Rescriu două, trei pagini dintr-un jurnal vechi, descriere în care mă regăsesc şi astăzi.
mai 2004
"Trece timpul si nu m-am apucat serios de lucrarea de licenta. Simplific din ce in ce mai mult tema, sursele de inspiratie si din mainile si mintea mea nu va iesi ceea ce imi propusesem cu ardoare acum doua mii de ani, adica o lucrare stralucita, care sa musteasca de inteligenta si putere creatoare, originalitate.
Oricum viata mea e de aiurea, alandala. Cu doi barbati in inima si-n pat, o chestie de care se pare nu mai scap. Ceea ce realizez si cu oarecare suferinta este ca am incercat ca o dobitoaca incapatinata, din prostie si neputinta, sa adaptez lumea cartilor realitatii pe care chipurile le traiesc. Adica, convingerile mele, conceptiile ingurgitate, stilul meu de viata erau imprumutate din tot felul de romane, filosofii, destine ale eroilor, creatorilor.
Ce spun eu?
Destinul meu trebuia, fara indoiala, sa fie unul exceptional; fusesem si eu la randul meu inghitita de un crocodil, asemenea lui Ivan Matveici, un personaj nu tocmai fictiv, ci cat se poate de real, care avea orgoliul, ambitia nemasurata, ca, prin orice mijloace sa zdruncine pamantul, universul din temeliile lui, sa arate omenirii ce inseamna sacrificiul suprem in numele unei idei. Un personaj penibil, care profitase de sansa de a fi inghitit de un crocodil pentru a deveni astfel celebru.
Comicul lui Dostoievski te face sa razi cu gura pana la urechi atata timp cat nu te recunosti in nici o ironie a lui; dar daca reflectezi o miime de secunda, adica daca iti trece fulgerator prin minte ca esti chiar tu un Ivan Matveici, adica un impostor, un nimic, surasul tau ramane pierdut pe buze, un cutit ti se rasuceste in inima si rasul iti ramane in gat, neterminat.
Cata prostie si inutilitate!"
ian 2005
"Am facut o mare marsavie astazi. Bag de seama ca provoc asemenea situatii pentru a-mi stimula suferinta, pentru a-mi ascuti constiinta adormita.
Sunt o femeie fara scrupule, care a intalnit si a fost iubita de barbati care poate nu erau de o mare moralitate, dar orisicum mai profunda decat a mea. M-am jucat cu sufletele lor, care de putine ori m-au sensibilizat.
Se pare ca sunt dintre acele femei care nu pot trai fara avalanse, cataclisme interioare, care sa rascoleasca si sa zdruncine temeliile unei vieti normale, morale, responsabile. Femei care se hranesc ca himerele apelor din sangele barbatilor ce au indraznit sa le caute si sa le posede. Apoi se investesc cu justificari irationale.
Care e adevarul despre mine? Cred oare ca totul mi se cuvine? Ca am libertatea de a-mi satisface toate pornirile, capriciile, pretentiile?
Ar fi fost mai corect, nu-i asa, sa-i fi spus de la inceput ca nu trebuie sa aiba incredere in mine, sa nu-si faca planuri, sa nu-si implice sufletul. Mda. Mi-a descoperit minciuna si am inceput sa rad. Radeam, dar nu-l puteam privi. Radeam, dar se frangea ceva in mine. Ras grotesc, eram vulgara, nesimtita.
Puteam fi altfel? Zid de gheata ce sunt!
Fac parte din acea categorie de oameni care ajung intelepti prin mari pacate regretabile."
mai 2004
"Trece timpul si nu m-am apucat serios de lucrarea de licenta. Simplific din ce in ce mai mult tema, sursele de inspiratie si din mainile si mintea mea nu va iesi ceea ce imi propusesem cu ardoare acum doua mii de ani, adica o lucrare stralucita, care sa musteasca de inteligenta si putere creatoare, originalitate.
Oricum viata mea e de aiurea, alandala. Cu doi barbati in inima si-n pat, o chestie de care se pare nu mai scap. Ceea ce realizez si cu oarecare suferinta este ca am incercat ca o dobitoaca incapatinata, din prostie si neputinta, sa adaptez lumea cartilor realitatii pe care chipurile le traiesc. Adica, convingerile mele, conceptiile ingurgitate, stilul meu de viata erau imprumutate din tot felul de romane, filosofii, destine ale eroilor, creatorilor.
Ce spun eu?
Destinul meu trebuia, fara indoiala, sa fie unul exceptional; fusesem si eu la randul meu inghitita de un crocodil, asemenea lui Ivan Matveici, un personaj nu tocmai fictiv, ci cat se poate de real, care avea orgoliul, ambitia nemasurata, ca, prin orice mijloace sa zdruncine pamantul, universul din temeliile lui, sa arate omenirii ce inseamna sacrificiul suprem in numele unei idei. Un personaj penibil, care profitase de sansa de a fi inghitit de un crocodil pentru a deveni astfel celebru.
Comicul lui Dostoievski te face sa razi cu gura pana la urechi atata timp cat nu te recunosti in nici o ironie a lui; dar daca reflectezi o miime de secunda, adica daca iti trece fulgerator prin minte ca esti chiar tu un Ivan Matveici, adica un impostor, un nimic, surasul tau ramane pierdut pe buze, un cutit ti se rasuceste in inima si rasul iti ramane in gat, neterminat.
Cata prostie si inutilitate!"
ian 2005
"Am facut o mare marsavie astazi. Bag de seama ca provoc asemenea situatii pentru a-mi stimula suferinta, pentru a-mi ascuti constiinta adormita.
Sunt o femeie fara scrupule, care a intalnit si a fost iubita de barbati care poate nu erau de o mare moralitate, dar orisicum mai profunda decat a mea. M-am jucat cu sufletele lor, care de putine ori m-au sensibilizat.
Se pare ca sunt dintre acele femei care nu pot trai fara avalanse, cataclisme interioare, care sa rascoleasca si sa zdruncine temeliile unei vieti normale, morale, responsabile. Femei care se hranesc ca himerele apelor din sangele barbatilor ce au indraznit sa le caute si sa le posede. Apoi se investesc cu justificari irationale.
Care e adevarul despre mine? Cred oare ca totul mi se cuvine? Ca am libertatea de a-mi satisface toate pornirile, capriciile, pretentiile?
Ar fi fost mai corect, nu-i asa, sa-i fi spus de la inceput ca nu trebuie sa aiba incredere in mine, sa nu-si faca planuri, sa nu-si implice sufletul. Mda. Mi-a descoperit minciuna si am inceput sa rad. Radeam, dar nu-l puteam privi. Radeam, dar se frangea ceva in mine. Ras grotesc, eram vulgara, nesimtita.
Puteam fi altfel? Zid de gheata ce sunt!
Fac parte din acea categorie de oameni care ajung intelepti prin mari pacate regretabile."
Imi place foarte mult stilul in care scrii.
RăspundețiȘtergereDar cel mai mult imi place ca ai curajul sa fii imperfecta... si sa ii lasi si pe altii sa vada asta, iar acest lucru este, dupa mine, admirabil.
Sa ai o saptamana plina de inspiratie!