joi, 30 decembrie 2010
Noi suntem lumea
miercuri, 29 decembrie 2010
De pe internet
"Buna ziua! Am si eu problema si va rog sa ma ajutati cu un sfat care sa ma ajute.
Am stat 6 ani cu iubita mea, dupa 4 ani cand a terminat dansa facultatea ma parasit dupa ziua mea de nastere m-a parasit cand am fost plecat din tara pentru o saptamana la intoarcere nu am mai gasit nici un lucru de al ei in camera. Pe moment nu mi-am dat seama ca a plecat.
Dupa o saptamana am fost la ziua iei de nastere la ea acasa si am descoperit ca fumeaza din nou, chit ca ne lasasem amandoi de cateva luni. Am reactionat ca un prost, baut fiind iam zis ca o s-o insel, pentru ca de asta se temea cel mai mult. Si mi-am luat adio de la ea, am jignito, am mintit-o cu mai multe chestii pe care nu le facusem dar iam zis ca am facut si am plecat. Mi-am dat seama de gresala mea mai tarziu.
M-am luptat foarte mult ca sa o aduc inapoi era foarte influentata de maicas-a, am aflat ca vrea sa plece din tar si am insistat sa vina sa mai stee cu mine, dupa o perioda am reusit sa o aduc inapoi. Mi-a zis pe atunci ca nu se simte iubita si ca nu ii dau atentie si ca prietenii si distractiile imi sunt mai aproape decat ea.
Am promis ca ma voi schimba dar am esuat din nou. Anul acesta am facut 6 ani si am si uitat de ziua respectiva si am venit la o ora tarzie acasa.
M-am simtit foarte penibil cand mia zis plangand ca ma asteptat pentru ca e ziua noastra de aniversare.
Anul acesta am terminat si eu facultatea de medicina si am avut un contract de munca pentru Anglia, la intrebarea mea daca va veni cu mine a fost blocata si a zis ca nu crede. Am fost speriat si eam cerut sa ne despartim mai bine acum decat sa ma trezesc ca sun instalat in alta tara si dansa nu mai vine. In timpul negocierilor mele cu angajatorul din Anglia ne-am certat intruna am avut niste reactii penibile nu vorbeam cu ea nu o mai bagam inseama deloc si eam cerut sa si plece. Am plecat din tara 10 zile si la intoarcere am gasit apartamentul fara nici un lucru de al iei. Am crezut ca mi sau taiat picioarele am ingenuncheat instantaneu si am bufnit in plans de fata cu un prieten de al meu.
Ma lupt de o luna sa o aduc inapoi si nu reusesc, neam mai intalnit de 4 ori in acest timp ne iubim plangem amndoi si imi zica ca ma iubeste dar nu mai crede in mine si nu crede ca ma voi schimba, pentru mine a fost si este un sok si nu ma pot impaca cu asta imi facusem planuri cu ea ca ne vom muta din tara ma voi instala ca si medic si o sa ne fie bine. Dansa imi zice ca vom fi uniti doar cat o voi duce eu mai greu cand ma voi instala ca si medic o sa am bani si o s-o neglijez din nou.
Mi-a cerut sa ii mai dau timp de gandire vrea sa-si caute singura o chirie si sa stea cateva luni independenta. Imi este frica ca o sa ne racim unul de celalat si se va pierde relatia momentan nu ma vad decat cu ea si nu imi trebuie pe altcineva nu ma pot linisti sunt trist intruna si de multe ori stau si plang in singuratate aproape in fiecare noapte o visz trista si ma intreaba de ce nu vreau sa mai vorbesc cu ea.
Va rog dati-mi un sfat cum sa fiu ce sa fac ca sa o pot aduce inapoi. M-a rugat din tot sufletul sa nu ma mai cheltui pe flori scumpe ca se supara pentru ca stie ca momentan nu o duc prea stralucit.
Si ma roaga sa fiu tare ca ea asta face incearca sa nu se mai gandeasca si timpul va arata."
http://www.youtube.com/watch?v=ZBAj_5RqLQk
luni, 27 decembrie 2010
Acte ratate
Am urcat si am coborat un damb odata de mii de ori, cu ochii orbi si mintea incetosata, varsandu-mi nervii pe propria-mi fiinta, aiurind in neincetata si mereu inexplicabila intrebare: cum am reusit sa le pierd, cheile, unde erau, cum le tineam si ce putui face cu ele?? Intr-un tarziu le gasii, in iarba la picioarele mele. Caz fericit. Asta fu inceputul. Pentru ca mai apoi ani la rand sunt o dovada a existentei mele tocmai prin uitarea obiectelor prin diverse locuri pe unde puse-i visatoare piciorul: in baruri de cele mai multe ori am uitat actele mele cele mai sfinte, un jurnal capital prin dezvaluirile lui,
rucsace pline cu nush ce, cutii primite din strainatate, telefoane mobile, portofelul, geanta (azi tocmai am recuperat-o de exemplu dintr-o cafenea unde aseara petrecusem cu prietenii pana am ramas ca de obicei ultimii), apoi in autobuze, tramvaie, taxiuri, internet-cafe, pe o banca, undeva pe jos, pe o strada... Eheeee!
Cea mai tare amintire a gafelor mele de acest gen insa, e aceea in care, parca ma vad si acum, intr-un balcon, la etajul trei, ma hlizeam cu prietenii si agitandu-ma imi ricosez cu mana dreapta ochelarii de pe nas drept in tufa de liliac al vecinului de la parter, un hatru care isi imprejmuise balconul sau cu un gard de 2 metri de fier. Nu avea caine, dar era intuneric si multe tufe cu fel de fel de flori. Dupa ce sarii gardul si dupa ce imi calcai ochelarii de sute de ori i-am gasit in final zdrobiti si total nefolositori. Astazi ma intreb daca
nu cumva am ceva cu mine insumi. Pentru ca altadata, pe o caldura innabusitoare de se topea otelul, am stat multe ore cu fundul pe proprii mei ochelari, lasandu-le o forma tare comica...
Cei apropiati au ajuns sa zica "Ei, parca nu stii cum e, asa e ea!"
Totusi, m-ar consola gandul daca fiecare dintre voi ar recunoaste ca nu numai odata ati uitat ceva undeva, ati pierdut iremediabil ceva, ati gafat de vi se suceau mintile de nervi si rusine. E de-a dreptul amuzant sa fii martorul unor asemnea evenimente si sa observi fizionomia celui in cauza, o fatzuca necajita, inciudata si plina de uimirea celui care nu-i poate crede ochilor ce vede si urechilor ce aude, ca si cum noi am putea fi chiar cu totul stapanul propriului nostru destin.
luni, 20 decembrie 2010
Vina
Nici una nici cealalta nu sunt cai demne de urmat.
duminică, 19 decembrie 2010
Cine suntem noi
vineri, 17 decembrie 2010
Robert si Ioana
joi, 9 decembrie 2010
In memoria ei, a Lucianei
Iata ca, in fata mortii nu avem nici un cuvant, suntem nevolnici.
Luciana, imi voi aminti cu drag de tine, de privirea ta timida si felul tau gingas de a te izola de lume si parca de a cere mereu sprijin, protectie.
sâmbătă, 4 decembrie 2010
Eu scriu, tu scrii, el/ea…
vineri, 3 decembrie 2010
(In)dispozitie
marți, 30 noiembrie 2010
Prieteni!!!
Va iubesc nespus, desi mult mai mult tin la...Mirci:)))
miercuri, 24 noiembrie 2010
Am doar 31 ani
Glumesc! Este vorba despre o alta fiinta care cocotata pe un nimb se crede o atotputernica a sortii. Si in realitate chiar asa si este. Adica in concediu, daca imi permiteti, de exemplu, sa ma lipsesc de nenorocita de suferinta, de obsesivele idei de implinire si asa-zisele ascensiuni profesionale, sau de vesnicile mustrari de constiinta si mai stiu eu ce exigente asupra individului uman ce sunt si asupra kilometrilor de indivizi ce, ohohooooo, inunda pamantul.
In asentiment sunt doar cu Omar Khayyam si "in vino veritas", ceva de genul:
"Mă dojeniţi că veşnic sunt beat. Ei bine, sunt!
Necredincios mă faceţi. Şi ce dacă-i aşa?
Puteţi orice să spuneţi pe socoteala mea.
Îmi aparţin. Pricepeţi? Şi sunt ceea ce sunt!"
"Dincolo de pamânt şi infinit
Cătam să aflu cerul unde vine.
Şi-un glas solemn atunci s-a auzit:
"Şi cerul şi infernul sunt în tine."
"Ignorantule care te crezi savant, mă uit cum te zbaţi
între infinitul trecutului şi infinitul viitorului.
Ai vrea să-nfigi un stâlp între aceste două infinituri şi să te sui pe el.
Mai bine aşează-te sub un copac, lângă o sticlă de vin care te va face să-ţi uiţi neputinţa!"
...am dooar 31 de ani, sunt nebuna, iubesc si nu am baaani...:))
joi, 18 noiembrie 2010
Filosofie neagra
Acum nu mai are nici o pasiune, nu il mai atrage nimic. Se gandeste totusi la viitor, vrea sa ajunga manager, sa produca bani :), tot ce conteaza in lumea asta stupida, nu?, iar pana una alta se simte inutil, fara sens...
Gandeste ca fara voia lui i s-a dat viata si tot fara voia lui va muri. Nu crede in prostiile despre existenta unui Dumnezeu si nici intr-o viata de dupa moarte. Vom muri si gata, am disparut. Apoi, suntem doar niste fiinte care ne tragem din maimute, suntem ghidati doar de instincte, iar actele noastre poarta amprenta stramosilor nostri, suntem dependenti de genetica noastra. Deci, niciodata nu putem fi altceva, decat produsul parintilor nostri.
Urasete orice strain, insa cel mai mult pe romani. Dupa el, ar fi preferat sa se fi nascut pe vremea lui Hitler, a nazismului si sa fie un soldat german care e incredintat in purificarea rasei umane.
Isi dispretuieste colegii care sunt putin inteligenti si cu multe defecte, si nu percep realitatea in lumina ei reala, sunt prea copilarosi si stupizi.
Poarta o ura si o agresivitate in suflet care de multe ori le mai stinge cu cate o tigara.
Regreta totusi trecerea timpului, faptul ca, iata, este nevoit sa devina matur, responsabil si, astfel, isi pierde naivitatea si gustul copilariei de a trai liber si nestingherit de nimic.
Zilele trecute a implinit 17 ani. Mare chestie, spune el.
A vizionat nenumarate filmulete despre Univers, facerea lumii, holocaust, nazism, al doilea Razboi Mondial, religie, dar Zeitgeist a fost definitoriu, i-a schimbat total perceptia asupra lumii si de atunci, precizeaza el, nu mai crede in tot felul de prostii si nu mai poate fi manipulat.
Are doi prieteni foarte apropiati de care se simte atat de legat incat resimte cateodata o frica puternica de a nu-i pierde.
Ii place mult sa dezbata probleme, sa filosofeze, zice el, de aceea isi gaseste cu greu prieteni sau prietene.
Viata este ca o tigara, continua el, se consuma si ramane doar un abur de fum ce se risipeste in toate directiile. Da, asa cred eu. Pai, nu???
sâmbătă, 13 noiembrie 2010
La psihiatru
Zeci de pacienti asteptau pe domnul doctor psihiatru R...Citeam Jurnalul National si aud "Buna ziua! d-le doctor.", "Buna sa va fie inima", ca raspuns. A! A venit doctorul. Imbulzeala la usa. Intru.
Doctorul incepe sa semneze la repezeala adeverinte, aruncand fugar o privire omului din fata. Repede, o adeverinta de la papetaria de jos. Intru din nou. Un roman buhait si rosu la fata, aprins de bautura, mustacios, cu ochii si conduita de copil la doctor. Tare, tare nevinovat. N-a baut, nu bea, mai trage din cand in cand asa..."Intinde mainile! Tremuri, dom'le."
Mainile doctorului agitate pe birou, una da sa puna stampila, alta semneaza sau cauta nu stiu ce. Doctorul rasuna "Nu esti apt, dom'le. Nu pot sa iti dau drumul. Vii peste trei saptamani, fara picatura de alcool si atunci da, iti semnez. Acum nu...". "Da, domn doctor. Dar...". "Dom'le, n-ai voie sa conduci. Mata bei de mult timp. Ti-as semna cu draga placere. Vii nu saptamana viitoare, nici cealalta, ci cealalata, si-ti semnez daca vad ca nu ai baut, altfel sunt nevoit sa te aman." Omuletu' isi luase o masina din banii stransi in strainatate. "O vinit si el sa-si ia masina. Are permis", se ameseteca o femeie, probabil nevasta-sa. "Asta-i domnule. Urmatorul!"
L-o fi injurat romanu' dupa aceea pe doctor si de mama, si de tata si de cruce.
"Da, domnisoara", spre mine. Intind adeverinta. Doctorul agitat, grabit. Se innoada o discutie rapida. Unde am terminat, cand am terminat, unde m-am angajat etc.
Foarte amabil doctorul, prietenos. Ma trezesc intrebandu-l: ""Cum puteti pune o stampila si o semnatura fara sa examinati clientul. Va dati seama intr-un timp atat de scurt daca un om are sau n-are tulburari?" Zambeste. "Ati vazut ca deja am refuzat un client." "Da, asa este, insa...". Dand afirmativ din cap spune ca poate sesiza daca omul e lucid sau nu dintr-o aruncatura de privire.
Apoi, pe neprevazute, ma introduce intr-o chestiune ciudata. "Il cunosti pe domnul T... de la Facultatea de ...? ", ma intreaba curios. "Da, zic eu, am avut cursuri cu el in primii ani de facultate." "Eu, se destainuie doctorul, urmez cursurile la a doua facultate si mi-am echivalat o serie de examene, insa cu d-l T... nu o pot scoate la capat. E un om cu care nu se poate discuta." Si insira cateva ganduri nu tocmai pozitive si placute despre d-l T...
"Stii domnisoara de ce tip de personalitate sufera?", se lamenteaza doctorul, agitandu-si trupul in aer. "Stii? Ati consultat DSM-ul? Scrie acolo, se conformeaza perfect descrierii de acolo. De personalitate paranoida." si ochii ii sticlesc a apriga ironie. "Si cum ii umileste pe studenti, si ce comportament are...", se precipiteaza doctorul.
Imi face semn sa ma apropii, trage un scaun sa ma asez ca pentru confidente. Sunt derutata.
"Poti sa ma ajuti intr-o problema?". "Da", raspund sincera eu. "Uite, te rog sa scrii o declaratie ca d-l T... nu a predat niciodata cursul...cutarescu...". Sunt putin suspicioasa. Eu, din parte-mi, il apreciez pe d-l T..., am gasit in el o sclipire de geniu cu toata tulburarea lui de personalitate. Totusi, ma conformez, gasind sa nu iau in serios chestiunea aceasta si sa vad totusi pana unde merge. A scos rapid o foaie si incepe sa dicteze "Subsemnata...declar...." Se incurca in termeni, cand spune numele unui curs cand al altuia. Se opreste. "Ca sa nu zici ca-ti dictez, reformuleaza tu." Scriu, gandind la o exprimare corecta. Cu coada ochiului privesc amuzata pe doctor. El, serios. Termin, i-a foaia, citeste. Se gandeste. "Tu nu poti fi inclusa in cazul asta!" si rupe foaia cu declaratia mea in bucatele mici, mici. Imi multumeste si, in fine, iau documentele si plec.
Nu inchid bine usa si ma strafulgera gandul ca m-a manipulat, mi-a facut o analiza psihiatrica poate.
Si totusi...
Arunc o privire pe adeverinta medicala. Scris tremurat, ultima litera o linie continua nedeslusita.
miercuri, 10 noiembrie 2010
"Despre frumusetea pierduta a vietii"
Iata ce zice:
Am uitat misterul adânc al noptii, radicalitatea amiezii, racorile cosmice ale amurgului. Nu mai vad pasarile, nu mai adulmec mirosul prafos si umed al furtunii, nu mai percep, asfixiat de emotie, miracolul ploii si al stelelor. Nu mai privesc în sus, nu mai am organ pentru parfumuri si adieri.
Fosnetul frunzelor uscate,transluciditatea nocturna a lacurilor, sunetul indescifrabil al serii, iarba, padurea, vitele, orizontul tulbure al câmpiei, colina cordiala si muntele ascetic nu mai fac de mult parte din peisajul meu cotidian, din echilibrul igienic al vietii mele launtrice. Nu mai am timp pentru prietenie, pentru taclaua voioasa, pentru cheful asezat.
Sunt ocupat. Sunt grabit.
Sunt iritat, hartuit, coplesit de lehamite. Am o existenta de ghiseu: mi se cer servicii, mi se fac comenzi, mi se solicita interventii, sfaturi si complicitati. Am devenit mizantrop. Doua treimi din metabolismul meu mental se epuizeaza în nervi de conjunctura, agenda mea zilnica e un inventar de urgente minore. Gândesc pe sponci, stimulat de provocari meschine. Îmi încep ziua apoplectic, înjurând "situatiunea": gropile din drum, moravurile soferilor autohtoni, caldura (sau frigul), praful (sau noroiul), morala politicienilor, gramatica gazetarilor, modele ideologice, cacofoniile noii arhitecturi, demagogia, coruptia, bezmeticia tranzitiei. Abia daca mai înregistrez desenul ametitor al câte unei siluete feminine, inocenta vreunui surâs, farmecul tacut al câte unui colt de strada.
Am ajuns sa ma comport ca si cum Hrebenciuc si Cozmanca, Sechelariu si Vanghelie, Ciorbea si Mihaela Tatu, Andreea Marin si Adrian Nastase, Constantinescu si Agathon, Talpes si Garcea ar exista cu adevarat.
Colectionez antipatii si prilejuri de insatisfactie.
Scriu despre mizerii si maruntisuri. Bomban toata ziua, mi-am pierdut încrederea în virtutile natiei si soarta tarii, în rostul lumii. Am un portret tot mai greu digerabil. Patriotii de parada m-au trecut la tradatori, neoliberalii la conservatori,
postmodernistii la elitisti.
Batrânilor le apar frivol, tinerilor - reactionar. Una peste alta, mi-am pierdut buna dispozitie, elanul, jubilatia. Nu mai am ragazuri fertile, reverii, autenticitati.
Ma misc, de dimineata pana seara, într-un univers artificial, agitat, infectat de trivialitate.
Apetitul vital a devenit anemic, placerea de a fi si-a pierdut amplitudinea si suculenta. Respir crispat si pripit, ca într-o etuva. Când cineva trece printr-o asemenea criza de vina e, în primul rând, umoarea proprie. Te poti acuza ca ai consimtit în prea mare masura imediatului, ca nu stii sa-ti dozezi timpul si afectele, ca nu mai deosebesti între esential si accesoriu, ca, în sfârsit, ai scos din calculul zilnic valorile zenitale. Dar nu se poate trece cu vederea nici ambianta toxica a momentului si a veacului.
Suntem napaditi de probleme secunde. Avem preocupari de mâna a doua, avem conducatori de mâna a doua, traim sub presiunea multipla a necesitatii. Ni se ofera texte mediocre, show-uri de prost-gust, conditii de viata umilitoare.
Am ajuns sa nu mai avem simturi, idei, imaginatie. Ne-am urâtit, ne-am înstrainat cu totul de simplitatea polifonica a lumii, de pasiunea vietii depline. Nu mai avem puterea de a admira si de a lauda, cu o genuina evlavie, splendoarea Creatiei, vazduhul, marile, pamântul si oamenii.
Suntem turmentati si sumbri. Abia daca ne mai putem suporta. Exista, pentru acest derapaj primejdios, o terapie plauzibila? Da, cu conditia sa ne dam seama de gravitatea primejdiei. Cu conditia sa impunem atentiei noastre zilnice alte prioritati si alte orizonturi."
luni, 8 noiembrie 2010
Metamorfoza
eu il priveam.
Se deschideau ranile trupului,
ale sufletului meu,
si asteptam sa se infrupteze din mine.
Cat as fi vrut atunci sa fiu toata o rana
sa umplu ciocul lui cu mine
si sa fiu vultur.
Imi infingeam coltii in mine,
ma indoiam ca un arc
sa alung placerile stupide,
tremuram,
iar vulturul ma ocolea
cu privirea indreptata prin mine
infiorandu-ma adancimea pupilelor lui.
Simteam cum in mine o poveste se naste
si vulturul tasneste prin ochii mei, deveniti limpezi.
miercuri, 3 noiembrie 2010
!
Asemenea copacului ce isi trage seva din pamant, noi, oamenii, ne tragem seva din dragoste. Cand rostesti numele fiintei iubite iti tresare inima gandindu-te ca acest nume cuprinde un trup, un suflet, care este al ei, al lui.
Acum ma gandesc la tine. As vrea sa fii cu mine, dar nu aici. Trebuie sa fie noapte, trebuie sa fie natura, frunza, verde, frumos. Apoi ne tinem de mana strans, comunicam cu mainile si ne spunem ce simtim printre degete. Ne privim surazand; nu trebuie sa fim seriosi, pentru ca frumusetea zambeste.
Privirea ta imi vorbeste si ma simt bine. Gandurile imi sunt ratacite, dar simt parfum, in noapte, de tei...gandurile astfel se amesteca cu mireasma lor si se mai linistesc un pic.
Ah! ce fior e mana ta!
Ne zbenguim sub luna, printre flori, printre firele de iarba si ne atingem buzele usor. Naluca e buza mea, privirea mea, atingerea mea...Se pierde, dispare si apoi subtil revine iar. E farmec, e cantec. Totul trebuie sa fie si sa nu fie. Pentru ca asa este mereu, este si totusi nu este.
Si ne iubim...
Te privesc. Luna este un miracol, caci se face aura in jurul tau. Orice miscare a ta e raza de luna. Intind mana, te ating si cand te apropii ma cuprinzi cu mii de raze.
E atata gingasie in mine incat te-as atinge numai cu petale si o unda de vis!
"Nu,
nu exista dragoste adevarata
Daca
cei doi
Nu se iubesc unul pe altul."
Marin Sorescu
duminică, 31 octombrie 2010
Eroare
luni, 25 octombrie 2010
Ce vedem in altii ?
- Nu am mai fost niciodata pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetati?
Batranul ii raspunse printr-o intrebare:
- Cum erau locuitorii cetatii de unde vii?
- Egoisti si rai. De aceea ma bucur ca am putut pleca de acolo.
- Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul.
Putin dupa aceea, un alt tanar se apropie de omul nostru si ii puse aceeasi intrebare:
- Abia am sosit in acest tinut. Cum sunt locuitorii acestei cetati?
Omul nostru raspunse cu aceeasi intrebare:
- Cum erau locuitorii cetatii de unde vii?
- Erau buni, marinimosi, primitori, cinstiti. Aveam multi prieteni acolo si cu greu i-am parasit.
- Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul.
Un negutator care isi aducea pe acolo camilele la adapat auzise aceste convorbiri si pe cand cel de-al doilea tanar se indeparta, se intoarse spre batran si ii zise cu repros:
- Cum poti sa dai doua raspunsuri cu totul diferite la una si aceeasi intrebare pe care ti-o adreseaza doua persoane?
miercuri, 20 octombrie 2010
Zece minute pauză într-o cancelarie - mică ipostază
marți, 19 octombrie 2010
Si de ce as avea somn, ma rog!
Nicidecum nu-i vorba despre acele nopti albe pline de farmec, de creatie productiva, cand poate lecturez pana tarziu sau scrii, sau esti cu prietenii etc, nu, e exact acel fel de nesomn cand creierii sunt framantati ca aluatul de doua maini grele, hotarate, barbare si apoi batut bine bine, iar dimineata te ridici din pat nu o placinta pufoasa ci vaaarzaaaa, bun de nimic, cu o fata nenorocita si ochii innrositi peste care arunci un machiaj sau un ochelar fumuriu si apoi iesi in lume ca sa iti continui viata.
Sunt necesare ca apa astfel de nopti, inutil le reneg, caci, cum altfel se desfasoara in timp si spatiu o conceptie, cum altfel transformi ceva in tine si cum altfel arunci a doua zi in aer tot ce e prost construit?
duminică, 17 octombrie 2010
Două ipostaze ale mustrării de conştiinţă
mai 2004
"Trece timpul si nu m-am apucat serios de lucrarea de licenta. Simplific din ce in ce mai mult tema, sursele de inspiratie si din mainile si mintea mea nu va iesi ceea ce imi propusesem cu ardoare acum doua mii de ani, adica o lucrare stralucita, care sa musteasca de inteligenta si putere creatoare, originalitate.
Oricum viata mea e de aiurea, alandala. Cu doi barbati in inima si-n pat, o chestie de care se pare nu mai scap. Ceea ce realizez si cu oarecare suferinta este ca am incercat ca o dobitoaca incapatinata, din prostie si neputinta, sa adaptez lumea cartilor realitatii pe care chipurile le traiesc. Adica, convingerile mele, conceptiile ingurgitate, stilul meu de viata erau imprumutate din tot felul de romane, filosofii, destine ale eroilor, creatorilor.
Ce spun eu?
Destinul meu trebuia, fara indoiala, sa fie unul exceptional; fusesem si eu la randul meu inghitita de un crocodil, asemenea lui Ivan Matveici, un personaj nu tocmai fictiv, ci cat se poate de real, care avea orgoliul, ambitia nemasurata, ca, prin orice mijloace sa zdruncine pamantul, universul din temeliile lui, sa arate omenirii ce inseamna sacrificiul suprem in numele unei idei. Un personaj penibil, care profitase de sansa de a fi inghitit de un crocodil pentru a deveni astfel celebru.
Comicul lui Dostoievski te face sa razi cu gura pana la urechi atata timp cat nu te recunosti in nici o ironie a lui; dar daca reflectezi o miime de secunda, adica daca iti trece fulgerator prin minte ca esti chiar tu un Ivan Matveici, adica un impostor, un nimic, surasul tau ramane pierdut pe buze, un cutit ti se rasuceste in inima si rasul iti ramane in gat, neterminat.
Cata prostie si inutilitate!"
ian 2005
"Am facut o mare marsavie astazi. Bag de seama ca provoc asemenea situatii pentru a-mi stimula suferinta, pentru a-mi ascuti constiinta adormita.
Sunt o femeie fara scrupule, care a intalnit si a fost iubita de barbati care poate nu erau de o mare moralitate, dar orisicum mai profunda decat a mea. M-am jucat cu sufletele lor, care de putine ori m-au sensibilizat.
Se pare ca sunt dintre acele femei care nu pot trai fara avalanse, cataclisme interioare, care sa rascoleasca si sa zdruncine temeliile unei vieti normale, morale, responsabile. Femei care se hranesc ca himerele apelor din sangele barbatilor ce au indraznit sa le caute si sa le posede. Apoi se investesc cu justificari irationale.
Care e adevarul despre mine? Cred oare ca totul mi se cuvine? Ca am libertatea de a-mi satisface toate pornirile, capriciile, pretentiile?
Ar fi fost mai corect, nu-i asa, sa-i fi spus de la inceput ca nu trebuie sa aiba incredere in mine, sa nu-si faca planuri, sa nu-si implice sufletul. Mda. Mi-a descoperit minciuna si am inceput sa rad. Radeam, dar nu-l puteam privi. Radeam, dar se frangea ceva in mine. Ras grotesc, eram vulgara, nesimtita.
Puteam fi altfel? Zid de gheata ce sunt!
Fac parte din acea categorie de oameni care ajung intelepti prin mari pacate regretabile."
sâmbătă, 16 octombrie 2010
Scrisoare deschisa catre un om
Adica lipseste parca discretia si respectul. Adica parca se vulgarizeaza anumite ganduri si emotii, sunt luate in raspar. Hai sa ne tziganim, hai sa amestecam la voia intamplarii toata avalansa de trairi ce ne incearca, ca si cum avem acest drept si tot in picioare ramanem demni si nevatamati. Te inseli.
Limpezeste-ti inima si creerul si ia decizii mature odata si odata.
De altfel, sa bem pentru ciudata noastra prietenie...Hai noroc!
joi, 14 octombrie 2010
Raspuns
STOP!
luni, 11 octombrie 2010
Din nou tu
Ador insa sa iubesc. Mangaierile lui ma coplesesc, privirea lui ma topeste. Imi place sa iubesc de mii si mii de ori acelasi om, sa ii patrund misterul neincetat. Sa apartin numai si numai unui singur barbat, acesta e orgasmul suprem care mi-ar patrunde in oase si sange cucerindu-ma etern. Cine sa fie insa acela? Esti tu? Sau tu? Sau tu? Hmmm...
Sunt rea, rea, dar si cand ma privesti, dar si cand imi place cum povestesti, razi, zambesti, dar si cand imi placi pur si simplu tu, tu, se imblanzeste fiara din mine, sunt cucerita, dar pentru cat timp insa, ah, cata drama zace intr-un suflet mereu framantat, ce nu-si gaseste linistea intr-un "pur si simplu", ci se complica, se amageste in ideea unei libertati totale niciodata existente, reale, in ametitoarele dorinte de emotii intense, de la zenit pana la nadir si invers, caci urasc banalitatea, mediocritatea, neviul.
Sa dansam impreuna un Zorba Grecu, iubitul meu.
joi, 7 octombrie 2010
Singuratate
Dupa o agitatie continua, dupa un dus, dupa dansul reflectat in oglinda, dupa cateva tigari fumate, dupa multe reflectii cu ochii in tavan, ridicandu-ma si asezandu-ma cu inima palpitandu-mi neincetat, cu sufletul rascolit de nush ce zbucium, de senzatii si dorinte ce se vor imperios indeplinite acum, in momentul asta, dupa ce am enumerat in gand cu neliniste si mare confuzie, indecizie, actele pe care le-as putea face in libertatea asta enorma si totusi limitata de timp, dupa toate acestea si inca altele, decid sa scriu.
Cate si cate as putea face in momentul asta! E placuta seara cand singur asculti muzica in surdina, te simti intim legat de tine insuti.
Vinovat e Leonard Cohen care trezeste porniri dionisiace.
miercuri, 6 octombrie 2010
Imblanzirea calului
Va propun un exercitiu. Intinsi in pat, cat mai relaxat, cu ochii inchisi, imaginati-va, adica incercati sa priviti imaginea unui cal negru in ochiul drept si imaginea unui cal alb in ochiul stang. Sau invers, cum se prefera. Simultan, faceti calul negru sa fie agresiv, iar cel alb bland si copilaros. Faceti-i sa alerge in directii opuse si apoi sa alerge unul spre altul. Jucati-va cu cei doi cai. Cel negru transformati-l intr-un cal docil, supus, alintat, iar pe cel alb intr-unul puternic, falnic. Si tot asa...
Sa nu imi spuneti ca la un moment dat caii o iau razna si nu-i mai puteti controla!!:))
marți, 5 octombrie 2010
tu
tu oricum te minti si ne minti, esti ascuns, preferi sa te feresti de foc, de emotiile extreme care ti-ar putea dezechilibra propriul tau univers. liniste! liniste! vreau sa dorm linistit!
sâmbătă, 2 octombrie 2010
Fanfan, poetul puscariilor
Prima data, pe viu, il vazui intr-un autobuz ticsit de lume, unde aerul era inabusitor, prevestind stari isterise la un simplu rictus al unui om asudat. Tiganul, intr-o parte, se certa cu muerea lui, murdara si zburlita. El, bine imbracat si curat, mangaia cu satisfactie pachetele pline cu carti cocotate pe un scaun. Prima lui carte iesise pe piata. Parea sa i se astearna in fata un viitor luminos, plin de glorie si venituri financiare substantiale.
Se dovedi insa un afacerist pagubos, plangandu-se necunoscutilor ca a fost tradat, jupuit si uitat de editori.
Avea obiceiul sa se plimbe printre mesele teraselor sau barurilor iesene, ca si azi, sperand ca poate poate face rost de o bere sau o tigara. Facea pe bufonul, recitand propriile poezii cu emfaza si vociferand expresii pline de talc.
"Eu sunt FanFan, regele-poet al puscariilor si al lumii! Tu cine esti? Un nimic." Cunostea destul de bine literatura romaneasca si universala.
Zarindu-l printre mese, l-am invitat la o bere si o tigara. Drept rasplata mi-a darut cartea lui "Borfasii secolului 20", o mica capodopera originala, ce surprinde viata de tigan, cu peripetiile ei.
Apoi, dupa o bere, incepe sa tina discursuri, rosu-n obraz ca racul: "Eu sunt bolnav de inteligenta, stimati clienti. Am niste figuri de stil in mine, de va sparg! Sunt tigan, negru la chip si fara dinti, da' am in loc de suflet un flutur mare, alb-alb. Si-s sarac. Ce, Eminescu era bogat? Venea aici, se intalnea cu grasu' ala de Creanga, galgaia un vin bun si-i tragea dom'le o poezie, de se cutremura pamantu'. Ca el n-o sa mai scrie nimeni in Romania. Hai noroc!" Dupa al treilea pahar e scos afara in suturi de chelneri. Suparat, "Fanfan" le striga de dupa gard: "Ba, o sa mai auziti de mine! Vin si maine seara. Io-s prieten cu Plesu si cu Dinescu."
http://www.bzi.ro/celebrul-fanfan-isi-vinde-poeziile-la-pretul-unui-bilet-de-tramvai-2412
joi, 30 septembrie 2010
"Hey mama"
Va las pentru ca am o treaba cu Frankie Wilde...:)
marți, 28 septembrie 2010
Cuvant deschis de la P.C.
Bui bui bui
luni, 27 septembrie 2010
Romanele de dragoste
De remarcat la toti autorii, mai ales la Balzac, ca femeia, pe langa nespusa ei frumusete, gingasie, fire aleasa etc, se carcaterizeaza printr-o minte inteligenta, de spirit si chiar rationala. Lucru care adanceste drama pasiunilor pe care iubirea le proclama. Femeia inteligenta si care, pe deasupra, citeste, se cultiva, devine ori un monstru si atunci necesar neimplinita in dragoste, ori trebuie sa cada in genunchi prin modestie si supunere in fata intregii lumi si implicit in fata iubirii pentru a putea lasa sentimentul viu si sincer al dragostei sa le implineasca. Nu trebuie uitat ca aceste femei sunt descrise tot prin ochiul vigilent al barbatului, mai bine zis sub influentele dorintelor lor inconstiente. Si apoi sunt barbati ai secolelor trecute, cand femeia era perceputa inca in mod traditional. Ceea ce nu inseamna ca azi acestia nu ar avea in parte dreptate. Totusi, barbatul, in general, stie ce vrea de la femeie pentru a o iubi si cel mai putin isi doreste ca ea sa il depaseasca prin inteligenta si analiza logica.
Insa fara acea gingasie si sensibilitate a femeii dragostea nu ar avea farmec si s-ar risipi fara sa lase nici o urma :)
Muzica indulceste toata aceasta lupta crancena si priveste ca o suverana, de sus, baia aceasta de spirite decazute.
Hai ca sunt tare simpatici astia doi din videoclip :))
sâmbătă, 25 septembrie 2010
Neah!
vineri, 24 septembrie 2010
Reflectie
Hai, ca numa' banalitati debitez! Iubeste si atat.
miercuri, 22 septembrie 2010
Articularea la plural a adevarului
Daca anticii erau multumiti sa caute sensul intr-un Adevar universal valabil, metafizic, asa cum Platon a descris Ideile de frumos, bine ca fiind pure, ideale, absolute si imuabile, iar omul in imperfectiunea lui avea datoria de a se ghida dupa aceste principii morale pentru a se desavarsi, ei, iata, azi suntem dezorientati.
Bine, bine am adevarul meu dar dupa ce criterii si dupa ce factori pot sa il calific drept adevar? Dupa simturile noastre, dupa experienta proprie, dupa ce am citit si invatat, dupa nivelul inteligentei si ratiunii noastre, iar mai apoi, si aproape ca e definitoriu, dupa informatiile vehiculate in mass-media. Informatii de-a gata, cu pretentii de valabilitate stiintifica, neverificate de noi insine concret, empiric, insa ne incredem in buna intentie a "savantului" din presa, tv, youtobe etc., influentandu-ne reprezentarea asupra a tot ce exista.
Astfel, am devenit cu totii mici stiutori in tot si in toate, purtatori de enciclopedii si descoperiri senzationale. Lucru de altfel periculos, mai ales cand vine Einstein si afirma ca totul este relativ.
De exemplu, ati vazut nu-i asa "The zeitgeist", film revolutionar, care face lumina asupra conspiratiei mondiale din spatele diferitelor organizatii, cine stapaneste lumea, politica monetara etc, ei bine, la putin timp dupa lansarea filmului au aparut replicile si s-au creat alte filme care combateau toate teoriile expuse in "The zeitgeist", care si acestea la randul lor pareau veridice.
O stire spune ca norii de ploaie au fost creati artificial in nu stiu ce tara, alta cu argumente infirma posibilitatea asta, una zice ca a trecut ieri o cometa la o distanta atat de mica de pamanat incat era cat pe ce sa distruga planeta, alta dimpotriva explica ca e putin probabil sa se fi intamplat asa ceva, una ameninta cu sfarsitul lumii, efectul de sera, alta demonstreaza stiintific ca nu exista mai un efect de sera, ci totul e doar o conspiratie a marilor puteri care vor sa manipuleze si subjuge lumea; de la aceste stiri apar mii de filmulete, comentarii despre ce ar fi daca, ce ar fi fost daca, ce ar putea fi si cum ar putea fi.
Sau filmuletele despre facerea lumii, inceputul si sfarsitul universului...Si cate si mai cate!
Nu mai avem scapare. Informatia circula de la un neuron la altul haotic, de-a valma, iar adevarurile se nasc ca ciupercile.
Azi insa sunt multi descoperitori de adevaruri. Sa fi evoluat poate creierul uman, asa cum au sperat atatea!?
marți, 21 septembrie 2010
Scurta ironie asupra femeii
Multe dintre femei nu invata dintr-o experienta de lupta interioara, din chinuinta cunoasterii, ci din situatii, conflicte exterioare, care vin intamplator peste ele. Sunt viclene, incerca sa mituiasca, sa amageasca viata, alunecand cu falsa naivitate pe deasupra substantelor. Este rareori directa in exprimarea gandurilor, iar daca simte ca pierde teren, ca poate fi prinsa asupra jocului ei, se erijeaza si afunda in tacere creand aura renumita de mister care atat pentru ea cat si pentru el ramane emblema eternei enigme ce caracterizeazasa sexul frumos.
Pe cat de fermecat este barbatul de frumusetea si puterea ei seducatoare, pe atat o uraste si stie el de ce.
Iata poreclele pe care sateanul le da femeii lui:
"Cand e indarjit rumanu pa fameia lui ii zice ce-i ghine-n gura - muiere, muierusca, calu dracului, dracu-impelitat, vulpe-n patru labe, scorpie, iasma, pui de lele, teleleica, talpa iadului, petrecuta, taratura, papina, patachina, fleoarca, tarfa, besoandra, basoldina, bahornita, magmuza, verigasa, harlava, tigoare, 'ngalata, trantorita, tartorita, hoasca, ciuma", dupa D. Jipeanu.
joi, 16 septembrie 2010
Libertinaj şi creaţie
miercuri, 15 septembrie 2010
marți, 14 septembrie 2010
ca si adolescent...
Salut adolescenta! si mereu voi incerca sa pastrez intact copilul din mine si sa conserv nebunia primelor idealuri.
luni, 13 septembrie 2010
De pe internet culoarea violet
Ca si psiholog, oricum investigator al sufletelor umane, m-a impins curiozitatea de a cauta semnificatia acestei culori in caracterizarea unei persoane. Femeia asta si-a ales culoarea cumva pe la orele unu din noapte, era obosita, ceea ce semnifica ca a fost o actiune spontana fara prea multa logica la mijloc.
Asadar, caut pe net o descriere de incredere si cat de cat argumentata a violetului si transcriu si aici pe blog doua, trei elemente fara sa plictisesc.
Violetul este o culoare a masurii, constituita din rosu si albastru in proportii identice, din luciditate si actiune cugetata, echilibru intre pamant si cer, simturi si spirit, patima si intelepciune. Violetul este culoarea tainei, a misterului. In spatele violetului se va savarsi nevazutul mister al reincarnarii sau cel putin, al transformarii.
Culoarea violet ne hraneste si ne energizeaza in mod inefabil partea cea mai inalta a creierului, ajutandu-ne sa ne extindem orizontul intelegerii. Culoarea violet este stimulatoarea celor mai inalte idealuri umane si, gratie inspiratiei determinate de aceasta, au fost concepute cele mai frumoase opera in arta, muzica, proza, poezie, picture, sculptura, cinema etc.
Asta mi se pare mai interesanta :) - Extremul Orient, interpreteaza aceasta trecere de la rosu la violet intr-un cu totul alt sens, pur carnal, care inseamna si trecerea de la activ la pasiv. In cadrul tantrismului, fuziunile amoroase rituale se realizeaza intr-o incapere scaldata intr-o lumina violet, caci lumina violeta stimuleaza glandele sexuale ale femeii, pe cand cea rosie le stimuleaza pe ale barbatului.
Eu cred ca e destul ce-am zis :)
duminică, 12 septembrie 2010
Cand omii exista
Iata ca am decis spontan sa renunt la blog si spontan revin la el (o caracteristica a felului meu de a fi, daca erati curiosi sa ma cunoasteti:), mai ales ca blogul asta mie drag, cum poti oare sa te atasezi de un blog??? si sincer abia asteptam un motiv sa ma intorc la el si se ivi omul, care pe deasupra, ca sa ma incurajeze mi-a zis ca fac parte din categoria superioara a intelectualilor :)) Cel putin eu asa am inteles:)). Rad si amu :)), asta pentru ca era o mare glumaaaa.
Mdea...
Sa lasam un pic muzica si sa radem de memoria lui Malaiele, iele, ele.
Justificarea ultimii pagini din jurnalul unui blog
Mai presus de toate, acest blog, sau mai degraba micile mele creatii, au fost dedicate tanarului din imaginea de sus, un tanar care la vremea aceea visa, avea lumea la picioarele lui, traia din plin viata, fara sa isi imagineze ce curs va lua, cum se va sfarsi ea. Viorel, eu stiu acum, noi stim acum drumul sinuos al destinului tau! Maine se implineste un an de la disparitia ta si poate e mai bine acolo unde esti. Stiu ca ai fi fost foarte exigent cu mine si m-ai fi certat pentru ceea ce sunt eu acum. De aceea, am hotarat. Voi inchide cercul cu un punct apasat.
Apoi, blogul acesta se nascu sub impulsul unei frenezii stimulatoare, unei dorinte de exprimare ce se dorea implinita prin concretizarea in scris a gandurilor, sustinuta de un trio nebunesc, ca si cum am fi vrut sa cucerim lumea sau sa schimbam ceva in ea. De fapt, era vorba doar despre lumea noastra interioara si tumultul din ea. Lucian, Dorin...Doi oameni speciali, cu o anumita viziune originala asupra vietii si din care eu m-am hranit. De aceea le multumesc pe aceasta cale ca au existat in gandul si inima mea si m-au ajutat sa constientizez anumite aspecte ale vietii. Dorin se va mira si de data aceasta :)). Va voi citi tot asa blogarashi disperati ce sunteti:).
Cornelia, Oana...Doua mici stelute ce-mi lumineaza mintea si sufletul. Ele reprezinta vocile ascunse, mereu vorbitoare, care nu-mi dau voie sa gresesc, sa scriu prost, sa o iau razna. Sunt cugetul meu intrebator, criticul care pune sub semnul indoielii orice adevar, ca apoi sa il restabileasca in forma lui autentica, reala. Va iubesc!
Mircea...El de fapt m-a determinat sa ascult atat de mult Parazitii (i-am iubit odata cu inceputurile noastre, tii minte!?), sa fumez atat de mult, sa beau, sa imi dea atat de mult de gandit. Viata merge inainte, cu sau fara prea multe cuvinte, vorba unui cantec.
Pe paginile acestui blog m-am lamentat prea mult, m-am descoperit prea mult, mi-am evocat trecutul excesiv, mi-am expus exagerat sufletul. Treaba care este, de altfel, foarte placuta, insa neindicata.
Este necesar ca in spatiul virtual la care au acces prea multi oameni sa pastrezi o anumita distanta, trebuie ca intimitatile sa se consume in mijlocul persoanelor apropiate si nu in vazul lumii.
De aceea inchid copertile acestui blog, cu promisiunea de a crea un altul rezervat doar prezentului si viitorului, exteriorului si nu interiorului, optimismului si nu pesimismului, perspectivei si nu resentimentelor. Va voi face cunoscut noul blog, fiti fara grija, asta daca va preocupa ce o sa mai cititi intr-o pauza a existentei voastre:)).
Salut pe toti aceeia care m-au citit, cunoscuti si necunoscuti, si le urez multa sanatate sufleteasca.
Shikata ga nai!
sâmbătă, 11 septembrie 2010
Un omagiu de la un discipol în cuvinte cât mai simple
vineri, 10 septembrie 2010
Mirci
Semiintuneric. Doua birouri, doua lampi. Paginile fosneau, gand in gand. Peste pagini ochii se intalnira. Dinspre el fulger, dinspre ea fulger, dorinta tasni. El, balai, fulger albastru, lasa tocul jos. Ea, fulger verde, tremura. Energia urca serpuitor. Biroul se imaterializa. Copertile miroseau fierbinte, unde pasiunea se consuma. Si inca o data si inca o data. Pe strada cu nr. 28 el urlase "te iubesc", unda se propagase peste copaci, peste mari si tari. De aceea, apa are acel gust.
Cuvintele cad greu, greu. Totusi vad.
joi, 9 septembrie 2010
Axx
Manu.
Kikusan
Adi.