luni, 7 februarie 2011

A fi sau a nu fi nu-i totuna?

Ma intalnii zilele trecute cu un personaj titular in invatamant. Unde preda el? Undeva departe, intr-un fund de lume. Nu intrebati unde e acel fund de lume; inchipuiti-va ca este vorba despre  acel imparat care intr-o dimineata, deschizand fereastra (bine, nu stiu daca o deschidea chiar el, poate avea o sluga speciala pentru treaba asta sau poate era un imparat independent si democrat) si trosnindu-si oasele de placere, privea asa in zare peste campii, munti, mari si tari, oceane si continente si constata cu uimire: “ma, da departe mai sunt!”
Infatisarea, asa  cum arata badea Gheorghe pe la varsta de 29-30 de ani. Adica om si el. Ajungem la faza in care il intreb ce mai face. “Ooo, pai sunt doctorand la geografie, anul II. La anul sunt doctor, jubila el.” Mi se trezi interesul de a afla mai multe, dat fiind ca si eu, la randul meu, am aspiratia aceasta de a-mi investi puterile intr-un doctorat.
Aflu, deci, ca el e inscris in acel program de doctorat in care primeste cei 18 mil. lei vechi, lunar, din invatamant castiga vreo 10 mil. lei vechi, plus lucrul cu ziua in constructii sau agricultura unde, zice el, inca se mai castiga bine. Adauga, printre altele, ca doar nu o fi prost sa se margineasca la banii din invatamant si atunci cauta fel de fel de alternative de a produce bani si iata avantajul de a face doctoratul: 1. primesti acei bani lunar, timp de 3 ani neintrerupti, 2. dupa finalizarea doctoratului se adauga un spor la salariul din invatamant si tot esti castigat.
Nu puteam sa nu-i dau dreptate.
Bun, si ce tema ti-ai ales? Hmm…Aici e aici. Trebuie sa fii foarte vigilent ce tema iti alegi, caci ea trebuie sa intruneasca o multime de cerinte. “Eu stiu matematica si statistica, iar profu nu stie. Si l-am infundat. Trebuie sa fii inspirat. De exemplu, iti alegi un rau, o apa pe care nu s-a mai lucrat, e o necunoscuta. Asa ai rezolvat problema originalitatii. Si bagi statistica si matematica la calcularea diferitilor parametri, indicatori etc., rezultatele fiind unice sunt si originale. Bine, ca nu scapi asa usor. I-am trimis profului pagini intregi de calcule statistice si primesc raspuns de la el: da interpretarea geografica unde-i? Oricum, interpretarile geografice o sa le faca el…”
Bineinteles ca raul respectiv se afla tot intr-un fund de lume, doar nu esti fraier sa iti alegi Rinul sau Dunarea pe care le-a studiat atata lume.
“Calculezi, calculezi, continua el, dar te poti trezi in fata comisiei de evaluare cu intrebarea: asa si ce-i cu asta? Ce interes ar avea cineva asupra indicelui respetivului rau?”
Pentru a nu lasa loc de indoiala asupra necesitatii cercetarii efectuate, omul nostru si-a propus sa calculeze cu aproximatie probabilitatea, pe o raza de 1 km. de jur imprejur, de a fi inundate casele oamenilor in cazul unor ploi torentiale. Ignorand faptul ca raul respectiv nu a provocat niciodata o paguba de cand se nascu el. Totusi, daca isi face de cap?!?!?

Cum adica te intrebi la ce a fost bun Caragiale? Pentru ca a scos din anonimat cuvantul viceversa – vezi “Doua lozuri” – asa cum a fi poate lua locul lui a nu fi si, bineinteles, viceversa.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu