joi, 30 septembrie 2010

"Hey mama"

Cineva zice ca dansul este o arta si trebuie sa fii nascut pentru a-l desavarsi. Nu sunt de acord. In ritmurile muzicii in tot omul vibreaza citoplamsa si incepe intr-un chiut de veselie sa-si miste Happy- feet-urile. Eu sunt o mare iubitoare de dans pana la uitare de sine, ba mai mult simt cum dansand ma identific in totalitate cu muzica. Eu si muzica.
Va las pentru ca am o treaba cu Frankie Wilde...:)

marți, 28 septembrie 2010

Cuvant deschis de la P.C.

"Sunt un om simplu. Si totusi gandesc. Cateodata fac muntii construiti de mine sa se ruine. Altadata fac alti munti cu alte istorii sa se ruine. Gansesc si simt. Pentru tine simt iubire pentru ca te cunosc si ma cunosti mai mult ca pe oricine si orice. Cand simt iubire pentru ceva simt si pentru oamenii din jur care vin in concordanta cu tine, cu mine.
De aceasta data cred ca sentimentele mele sunt foarte precise. Si de ar trece timpul si alte experiente ale vietii m-ar imbogati pe mine, ca suflet am o siguranta. Sunt convinsa pana in adanc ca nu porti nici o vina, fara ca vina sa fie din teorema individuala in sensul ca fiecare are o vina si o dreptate, totusi nu, nu ai nici o vina in nimic, nici ca esti femeie sau nu esti.
Vina ta cea mare mare nu exista, este in gandirea si imaginatia ta, cum spunea Viorel "ti se pare".  Adevaratele lucruri si vini si probleme si situatii "nu sunt acestea ce le simti acum".
Superficialitatea nu e inventia mea, dar daca se nascu acest cuvant, nu pot spune decat ca toti devenim superficiali mai ales atunci cand ideea cuiva nu coincide cu sistemul nostru de valori.
Daca scriu este pentru ca imi pun negru pe alb ideile in care cateodata nu cred. Asta deoarece sunt alte minti care le contrazic fara a le argumenta. Argumentul de a scrie uneori nimicuri ...sunt baliverne. Logica argumentului din spate sunt sentimentalisme. Nici macar logica si argumentele din cercetarea stiintifica nu pot face fata neantului.
Universul acesta, nelimitat ca idee, devine uneori mental, o imensa mare de intrebari si cautari, pentru unii cerc inchis, pentru altii Dumnezeu, pentru mine este limita pentru ca vad asta in ceilalti.
Oricine simte drama iubirii, de orice natura ar fi ea si prefera sa fie cinic in interesul ei. Cei care prefera sa se tot planga de ea sunt cei care nu se cunosc decat pe ei insisi si trairile lor.

A face este egal cu a gandi. Inseamna ca in spatele actiunii este ceva imperios.
Impresionant nu este ceea ce scriu, ci ceea ce se simte din asta. Este ciudat cum oamenii se iau dupa trairile lor in actiunile lor si nu pastreaza pentru ei instinctul. In felul acesta trairea se ruina."

Bui bui bui

Pentru Luminita...care pe terasa Vanatori de pe Copou, auzind melodia i s-au luminat ochii si fizionomia. Noi cei care o cunoastem, deja stim ca ar fi tras un dans saltaretz bui bui bui romantic cu unul din sclipiciosii nostrii prieteni:))

luni, 27 septembrie 2010

Romanele de dragoste

In ultima luna am lecturat, bag de seama, indeosebi romane de dragoste. Am o inclinatie pare-se spre aventurile inimii, aceasta mai ales pentru a-mi elucida elucubratiile, intrigile sangelui ce-mi curge prin suflet. Astfel, am recitit cu nesat D. H. Lawrence cu "Amantul Doamnei Chatterley", Stendhal cu "Manastirea din Parma" si apoi Balzac cu "Beatrix". Sa descriu ce am simtit, ce trairi mi-au reaprins asemenea scrieri ar fi de prisos. Atat as consemna momentele amuzante cand saream in picioare intrigata atunci cand autorul fara voia lui imi critica prin nu stiu ce personaj o anumita slabiciune a inimii sau caracterului si iritata imi aprindeam o tigara, minunandu-ma de puterea de intuitie a acestor barbati genii pe care mi-i inchipui ca m-ar "dezgloli" cu privirea daca s-ar intampla sa ne gasim fata in fata. Ah, ce patimi sunt descrise acolo! Ce fantezii si ce doruri nasc in tine!
De remarcat la toti autorii, mai ales la Balzac, ca femeia, pe langa nespusa ei frumusete, gingasie, fire aleasa etc, se carcaterizeaza printr-o minte inteligenta, de spirit si chiar rationala. Lucru care adanceste drama pasiunilor pe care iubirea le proclama. Femeia inteligenta si care, pe deasupra, citeste, se cultiva, devine ori un monstru si atunci necesar neimplinita in dragoste, ori trebuie sa cada in genunchi prin modestie si supunere in fata intregii lumi si implicit in fata iubirii pentru a putea lasa sentimentul viu si sincer al dragostei sa le implineasca. Nu trebuie uitat ca aceste femei sunt descrise tot prin ochiul vigilent al barbatului, mai bine zis sub influentele dorintelor lor inconstiente. Si apoi sunt barbati ai secolelor trecute, cand femeia era perceputa inca in mod traditional. Ceea ce nu inseamna ca azi acestia nu ar avea in parte dreptate. Totusi, barbatul, in general, stie ce vrea de la femeie pentru a o iubi si cel mai putin isi doreste ca ea sa il depaseasca prin inteligenta si analiza logica.
Insa fara acea gingasie si sensibilitate a femeii dragostea nu ar avea farmec si s-ar risipi fara sa lase nici o urma :)
Muzica indulceste toata aceasta lupta crancena si priveste ca o suverana, de sus, baia aceasta de spirite decazute.
Hai ca sunt tare simpatici astia doi din videoclip :))

sâmbătă, 25 septembrie 2010

Neah!

Un amic, cu ani in urma, imi propuse sa facem un joc pentru a-si exersa potentele bioenergetice. Amuzanta am spus ok. Asadar, a desfasurat o harta a Iasului sub privirile noastre; eu trebuia sa imi imaginez ca ma aflu intr-o anumita zona a orasului, iar el cu mana magica trebuia sa ma identifice, sa strige Evrika! Hmm...Ghiciti unde m-am postat?? Fix in Piata Unirii, in mijlocul ei, unde ca sa ma distrez topaiam, saream, ma hlizeam si ma uitam in sus la mine si eu de sus ma priveam pe mine, incercam tot felul de exibitionisme, faceam roata, cand ma maream, cand ma micsoram si vociferam "come and get me if you can!" Amicul, cu ochii inchisi, pe dibuite spunea: "Te afli in Pacurari, nu-i asa?" si eu "Neah!" Dupa mai multe incercari esuate, devenise iritat. Ca nu respect regulele, ca sunt aeriana si nu ma concentrez si eu "Ei, hai, am fost corecta!" Bioenergia lui lasa de dorit. Sau poate nu exista acea afinitate necesara intre doua spirite, sau poate eram eu greu influentabila si sugestibila, sau poate el era un sarlatan fara rea vointa. In cazul acesta amicul ramasese amic:)

vineri, 24 septembrie 2010

Reflectie

Iubirea si prietenia, se zice, nu numai ca se zice dar e de-a dreptul adevarat la modul concret, pe viu, ca sunt greu de intretinut si dus in spate. Acestea doua sunt asa de capricioase, sensibile si consumatoare de energie incat uneori iesi epuizat, contrariat si lipsit de forta de a mai simti ceva. Totusi, la urma urmei, luma asta nu are sens decat pentru ca exista aceste doua substante ce intretin omenescul din noi. Si uite asa, iubim si iubim, cautam vesnic suflete pereche, asta pentru a alunga angoasa singuratatii pe care universul imens ti-l da.
Hai, ca numa' banalitati debitez! Iubeste si atat.

miercuri, 22 septembrie 2010

Articularea la plural a adevarului

Este deja un truism (adevar evident, banal), ca nu exista adevar ci adevaruri. Orice stiinta in zilele noastre asta comunica, ca nu exista o teorie unica ci o multitudine de teorii, nu exista doar boala ci boli etc, adica adevarul este individualizat, particularizat, asa cum nu exista doar un singur om ci oameni, multi oameni; daca sperati ca sunteti singurul din univer, v-ati inselati, ba inca mai mult sunteti doar o simpla, minuscula particula in diversitatea de particule umane care isi cer dreptul la adevarul lor personal. Iar acest adevar personal isi spune cuvantul in cercetarea stiintifica, in perceptia asupra lumii, astfel incat i-au nastere nenumarate adevaruri care mai de care mai contradictorii.
Daca anticii erau multumiti sa caute sensul intr-un Adevar universal valabil, metafizic, asa cum Platon a descris Ideile de frumos, bine ca fiind pure, ideale, absolute si imuabile, iar omul in imperfectiunea lui avea datoria de a se ghida dupa aceste principii morale pentru a se desavarsi, ei, iata, azi suntem dezorientati.
Bine, bine am adevarul meu dar dupa ce criterii si dupa ce factori pot sa il calific drept adevar? Dupa simturile noastre, dupa experienta proprie, dupa ce am citit si invatat, dupa nivelul inteligentei si ratiunii noastre, iar mai apoi, si aproape ca e definitoriu, dupa informatiile vehiculate in mass-media. Informatii de-a gata, cu pretentii de valabilitate stiintifica, neverificate de noi insine concret, empiric, insa ne incredem in buna intentie a "savantului" din presa, tv, youtobe etc., influentandu-ne reprezentarea asupra a tot ce exista.
Astfel, am devenit cu totii mici stiutori in tot si in toate, purtatori de enciclopedii si descoperiri senzationale. Lucru de altfel periculos, mai ales cand vine Einstein si afirma ca totul este relativ.
De exemplu, ati vazut nu-i asa "The zeitgeist", film revolutionar, care face lumina asupra conspiratiei mondiale din spatele diferitelor organizatii, cine stapaneste lumea, politica monetara etc, ei bine, la putin timp dupa lansarea filmului au aparut replicile si s-au creat alte filme care combateau toate teoriile expuse in "The zeitgeist", care si acestea la randul lor pareau veridice.

O stire spune ca norii de ploaie au fost creati artificial in nu stiu ce tara, alta cu argumente infirma posibilitatea asta, una zice ca a trecut ieri o cometa la o distanta atat de mica de pamanat incat era cat pe ce sa distruga planeta, alta dimpotriva explica ca e putin probabil sa se fi intamplat asa ceva, una ameninta cu sfarsitul lumii, efectul de sera, alta demonstreaza stiintific ca nu exista mai un efect de sera, ci totul e doar o conspiratie a marilor puteri care vor sa manipuleze si subjuge lumea; de la aceste stiri  apar mii de filmulete, comentarii despre ce ar fi daca, ce ar fi fost daca, ce ar putea fi si cum ar putea fi.
Sau filmuletele despre facerea lumii, inceputul si sfarsitul universului...Si cate si mai cate!
Nu mai avem scapare. Informatia circula de la un neuron la altul haotic, de-a valma, iar adevarurile se nasc ca ciupercile.

Azi insa sunt multi descoperitori de adevaruri. Sa fi evoluat poate creierul uman, asa cum au sperat atatea!?

marți, 21 septembrie 2010

Scurta ironie asupra femeii

In general, pornirile ei, intentiile ei sunt alunecoase. In afara acelor femei care actioneaza premeditat cu perversitate, celelalte niciodata nu sunt pe deplin constiente de cauzele sau substratul comportamentului lor. Sufletul lor este ca un nisip miscator, si mereu au senzatia ca le este greu sa se precizeze, sa se sclupteze intr-o forma curata, iar un laitmotiv permanent al vietii lor este: "nu sunt inca pregatita!"
Multe dintre femei nu invata dintr-o experienta de lupta interioara, din chinuinta cunoasterii, ci din situatii, conflicte exterioare, care vin intamplator peste ele. Sunt viclene, incerca sa mituiasca, sa amageasca viata, alunecand cu falsa naivitate pe deasupra substantelor. Este rareori directa in exprimarea gandurilor, iar daca simte ca pierde teren, ca poate fi prinsa asupra jocului ei, se erijeaza si afunda in tacere creand aura renumita de mister care atat pentru ea cat si pentru el ramane emblema eternei enigme ce caracterizeazasa sexul frumos.
Pe cat de fermecat este barbatul de frumusetea si puterea ei seducatoare, pe atat o uraste si stie el de ce.
Iata poreclele pe care sateanul le da femeii lui:
"Cand e indarjit rumanu pa fameia lui ii zice ce-i ghine-n gura - muiere, muierusca, calu dracului, dracu-impelitat, vulpe-n patru labe, scorpie, iasma, pui de lele, teleleica, talpa iadului, petrecuta, taratura, papina, patachina, fleoarca, tarfa, besoandra, basoldina, bahornita, magmuza, verigasa, harlava, tigoare, 'ngalata, trantorita, tartorita, hoasca, ciuma", dupa D. Jipeanu.

joi, 16 septembrie 2010

Libertinaj şi creaţie

Pe la aproape 40 de ani, prin anii '30, Henry Miller se stabili în Franţa, la Paris. În America era un necunoscut, nu publicase nimic, se simţea în pragul ratării, după ce avusese o mulţime de joburi deocheate şi două neveste ciudate. La Paris s-a hotărât. Va scrie. Şi nu oricum, ci revoluţionar, fără canoane şi fără să copie vre-un clasic. Ieşi "Tropicul cancerului", o capodoperă, respinsă de americani mulţi ani, oglinda vie şi atrăgătoare a vieţii sale pariziene. L-aş numi un roman auto-pornografic, primul de acest gen. Mai mult decât atât, însă, e o creaţie care a pus bazele unui nou tip de roman biografic, într-un limbaj extrem de complex, cu vederi libere, în care personajele se află într-un total abandon "amoral".
Acolo găseşti descrisă femeia de la cea mai josnică până la cea mai pură. Henry Miller posedă o prostituată cu acelaşi sânge ca şi pe o femeie iubită. Futaiul devine o acţiune necesară, ca şi mâncatul, respiratul, adică vieţuirea. El ştie, a experimentat sexul făcut cu burta goală şi cu un mare cinism declară învins că burta va fi mereu mai presus de cerinţele inimii, odată potolit stomacul viaţa poate fi traită la nivel superior, în pretenţia sa filosofică.
Oricum, Henry Miller trezeşte un gust de aventură, de a călca în picioare totul, lumea întreagă, cu sentimentul că eşti deasupra tuturor, unic. Cu siguranţă, viaţa de zi cu zi, în monotonia ei, îl făceau să se simtă sfârşit şi insignifiant, dar în creaţie devine observatorul, atotputernicul situaţiei şi cu o singură reflecţie distruge tot ce este bine stabilit şi absolut firesc. Trezeşte, de asemenea, o dorinţă impetuoasă de a anula feed-back-ul cu cei din jur, ceea ce este rânduit cu precizie în numele firescului, căci uşor, uşor poţi fi prins în plasa socialului şi începi să te banalizezi în lupta pentru o pâine.
Henry Miller a preferat să trăiască nebun, liber, creativ, iubind mai mult grotescul decât mediocritatea. Cică râdea cu poftă, din suflet, mânca bine, dormea mai mult ziua, noaptea era pentru băut, sex şi scris, adora femeia, natura şi se îndopa cu literatură, filosofie, artă de bună calitate. A trăit până aproape de 90 ani, înconjurat mereu de femei frumoase.
Acum, la Paris, există un veceu public devenit celebru, vizitat de mulţi, după ce Henry Miller a descris cu umor cum uşurându-se i-a trecut prin minte o idee...


