Vreau să descriu, în mare, povestea amuzantă a unui renumit psihiatru american, personaj întâlnit în cartea doctorului Yalom „Minciuni pe canapea” și care, în calitate de membru al Asociației de Psihanaliză, după ani de muncă și eforturi, își dorea să devină președintele acestei asociații. Făcea parte și dintre membrii Comisiei de Etică și Deontologie, micul tribunal al psihologilor și psihiatrilor, contribuind astfel la decăderea multora dintre acei care încălcaseră drepturile și normele de conduită în relația cu diverși pacienți: abuz sexual, fraude, înșelătorii etc.
Acest psihiatru se considera împlinit. Avea o bună reputație, tratase mii de pacienți, formase și supervizase mulți alți psihologi. Avea o vârstă și un statut respectabil. Nu se abătuse niciodată de la regulile de conduită profesionale. Era mândru de el și prestația sa. Gândea că prin valoarea lui va ajunge negreșit la conducerea asociației. Nu exista nici o piedică spre ascensiune. Gândea, de asemenea, că e cel mai bun psihiatru din California și că terapiile sale sunt cele mai eficiente.
În această perioadă de echilibru profesional și sufletesc, într-o bună zi, este apelat de un domn disperat care îi cere să îl trateze cât mai repede posibil, deoarece problemele lui imperioase trebuiesc rezolvate imediat, înainte de a pleca, în interes de afaceri, spre Europa.
S-a dovedit a fi un domn foarte bogat și extrem de conștiincios și implicat în terapie, astfel încât pe parcursul unei luni de zile reușește să își rezolve numeroasele probleme apărute în relația cu familia, partenerii de afaceri etc. Psihiatrul era extrem de încântat de progresul pacientului său, evoluție uimitoare în cazul unei terapii atât de scurte.
În același timp, psihiatrul nostru devenise foarte incitat de viața luxoasă în care trăia acest domn, ce purta caracteristicile unei lumi neobișnuite și extraordinare.
Doctorul își agonisise din greu banii, muncind pe rupte de dimineață până seara și reușise să adune în jurul a 90 mii de dolari, economisiți și din jocurile la pariuri sau bursă, trăind mereu cu speranța de a deveni foarte bogat și de a face parte din acea clasă socială de lux la care oamenii obisnuiți nu au acces.
Cugetul, însă, îl îndemna să fie precaut cu asemenea trăiri ce ar fi putut peturba procesul terapeutic.
Spre finalul terapiei, domnul bogat, pentru a-și arăta recunoștința, se oferă să-i facă un cadou în bani de câteva mii de euro. Psihiatrul, scrupulos, refuză, deși ochii îi luciseră la o asemenea propunere. Acesta, însă, insistă, explicându-i că din moment ce ședințele au luat sfârșit, contractul dintre ei s-a încheiat și astfel, sunt persoane independente, fără nici o obligație una față de cealalată. Doctorul, extrem de tentat, refuză totuși îndârjit. În fine, clientul bogat se lămurește că nu-i cu putință să-l înduplece și pleacă, lăsându-l pe psihiatru copleșit de regrete.
A doua zi, psihiatrul primește o invitație din partea fostului client într-un local foarte luxos din centrul orașului, pe care consimte să o onoreze. Este descrisă senzația de timiditate și admirația doctorului când intră în acel local, pe lângă care trecuse de sute de ori și tot de atâtea ori visase și își imaginase cum ar fi să intre acolo.
Domnul bogat, știind și înțelegând scrupulozitatea doctorului, îi sugerează de data aceasta o altă soluție prin care ar putea să își arate recunoștința. Îi propune să contribuie cu niște bani la cumpărarea unor acțiuni ale unei firme ce se anunța cu afaceri foarte profitabile, astfel încât în câteva luni avea șansa să devină chiar milionar. Ca să nu riște pierderea banilor îl asigură că vor încheia un contract prin care își va putea retrage oricând banii de la o bancă propusă de acesta.
Psihiatrul acceptă. Nu simțea că ar încălca vreo regulă atâta timp cât avea posibilitatea să câștige cu proprii lui bani, mai ales că își putea recupera banii, în eventualitatea în care afacerea nu ar fi dat roade.
Zis și făcut. A doua zi primește prin fax toate actele în regulă, iar la rândul lui varsă în contul domnului bogat o parte însemnată din suma ce o economisise în atâțea ani de muncă.
