Poporul rus și originile comunismului

În esența sa, rusul se caracterizează printr-un soi de nețarmurită simpatie și dragoste pentru omenire în general.

Nicolai Berdiaev

Deși subiectul pare vetust, tratat pe mii de pagini în încercarea de a se aduce la lumină misteriosul fenomen ce l-a reprezentat comunismul, consider că este necesar să rămână vie curiozitatea de a se afla cum a fost posibilă existența lui și, mai ales, de a cunoaște originile psihologice care au stat la baza instaurării sale.

Berdiaev, filosof rus, declara cu convingere că numai în Rusia și numai datorită caracteristicilor psihice ale omului rus putem afla enigma nașterii regimului comunist.

Așadar, spre poporul rus ne îndreptăm atenția cu precădere.

Analizând particularitățile poporului rus și a omului rus în special, aflăm, că de-a lungul întregului secol XIX, multe transformări psihologice și religioase, curente, dezbateri, concepții și filosofii s-au concentrat spre acest final care l-a reprezentat comunismul.

Mai întâi, orice rus credea într-un destin unic al Rusiei, propovăduitor al credinței ortodoxe celei mai adevărate și o țară care putea îndrepta spre calea cea bună întreaga lume. Exista credința că poporul rus are o misiune specială pe pământ, că el e salvatorul omenirii.

La aceasta se adaugă trăsăturile cu care era înzestrat poporul rus: ascetismul, dogmatismul, însușirea de a îndura suferințe și sacrificii în numele unei credințe, oricare ar fi aceea, ca și aplecarea spre transcedent, exprimată prin credința în veșnicia lumii de apoi ori într-un viitor realizabil în chiar această lume.

Mulți gânditori, literați, oameni politici, formatori de opinie și curente au avut specifice astfel de caracteristici, devenind emblema autentică a ceea ce înfățișa rusul.

O manifestare extrem de originală, specifică rușilor, deci nemaiântalnită în altă parte, a reprezentat-o intelighenția, concept care nu trebuie confundat cu grupul de intelectuali. Adepții acestei formațiuni puteau fi recrutați din cele mai diverse pături și nivele sociale, formând un fel de sectă cu propria ei morală extrem de intrasigentă, cu concepții despre lume la care nimeni nu putea renunța, cu obiceiuri și deprinderi cu totul aparte. Cine făcea parte din intelighenție era un revoluționar, caracterizat printr-un dogmatism intolerant, revoltat cu toată ființa sa împotriva regimului, puterii politice sau nobilimii din perioada în care el trăia. De asemenea, erau înclinați spre dezbaterea problemelor sociale și, mai ales, spre înfăptuirea reală, concretă a idealurilor legate de o lume mai bună. Dar într-un sens destul de utopic. Căci aceste dezbateri aveau loc, în general, în cafenele sau în locuri ascunse de privirile vigilente ale autorităților. Mulți dintre ei erau deportați în Siberia sau expulzați din țară.

Această intelighenție va suferi diverse modificări de-a lungul secolului XIX .

Concepția despre lume specifică intelighenței și care a ajuns, mai apoi, să genereze comunismul, a avut la bază un protest pătimaș și plin de indignare împotriva răului, a constrângerilor de tot felul, a suferințelor vieții, în mila pentru cei oropsiți și nenorociți, pentru toți dezmoșteniții soartei. Această milă, această compasiune, ca și imposibilitatea de a admite suferința i-a transformat pe ruși în atei. Au devenit atei, refuzând să accepte un Ziditor care să fi dat naștere unei lumi imperfecte, chinuite și supuse răului. La rândul lor, erau ei înșiși gata să făurească o alta în care să nu existe nedreptate.

Astfel, un nou curent, tipic rusesc, născut din rândurile neliniștiților intelighenți a fost nihilismul.

Nihilismul rusesc îl va nega atât pe Dumnezeu, cât și spiritul, sufletul, ideile, normele și valorile supreme. Nihilismul va considera atât arta cât și metafizica sau alte valori spirituale, printre care și religia, ca fiind un lux vinovat. Se considera ca toate aceste “idei superioare” duc la nefericirea omului, iar indicat ar fi să se urmărească în mod esențial bunăstarea și crearea unor condiții de viață mai fericite. De asemenea, nihilismul pretindea o despuiere totală de toate creațiile culturale, o reducere la neant a tuturor tradițiilor istorice. Nihilismul acesta își va găsi expresia intelectuală în materialism, care consideră orice filosofie, rațiune ca fiind perversă.

Nihilistul era un dușman al esteticii, negând valoarea artei în sine.

Nihilismul, însă, a avut partea lui benefică în acele vremuri, reprezentând o reacție împotriva sterilității reveriilor romantice, a inacțiunii, lenei și retragerii egoiste în sine. În fond, a însemnat o chemare sănătoasă la muncă.

Marxismul rusesc a însemnat criza intelighenței rusești și a slăbiciunii sale. El a însemnat o schimbare a concepției despre lume și a structurii sufletești. Reprezenta speranța înfăptuirii concrete a acelui ideal la care au năzuit toți rușii, realizarea condițiilor perfecte pentru existența acelui rai în care toți oamenii să fie fericiți și împliniți aici, pe pământ. Însă, marxism - socialismul rusesc devenea din ce în ce mai puțin emoțional și sentimental, începând să fie din ce în ce mai dur, punând accentul pe dezvoltarea industrială a Rusiei, iar singura forță reală o reprezenta proletariatul, muncitorul. Marxismul credea că uzina și doar uzina avea să creeze omul nou.

Pentru concretizarea acestor deziderate a fost necesară apariția lui Lenin și a bolșevismului, care au planificat și organizat lupta revoluționară a proletariatului, instaurând, astfel, dictatura comunistă.

Așa încât, cum spune Berdiaev „comunismul s-a dovedit a fi destinul inevitabil al Rusiei, un moment făcând parte din destinul său”.