Totuşi a iubit o femeie cu pasiune, Anais Nin, celebră scriitoare, care spune aşa: "Dacă n-aş avea sentimente, aş putea deveni cea mai inteligentă femeie de pe pământ. Dispreţuiesc proporţiile, măsurile, tempo-ul lumii obişnuite. Refuz să trăiesc în lumea obişnuită ca o femeie obişnuită. Să mă implic în relaţii obişnuite. Vreau extaz. Sunt o nevrotică în sensul că eu trăiesc în lumea proprie. Nu mă voi conforma lumii. Mă conformez doar mie însămi."

marți, 14 septembrie 2010

ca si adolescent...

...viata o traiesti la maxim. Ma uit la ei si ma incanta privirea. Isi blesteama ei clipele de neputinta, noptile chinuitoare pricinuite de focul dragostei poate neimpartasite, trairile inexplicabile acum de plans acum de ras, neastamparul sangelui care te impinge la actiuni nesabuite, dar in aceasta perioada isi au germenii marile iubiri, marile aspiratii, marele eroism, mutarea muntilor din loc. Si mai mult decat toate, aceasta rezistenta, respingere, calcare in picioare cu sadism a legilor lumii adulte este adorabila, impresionanta. Adultul deja are o masca, este un prefacut. De aceea sinceritatea si naivitatea adolescentului va starni mereu aprecierea si regretul maturului resemnat si complexat daca nu si-a pastrat vie copilaria in interiorul sufletului sau.
Salut adolescenta! si mereu voi incerca sa pastrez intact copilul din mine si sa conserv nebunia primelor idealuri.

luni, 13 septembrie 2010

De pe internet culoarea violet

Observati culoarea care predomina pe blogul acestei femei! Violetul. Hmm..
Ca si psiholog, oricum investigator al sufletelor umane, m-a impins curiozitatea de a cauta semnificatia acestei culori in caracterizarea unei persoane. Femeia asta si-a ales culoarea cumva pe la orele unu din noapte, era obosita, ceea ce semnifica ca a fost o actiune spontana fara prea multa logica la mijloc.
Asadar, caut pe net o descriere de incredere si cat de cat argumentata a violetului si transcriu si aici pe blog doua, trei elemente fara sa plictisesc.
Violetul este o culoare a masurii, constituita din rosu si albastru in proportii identice, din luciditate si actiune cugetata, echilibru intre pamant si cer, simturi si spirit, patima si intelepciune. Violetul este culoarea tainei, a misterului. In spatele violetului se va savarsi nevazutul mister al reincarnarii sau cel putin, al transformarii.
Culoarea violet ne hraneste si ne energizeaza in mod inefabil partea cea mai inalta a creierului, ajutandu-ne sa ne extindem orizontul intelegerii. Culoarea violet este stimulatoarea celor mai inalte idealuri umane si, gratie inspiratiei determinate de aceasta, au fost concepute cele mai frumoase opera in arta, muzica, proza, poezie, picture, sculptura, cinema etc.

Asta mi se pare mai interesanta :) - Extremul Orient, interpreteaza aceasta trecere de la rosu la violet intr-un cu totul alt sens, pur carnal, care inseamna si trecerea de la activ la pasiv. In cadrul tantrismului, fuziunile amoroase rituale se realizeaza intr-o incapere scaldata intr-o lumina violet, caci lumina violeta stimuleaza glandele sexuale ale femeii, pe cand cea rosie le stimuleaza pe ale barbatului.
Eu cred ca e destul ce-am zis :)

duminică, 12 septembrie 2010

Cand omii exista

Da mai. Si am primit astazi o critica din partea lui Muj, ca ma las de blog, de-i tasnea scuipatul printre dinti, si nici ca mai reuseam sa pronunt un cuvant macar pentru a-mi duce si eu justificarea mai departe. Si uite asa, tot reprosandu-mi ca sunt influentata de nush ce si nush cine, ca renunt usor, ca ce adica n-am puterea de a merge mai departe, ce tot o dau cu trecutul si cu suferinta, doar poate omul trai schimband treptat ceea ce trebuie schimbat, cum zic, tot aruncandu-mi vorbele acestea, ma puse-i pe ganduri si imi zisei mie insumi, oricum stiam dinainte, ca de sinele meu nu pot fugi nici daca ma mut la polul nord, chiar asa ce chestie sa nu poti scapa nicidecum, niciodata de tine insuti, de sinele tau oricat l-ai dispretui. Si de ce sa-l dispretuiesti la urma urmei, ca doar eu cu eu si tu cu tu traiesc vesnic si trebuie musai sa creezi o armonie intre acestea doua, chiar peste shiturile sau realizarile deosebite din viata ta. Si aici cuvantul deosebit are o semnificatie importanta. Stim noi de ce. Ok. Astfel, ma vad obligata sa imi duc povara mai departe, iar punctul sa il pun exact/ fix atunci cand trebuie, nici premeditat si nici dupa ce fapta a fost infaptuita, ca sa ma repet despre infaptuirea asta la nesfarsit, caci ea da de cele mai multe ori batai de cap. Sa nu se creada amu ca Muj a avut nush ce influenta asupra mea si mi-a rasturnat valorile, deciziile mele, dar are mai dreptate omu' cand iti spune asa ca ce nu poti sa scrii tot aci pe blog tot ce iti trasneste, de ce sa nu fie un nou inceput pe acelasi pamant. Bine, nu erau chiar astea cuvintele lui, am prins ideea. Waw...
Iata ca am decis spontan sa renunt la blog si spontan revin la el (o caracteristica a felului meu de a fi, daca erati curiosi sa ma cunoasteti:), mai ales ca blogul asta mie drag, cum poti oare sa te atasezi de un blog??? si sincer abia asteptam un motiv sa ma intorc la el si se ivi omul, care pe deasupra, ca sa ma incurajeze mi-a zis ca fac parte din categoria superioara a intelectualilor :)) Cel putin eu asa am inteles:)). Rad si amu :)), asta pentru ca era o mare glumaaaa.
Mdea...
Sa lasam un pic muzica si sa radem de memoria lui Malaiele, iele, ele.

