Între mine, ca ciocan, și această nicovală,
(metafizic vorbind),
se născu o pasiune ce prin veacuri se propagă
cu același adânc simț
ca și-atunci întâiași oară,
când, sub legământ etern,
ne-am jurat să deformăm,
să prelucrăm, modificăm, transformăm, metamorfozăm
(orice concept ce în –ăm se sfârșește)
tot ce între noi apare
de la piatră la metal,
de la pământ până la foc,
de la apă pân-la aer...
totuși, într-o zi,
văd cum nicovala mea iubită
se lăsa cu sârg lovită
de-un ciocan cu mult mai mare...
sunt mâhnit...
e drept,
îi ascunsesem
că de multe ori și eu lovisem
multe alte nicovale...
ne-am trădat
și acum,
între mine, ca ciocan, și această nicovală,
se strivesc cu duritate,
lacrimi, patimi, aspirații,
de la carne pân-la sânge,
de la joc până la cântec,
de la ură pân-la zâmbet,
de la mine pân-la mine,
de la tine pân-la tine,
toate alunecă șuvoi,
între noi
între noi...
luciul soartei reflectă
sinele nicovalei în care superego-ul ciocanului își admiră expresia.
ca și
luciul destinului reflectă
sinele ciocanului în care superego-ul nicovalei își împlinește expresia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu