesorilor, daa, uite ce idee buna, da, da, asa mai vii de-acasa!
Ma strabatu un fior, dinspre sangele meu tasni un soi de revolta si nu putui sa ma gandesc decat la fenomenul manipularii care, iata, ca un joc nevinovat invaluie sufletele tinere; totusi, gandii, versurile despre fratia dintre popoare nu pot fi atat de nocive, dezvolta a priori o legatura si o acceptare oarecum neconditionata a culturilor straine. Daca ar fi numai atat...

duminică, 16 ianuarie 2011

De-ale maternitatii

Am 31 de ani. Sora mea are 30 de ani. Cele mai bune prietene ale mele au 31, respectiv 36 de ani. Sefa de la firma are aproape 30 de ani, colaboratoarea ei 33 sau 34 de ani. Cea mai aratoasa profesoara de la Cuza are 43 de ani. Plus altele, fara numar...Nici una dintre ele nu au copil, casatorite sau nu.
Trebuie ca femeia de-a lungul secolelor sa fi suferit grave traumatisme pentru ca in zilele noastre sa intalnim atat de multe dintre ele fara progenituri.
Egoismul specific barbatului, definit mai putin dur independenta, s-a transferat femeii, sau femeia a preluat constient si inconstient multe din atributele acestuia, fara sa realizeze ca in felul acesta devine un mutant, adica o ea insasi cu menirea ei nu mai poate fi.
Tot adevarat este ca femeia refuza sa mai fie fiinta sacrificata in sanul familiei, cea care procreeaza, gospodareste, sustine, sprijina, munceste, intretine, isi neglijeaza totul pentru fericirea familei. Acum ea incearca sa se defineasca printr-un fel al ei specific independent de barbat, copil, familie, doar prin ea insasi. Lucru care poate avea si consecinte negative, deoarece, fara dubiu, sensibilitatea femeii este cea care leaga, uneste, da sens, iar trupul si psihicul ei este programat sa perpetuieze fiinta umana.

duminică, 9 ianuarie 2011

Sensul vietii

In vremea aceea, prin '07, eram ospatar intr-un hotel pe coasta Marii Adriatice, in Italia. Aveam un coleg pe unul Vito, chiar asa se numea, provenit din sudul Italiei, care isi dedicase toata viata lui meseriei de ospatar si nu fara rost, caci era in stare sa serveasca o terasa de peste 100 de persoane, alergand de colo colo, fluierand in rastimpuri, fara sa ameteasca nici o comanda. Avea vreo 30 de ani, cred. Trezise antipatia in noi romanii pentru ca era arogant si vulgar, mai ales cu fetele. Intr-o seara ma adusese in pragul disperarii prin comportamentul lui si eram hotarata sa raportez totul directorului, un fel de om si asta care nu vedea decat hotel in fata ochilor. Buuunn! Vine directorul. Incep sa-i spun ca  uitati Vito asa si pe dincolo, ca eu in conditiile astea nu mai lucrez etc etc.
Directorul, distrat, ma sfatuieste sa il ignor, ca el  nu poate pierde un ospatar asa bun, ca uite Vito e in stare de asta si de asta si tot asa pana simtii ca ma sufoc de nervi si aproape urland, de fata cu intreg personalul hotelului, incepui sa turui: "care este sensul omului asta pe pamant? v-ati pus vreodata intrebarea asta? ce rost are el? ce-i cu viata lui?", ochii imi ieseau din orbite si gesticulam, in limba italiana iesea ceva de genul "che vita ha Vito?" - ce viata are Vito? - si nu ma mai opream din mirarea asta care credeam ca si ceilalti o impartasesc, chiar asa ce o fi cu sensul vietii acestui Vito...
Bineinteles ca, directorul ma privea asa consternat, cu ochii nemiscati asupra mea neintelegand o iota din tot ce debitam eu. Se lasase o tacere grea. Ce putea  fi anormal cu Vito, parca se intrebau toti, era un ospatar chiar foare bun, nesuferit, e drept, insa bun in meseria lui. Directorul mai spuse si el ceva acolo, se intoarse si iesi pe usa. Ceilalti se imprastiara. Eu visai toata noaptea cum tineam discursuri pline de adevar si morala aproape batandu-ma cu pumnul in piept.
Azi nu pot decat sa ma distrez asupra ispravii mele de atunci, chiar asa ce-i tot dadeam eu cu sensul vietii...
-
Acum cateva zile o studenta in anul I m-a rugat sa o ajut la efectuarea unei teme la psihologie. Zis si facut. O chem la mine, deschid cartea si incepem sa dezbatem ce si cum trebuie facut. Realizez ca unele notiuni de baza nu le cunoaste si incep eu asa vartos si angajat sa ii explic de-mi sarea saliva printre dinti, vorba unui amic. Era vorba despre constiinta, cu realizarea faptului ca iata, acesta sunt eu aici si acum, adica sunt un om constient despre mine insumi, deci exist etc etc. Nu ma opresc la simple explicatii, ci o dau inainte cu intrebarea primordiala "de ce" si cu acea interogatie filosofica "cine sunt eu" si nu ma mai opream din zis de imi rasuna si mie ragusit si strident  vocea in creier. Ea deodata lasa privirea in jos, parca reflectand, apoi o tinti spre mine, privind de fapt prin mine si cu ochii parca rataciti exclama: "da chiar bai, cine sunt eu?".

luni, 3 ianuarie 2011

Citat

"Femeia este ca un izvor. Ai să spui: ei, ce e un izvor? Nimic, îl vezi numai când ţi-e sete, şi pe urmă, după ce bei, treci pe lângă el." Marin Preda