Justificarea ultimii pagini din jurnalul unui blog

M-am hotarat. Aceasta va fi ultima scriere a mea pe acest blog, pe care l-am indragit si l-am hranit ca pe copilul meu. Un copil de 24 de zile, adica 3 saptamani si 3 zile.
Mai presus de toate, acest blog, sau mai degraba micile mele creatii, au fost dedicate tanarului din imaginea de sus, un tanar care la vremea aceea visa, avea lumea la picioarele lui, traia din plin viata, fara sa isi imagineze ce curs va lua, cum se va sfarsi ea. Viorel, eu stiu acum, noi stim acum drumul sinuos al destinului tau! Maine se implineste un an de la disparitia ta si poate e mai bine acolo unde esti. Stiu ca ai fi fost foarte exigent cu mine si m-ai fi certat pentru ceea ce sunt eu acum. De aceea, am hotarat. Voi inchide cercul cu un punct apasat.
Apoi, blogul acesta se nascu sub impulsul unei frenezii stimulatoare, unei dorinte de exprimare ce se dorea implinita prin concretizarea in scris a gandurilor, sustinuta de un trio nebunesc, ca si cum am fi vrut sa cucerim lumea sau sa schimbam ceva in ea. De fapt, era vorba doar despre lumea noastra interioara si tumultul din ea. Lucian, Dorin...Doi oameni speciali, cu o anumita viziune originala asupra vietii si din care eu m-am hranit. De aceea le multumesc pe aceasta cale ca au existat in gandul si inima mea si m-au ajutat sa constientizez anumite aspecte ale vietii. Dorin se va mira si de data aceasta :)). Va voi citi tot asa blogarashi disperati ce sunteti:).
Cornelia, Oana...Doua mici stelute ce-mi lumineaza mintea si sufletul. Ele reprezinta vocile ascunse, mereu vorbitoare, care nu-mi dau voie sa gresesc, sa scriu prost, sa o iau razna. Sunt cugetul meu intrebator, criticul care pune sub semnul indoielii orice adevar, ca apoi sa il restabileasca in forma lui autentica, reala. Va iubesc!
Mircea...El de fapt m-a determinat sa ascult atat de mult Parazitii (i-am iubit odata cu inceputurile noastre, tii minte!?), sa fumez atat de mult, sa beau, sa imi dea atat de mult de gandit. Viata merge inainte, cu sau fara prea multe cuvinte, vorba unui cantec.
Pe paginile acestui blog m-am lamentat prea mult, m-am descoperit prea mult, mi-am evocat trecutul excesiv, mi-am expus exagerat sufletul. Treaba care este, de altfel, foarte placuta, insa neindicata.
Este necesar ca in spatiul virtual la care au acces prea multi oameni sa pastrezi o anumita distanta, trebuie ca intimitatile sa se consume in mijlocul persoanelor apropiate si nu in vazul lumii.
De aceea inchid copertile acestui blog, cu promisiunea de a crea un altul rezervat doar prezentului si viitorului, exteriorului si nu interiorului, optimismului si nu pesimismului, perspectivei si nu resentimentelor. Va voi face cunoscut noul blog, fiti fara grija, asta daca va preocupa ce o sa mai cititi intr-o pauza a existentei voastre:)).
Salut pe toti aceeia care m-au citit, cunoscuti si necunoscuti, si le urez multa sanatate sufleteasca.

Shikata ga nai!

sâmbătă, 11 septembrie 2010

Un omagiu de la un discipol în cuvinte cât mai simple

Prin ’99 eram în perioada căutărilor naive. Adevărul, sensul vieții, răspunsuri la întrebarea “de ce”. Printr-o împrejurare l-am cunoscut pe maestru și l-am iubit imediat. Timidă, îl așteptam afundată în fotoliul lui absorbind cu nesaț titlurile imensei biblioteci din fața mea. Apăru cu o energie debordantă, atmosfera se animă, umpluse spațiul cu mișcări ce trădau frământările, neliniștea interioară. Ideile sale năvăliră ca o avalanșă, creerul meu se dilata în încercarea de a înțelege sensul fiecărui concept ce curgea cu repeziciune și zapăceau prin conținut. În câteva minute mi-a intins Patapievici, “Zbor în bătaia săgeții”, punându-mi condiția ca într-o săptămână să înapoiez cartea, trebuind ca pe baza ei să inițiem un dialog.
A fost un supliciu, citeam și reciteam pentru a nu pierde nici un înțeles, am umplut un caiet cu notițe, am memorat citate (unul dintre ele mi-l amintesc și acum “întamplarea ajută o minte pregătită”), l-am adorat atunci pe Patapievici. Apoi urmă Kant, Nietzsche, Shopenhauer, Freud, Jung și mulți mulți alții.

Așa începu prietenia noastră.

Avea o sensibilitate profundă, rațiune ascuțită, un revoltat și indignat asupra ordinii lumii prezente, un dușman neîmpăcat al mediocrității și prostiei, al falsității și comodității, al manipulărilor mediatice. Mi-a trezit conștiința și m-a învățat să îmi cunosc sinele.

“Copilu’, de ce sunteți voi atât de falși! Treziți-vă! Ieșiți în stradă și schimbați lumea!”

Cât l-am iubit pentru puritatea sufletului lui, pentru modul sincer, autentic în care își trăia și gândea viața! Cât l-am prețuit pentru bunul lui simț, pentru revolta neâmpăcată asupra destinului! Un om singur și filosofia lui. Mereu viu însă, toate celulele corpului său vibrau, răspundeau în ființa lui toată cunoașterea lumii.
Iubea mult România și a disprețuit perversitatea care a măcinat până la degradare această țară. Avea încredere în esența pură și neîntinată a sufletului de român, a țăranului român.
A fost teribil de afectat de schimbările provocate de tragicul eveniment de la 11 septembrie 2001 și urla până la sufocare împotriva mafioților care subjugă lumea.

Rar voi întalni un asemnea om. Se implinește un an de cand a disparut.
“Îl veți uita voi pe moșu’!” Niciodată, Viorel! Niciodată! Sper să ne revedem undeva, acolo sus, măcar sub formă de energie, așa cum credeai tu că vom deveni.
Te voi iubi și te voi purta în suflet și în gând mereu!

vineri, 10 septembrie 2010

Mirci

Cuvintele cad greu, greu. Totusi vad.
Semiintuneric. Doua birouri, doua lampi. Paginile fosneau, gand in gand. Peste pagini ochii se intalnira. Dinspre el fulger, dinspre ea fulger, dorinta tasni. El, balai, fulger albastru, lasa tocul jos. Ea, fulger verde, tremura. Energia urca serpuitor. Biroul se imaterializa. Copertile miroseau fierbinte, unde pasiunea se consuma. Si inca o data si inca o data. Pe strada cu nr. 28 el urlase "te iubesc", unda se propagase peste copaci, peste mari si tari. De aceea, apa are acel gust.
Cuvintele cad greu, greu. Totusi vad.

.

Totul se poate rezuma la un punct. A nu se subestima niciodata un punct.

joi, 9 septembrie 2010

Axx

Auditie muzicala. Chopen, Tchaikovsky. Oameni si scaune visatoare si plutitoare. El, nemiscat, caprui, tisnesc priviri in extaz. Eu, in vis, valsand pe picior de lebada. Iubire. De la pamant pana la cer si de la cer la pamant de zece mii de ori luate cate zece mii de ori. Pe perete, in fata, un tablou. Peisaj rustic. Un drum, copaci si camp. Mult verde. Pe drum, eu si el, pasim mana in mana. Armonie si suflete jucause. Vesnicie, fruntea mea pe umarul lui. Mai incolo, luminis si o casuta. Vantul umfla albul rochiei, bratul lui o cuprindea. Ani lumina. Mai jos, langa lac, doua fetite zburdalnice. Sarma de rufe, topor de lemne, cos de fum. Violoncelul canta implinit. Scartait de scaun. Verdele disparu. Vioara, tunet si fulger. Un flaut chema, contrabasul urla. Pianul ierta, arcusul tacea. Dinspre el un freamat nelinistitor, dinspre mine un tipat deznadajduitor. Pauza. Zgomot. Publicul se ridica. Cortina cazu. In tablou, o frunza galbena.
Manu.

Kikusan

Vara. Perioada stelelor cazatoare. Pornim pe jos de la baza si doua umbre urcam usor. El ciufulit, plin de puf, osos, tenisi fara ciorap, vorbeste. Sentiment profund de bine. Eu, pletoasa, aeriana, cu verva sangelui in vine, ascult. Privim impreuna calcand umbrele. Imi zic: cat de intelept e! Mangaiem prietenia, o intindem mult deasupra noastra. Acelasi drum, il stim bine. Deschidem o poarta, intuneric. Calcam, el piciorul drept, piciorul stang, eu piciorul drept, piciorul stang. Radem, ecou peste mii de copaci negri. Doi copaci negri, dincolo lumina, dunga ne-a taiat in doua. Ne hlizim, oooo capita cu fan. Pe capita, sub cap, brate incrucisate. Incordare, eu spre cer, el spre pamant. Cade cometa. Exclamatii, meditatii. Liniste. El, un deget spre cer: vezi steaua aceea mica mica de acolo? Eu, un ochi pe cer: unde? nu...El se intuneca in copacii negrii: chiar asa cand nu-i!
Adi.