Era, în sfârșit, foarte fericit. Mulțumit de inteligența sa remarcabilă. Își imagina ce va face cu banii câștigați, cum va cumpăra el toate acele obiecte de artă atât de scumpe, cum va avea mai mult timp să scrie și să călătorească, să-și dea copii la cele mai bune universități, să facă parte din rândul celor bogați ce își pot permite orice. Viața lui, așadar, se va schimba cu totul.
Într-o zi decide să iși sune fostul client pentru a afla cum merg afacerile. Evident, linia închisă. Insistă să sune. Nimic.
Neliniștit, hotărăște să mergă cu contractul la bancă pentru a-și retrage banii. Presimțirile erau negre, sumbre. La bancă află că documentul e fals, semnătura falsă. Cum e posibil, se întreabă într-o stare de leșin.
Apelează la o avocată celebră, care analizând cazul, îl consiliază să angajeze un detectiv pentru a da de urma presupusului infractor. Angajează un detectiv, care și acesta la rândul său, după acerbe căutări, constată că nu se poate face nimic, că toate pistele sunt false, numele, adresele, numerele de telefon inexistente. Acest domn bogat dispăruse, nu exista.
Psihiatrul, însă nu renunță, neconcepând ideea că a fost înșelat, că i s-au furat banii. Trimite astfel un anunț către toți psihiatrii din America, precizând că există un domn cu următoarele semnalemente și cu următoarele probleme ce le acuză, și că acest domn prezintă un pericol foarte grav, iar dacă careva dintre ei îl vor întâlni să îl apeleze pe linia telefonică următoare.
Pentru că nu voia să i se desconspire identitatea, riscând să fie dată publicității toată povestea și, astfel, ar fi sfârșit în dizgrație, își instalează o nouă linie telefonică acasă, așteptând cu înfrigurare orice mesaj sau apel. Trăia cu convingerea că escrocul va acționa din nou înșelând un alt doctor psihiatru.
După multe așteptări, primește un mesaj de la un psiholog din New York care-i confirmă că are un client asemănător descrierii din anunț, iar acesta i-a recomandat aceeași afacere.
Fericit, stabilește legătura telefonică cu psihologul, și astfel, împreună pun la cale prinderea escrocului. Decid să angajeze un detectiv din New York care să faciliteze prinderea acestuia. Psihiatrul nostru petrecea ore la telefon în discuțiile cu psihologul și detectivul din New York, analizând situația și căutând o soluție cât mai eficientă pentru a-l desconspira pe delincvent.
Împreună hotărăsc ca psihologul să intre în jocul domnului bogat, înscenându-i o situație în care acesta sa fie prins în flagrant delict. Pentru ca totul să pară cât mai veridic, ambii decid să împartă suma de bani convenită escrocului, pentru ca acesta să nu intre la bănuieli.
Psihiatrul jubila din nou, reînviase. Simțea că răzbunarea lui va fi răvășitoare.
Înainte de a pleca el însuși la New York pentru a fi martorul înscenării, trimite valoarea de 25 mii de dolari, jumătatea din suma convenită pentru a-l induce în eroare pe infractor, în contul colegului de breaslă.
Ajuns la New York, după un zbor obositor, se prezentă direct la cabinetul detectivului. Atât cabinetul cât și detectivul existau în realitate, numai că acesta, tulburător!, nu avea habar despre nici un psiholog, infractor ca și de presupusa înscenare. Detectivul află printre suspinele și stările de leșin ale psihiatrului cum a fost acesta înșelat a doua oară și cum, un om în toată firea, nu a verificat niciodată cu precauție și luciditate datele despre presupusele persoane. După ce se asigură că nu se poate face nimic, că acel domn bogat fusese foarte inteligent și se folosise de slăbiciunile lui, după multe reprize de vomă și încercări de a se ține pe picioare, luă avionul spre casă.
În final, îl găsim în biroul avocatei lui ce încearcă să îl liniștească, întins pe jos, la picioarele scaunului, cu chipul contorsionat și ochii pierduți, reflectând în spasme la ce i se putuse întâmpla lui. Oare unde greșise?
„Bani, bani, bani!, exclamă el cu o voce stinsă. Hai mai bine să vorbim despre altceva...”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu