luni, 24 decembrie 2012

Jurnalul unui (ne) fumător

Ziua  – 1”, ora 8:55

Am semnat o promisiune cu o saptămână jumătate în urmă. Îmi închipuiam desigur că ziua de 25 decembrie va veni fără îndoială, dar în acel moment aveam țigările bine mersi în geantă, așa cum le am și în prezent, încât eram/sunt liniștită. Chiar sunt într-o formă bună și după ce mai scriu două, trei rânduri iau pauză de o țigară, la un pic de cafea. Azi e în 24, maine abia va reprezenta prima zi din restul zilelor mele de nefumătoare. Până mâine am în fața mea eternitatea.

În Namaste, Sega spune la un moment dat că lupta aprigă cu gândurile le animă și mai puternic, la baza nevrozei existând un foc exact ca și acela care întreține fumul unei țigări. Nu te interpui gândurilor, adică nu întreții focul, nici fumul nu va ieși. Și mai zice, lasă gândurile să vină, să plece, tu rămâi doar un observator. Ceea ce voi face și eu începând de mâine, contemplând cu un adânc calm mii de fumători ce îi voi întâlni în cale sau un pachet de țigări sau o biată țigară sau însăși fumul unduios ce te îmbie cu grația lui.

Am simțit acum câteva secunde o oarecare panică, ce s-a propagat prin stomac și cred că a coborât spre intestine. Chiar nu am sa mai fumez deloc? Niciodată?

Ce ridicol! Ce copilărie! Imediat după panică m-a cuprins mila de mine însumi. Iar după milă observ că mă încearcă o oarecare ironie, ba mai mult, un dezgust față de slăbiciune. Nu degeaba pe cei prea dependenți de ceva anume tindem să-i îndepărtăm, sa-i ocolim. Intuim că în spatele acelei dependențe clocotește de fapt un mare egoism, lăcomia. De a avea, de bani, de a fi iubit, de a fi admirat, de a-ți satisface plăcerile, de a face sex, de a lenevi etc.

Privesc la un ceas de hârtie primit cu ocazia unei campanii antifumat de la o doctoriță. Cu litere mari scrie „dacă te lași de fumat acum”, iar dedesubt, cu litere mai mici, în dreptul acelor stă indicat: după 20 minute tensiunea arterială scade ajungând la un nivel apropiat de cel dinainte de ultima țigară; temperatura extremităților ajunge la normal. Apoi sunt semnalate modificările benefice ce apar după 8 ore, 24 ore, o zi, un an etc. Am să le citesc în fiecare zi.

Amintiri plăcute cu mine, ca fumătoare. În vârful muntelui, pentru a conștientiza superioritatea și frumusețea naturii, ai nevoie de o țigară; lecturând o carte, pentru a savura cu o și mai mare forță profunzimea ei, ai nevoie de o țigară; în mijlocul prietenilor, pentru a dezbate cu mai multă inteligență o idée, ai nevoie de o țigară; când scrii, pentru a medita în adâncul lucrurilor, ai nevoie de o țigară; în singurătate, pentru a te apropia sau îndepărta de tine, ai nevoie de o țigară; când suferi sau ești nervos aliatul tău este țigara… Celelalte amintiri le voi trece cu pixul în jurnalul personal, fiind totuși prea intime. Toate reprezentând iluzii.
Prietenul cel mai bun, țigara. Un prieten atât de apropiat încât te identifici absolut cu el, renunțarea la acesta însemnând renunțarea la propriul eu. Un prieten răufăcător, însă.

Acum zâmbesc. Văd eu mâine cum fac față. Voi face un afiș care lipit de perete va transmite următorul mesaj: dacă vei renunța la fumat, atunci voința ta îți va permite să renunți la orice!

Și am încă destule la care este necesar să renunț.

2 comentarii:

  1. Salut!
    Ai un blog interesant. Te astept pe la mine http://filmandotherstories.blogspot.se/.
    Un an nou fericit iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
  2. lasa-te de fumat, incearca droguri si continua sa citesti in autobuz si sa plutesti dupa fraze interesante. mi-ar placea mult sa-ti incepi un jurnal sincer aici.

    RăspundețiȘtergere