miercuri, 8 septembrie 2010

În atenţia unui anumit tip de bărbat

Bărbatul cinic, cu sensibilităţi estetice şi putere fină de analiză este un tip aparte, cu o psihologie specifică. La caracterul lui se mai adaugă şi experimentarea tuturor slăbiciunilor umane, orgia trăirilor sexuale, pe un fond chipurile aristocratic. Chipul acestui bărbat e neapărat senzual; buze mari, cărnoase, privire mistuită de un foc mereu nestins, întreţinut de sânge, hormoni şi zonele erogene ale trupului. Oricum, trăsăturile feţei sunt frumoase, liniile însă parcă dau forme gigantice, ce acoperă straturi subtile de grăsime.

Aşa îl închipui pe Don Juan sau pe orice bărbat iubitor de plăceri şi femei.
Pe drept cuvânt, barbaţii aceştia dispreţuiesc femeile pe cât le iubesc şi sunt copleşiţi de existenţa lor. Analiza lor dură şi realistă asupra sexului frumos, tăioasă, critică dar şi obiectivă asupra Evei în parte o împărtăşesc.
Îmi este încă de neînţeles ce vor cu adevărat domnii aceştia. Pe de o parte cinismul lor îi chinuie, pe de altă parte îi desfată în trufia lor.

Umblând prin librării am dat peste o carte cu titlul “De ce se tem bărbaţii de femei”, autorul Jean Cournut, de factură psihanalitică. Citesc în fugă: le este frică de misterul ei, de complexul penisului la femei, de infidelitatea ei, de capacitatea ei incestuoasă, de indiferenţa ei, de farmecele ei irezistibile, dar mai ales de caracterul insaţiabil al sexului ei. Din acest motiv bărbaţii caută să stăpânească lumea şi să subjuge femeia.
Astfel, din plămada umană bună şi rea totodată, se ivesc bărbaţii aceştia care nu-şi găsesc niciodată împlinirea într-o femeie, suferind totuşi întreaga viaţă din pricina ei. Mulţi descriu femeia ca pe un obiect decorativ, lipsită de geniu şi inteligenţă analitică, pătrunzatoare, doar o frumuseţe înşelatoare, misterioasă arătare care în esenţă nu ascunde nimic, “sfincşi fără enigme” cum se exprima Lord Henry al lui Oscar Wilde, oricum fiinţe cu însemnatate doar pentru procreere şi undă de farmec asupra vieţii.
Domnii aceştia raţionează, analizează lucid, păcătuiesc cu gandul şi de cele mai multe ori cu fapta, iar tainica lor dorinţă este să întâlnească o femeie pură, cu suflet candid şi nevinovat, să li se dăruiască cu totul, sa fie neînchipuit de frumoasă şi înţeleaptă pentru a educa corect copiii şi a întreţine gospodaria, să aibă o viziune optimistă asupra vieţii pentru a fi mereu proaspată şi încântătoare şi a-şi păstra frăgezimea sufletului şi a cărnii, o icoană care luminează căminul şi izbăveşte bărbatul de pacatele lui şi ale lumii pe care tot el o construieşte.
Îmi provoacă un oarecare dispreţ sensibilitatea bărbatului dezamăgit de femeie şi care, în ascuns, are fantezii sexuale perverse şi este excitat de gândul unui sex oral. Asta, în lipsa unei dorinţe reale şi a capacităţii de înţelegere profunde a firii omului-femeie.
Sub acest aspect, este mult mai poetică unirea unui bărbat cu o femeie din mediul rural, unde împreună lucrează pământul şi din an în an procrează.

marți, 7 septembrie 2010

Buna ziua, toamna!

Rapid, las cateva cuvintele pe iubitul meu blog, urand tuturor prietenilor mei mai mult sau mai putin apropiati o toamna vie si frumoasa, traind cu constiinta faptului ca vesnicia exista atata timp cat toamna o regasim mereu cu speranta unei vieti noi si mai bune.
Va las in compania lui Lenon, vocea care uneste vrei nu vrei orice suflet.

luni, 6 septembrie 2010

Noua generatie

Sunt deosebit de curioasa ce gusturi muzicale, culturale sau de alta natura le au copii, adolescentii generatiei mai noi, asa ca prin intermediul Adutei, o fata scumpa, delicata si sensibila, am aflat ca la mare moda se afla muzica coreeana. Interesanta afinitatea spre cultura asiatica, trezita cred de numeroasele desene animate asiatice cu care am fost si noi obisnuiti, animeurile care exprima lumea de basm, ireala ce te-ndeamna sa visezi, de exemplu Bleach, Death Note, Jigoku Shoujo, InuYasha, imagini cu chipuri angelice ale personajelor sau cantaretilor, serialele sud coreene au devenit foarte populare, moda lansata de coreeni are un design special, astfel, inclinatia aceasta spre influentele ce vin dinspre Asia poate fi un sentiment explicabil, mai ales cand citesti titluri de ziare de felul : Valul coreean ce ameninta lumea modei...
Repet si eu ca si Aduta, hai ca sunt simpatici...:))

duminică, 5 septembrie 2010

Scurta meditatie despre carti si oameni

Era o vreme cand ma minunam in sinea mea cum poate fi posibil sa treaca o zi din viata unui om si sa nu citeasca ceva dintr-o carte. Aproape ca era o conditie de a vietui, ca respirarea. Bineinteles ca oamenii aceea care nu citeau reprezentau pentru mine un fel de indivizi inutili, care fac umbra pamantului si pentru care singurul sens al existentei lor consta doar in perpetuarea speciei. Eram cu siguranta foarte exigenta, dar bag de seama ca era o caracteristica a adolescentului care se defineste prin propria lui lume si originalitate. Totusi, realizam ca exista un pericol in trairea aceasta abstracta, ingropata mult prea adanc in lumea cartilor, mai ales cand am cunoscut tipi de la filosofie care se exprimau numai in parabole fara a transmite cine stie ce mesaj, asa doar o joaca a cuvintelor si a creerului ce storcea intrebarea "de ce" pana la lipsa ei de sens si la frustrarea inexistentei unui raspuns real, adevarat. Odata, prin fata Parcului National, mi se opreste unul dintre acesti tipi drept in fata si cu seriozitate imi adreseaza o intrebare super, mega metafizica, cu notiuni dexiste si privindu-ma adanc in ochi, pana sa raspund ceva, imi intoarce spatele si pleaca. Si atunci mi-am zis la modul serios ca Socrate totusi nu vorbea singur pe strada.
Acum, gandul ca cineva nu citeste macar un rand nu-mi mai este atat de inacceptabil. Am cunoscut oameni deosebiti, exprimandu-si unicitatea fara a fi influentati de reflectiile de-a gata pe care lectura le ofera. Mult mai importanta este cautarea de sine, evolutia interioara specifica fiecarui individ uman in parte, dar care se realizeza insa printr-o anumita deschidere spirituala spre tot ceea ce se defineste a fi sacru, spre un sens adanc al universului.
Cu toate acestea iubesc cartile, mirosul lor, autorii lor, starea tulburatoare si meditativa care mi le transmit, provocatoarele dezbateri pe seama ideilor, misterul creatiei. Cartile au crescut in mine, sunt o parte din mine.

sâmbătă, 4 septembrie 2010

Muzica in starea ei...

Sunt acele stari de spirit cand ti se potriveste sa asculti un anumit stil de muzica. Daca esti indragostit asculti, sa zicem, Lenny Kravitz cu I belong to you, daca esti intr-o stare de frenezie interioara asculti poate Nirvana, doritor de relaxare asculti Buddha Bar, ai ganduri sinucigase sau te simti un om de nimic bagi un  Creep a lui Radiohead, sau esti intr-o teribila stare de fericire si veselie interioara asculti Tu vuo fa l'americano, etc...stiti voi mai bine ce si cum e cu muzica voastra interioara. Insa ce stare este aceea cand asculti BUG Mafia? Cand te saturi efectiv sa fii un sclav al vietii, realitatii stresante si stupide, cand te simti inrait si chiar un huligan in sensul bun al cuvantului, deci, cand iti vine sa-ti bagi ceva in tot si toate ce iti limiteaza si constrang libertatea si vrei sa bei pana la uitare de sine asculti Mafia BUG :). Nu mai zic de Parazitii...
Toata aceasta pleiada diversa de note muzicale ce iti ating profunzimea fiintei tale intr-un mod nebanuit este creatia cea mai deosebita a mintii si sufletului uman.

vineri, 3 septembrie 2010

Sinele din oglinda

Cel mai bun exercitiu de a vedea daca te cunosti si te accepti pe tine insuti este acela de a te privi in oglinda minute in sir. Tinta, drept in ochi. La inceput te uiti cu seriozitate si detasat la ochii aceea reflectati, stii ca esti tu, ca sunt privirile tale, n-ai urma de indoiala sau sfiiciune interioara, asta pentru ca inca te privesti din afara, din exterior. Dar, continua sa te uiti mai adanc, intrebandu-te in acelasi timp cine esti tu de fapt. Cine sunt eu? Cine sunt eu? Treptat, la inceput iti zambesti, spui un "ei hai, de acum te prostesti!", apoi parca parca intrezaresti o urma de un tine necunoscut sau misterios, o privire cercetatoare incercand sa surprinda un sine ascuns. Te intimidezi si lasi privirea-n jos, cumva amuzandu-te si in acelasi timp simtind ca te modifici interior si nu mai ai un control asupra trairilor tale. Ridicand din nou privirea, infruntandu-te, aici este momentul hotarator, daca te regasesti intim legat de tine sau dimpotriva un om strain. Enjoy!

joi, 2 septembrie 2010

Cel mai iubit actor

Stefan Iordache. Prima data life l-am putut admira la Teatrul National din Iasi, acum 4, 5 ani. Il cunosteam insa din copilarie, cand ii sorbeam cuvintele si imaginea ochilor patrunzatori amestecati cu fum de tigara. Vorbea rar, articulat si multa tarie sufleteasca, profunda si metaforica. Parca a fost mai degraba un filosof decat actor, interpretand tragicul intrebarii universale. Mai toate rolurile sale au fost tragice. Daca a fost un om vicios este pentru ca a tinut mai mult la idee decat la sine insusi.