Discutam cu S. si, razand, autoironizandu-ma, ii spuneam ca daca ar citi blogul meu sau alte materiale de-ale mele s-ar amuza foarte tare si ar gandi: ce-s cu textile astea mediocre, na vrea si ea sa scrie… Grav, fara sa rada, S. a zis ca nu-i bine sa gandesc asa, sa ma subestimez, ca daca vreau sa scriu atunci trebuie sa am incredere in mine si cu forta sa transmit ceva daca am totusi ceva de transmis. Asta e ideea: daca ai ceva de transmis…
Apoi, urma indemnul meu de a-l determina sa publice, el justificandu-se ca, sub nicio forma, nu vrea sa devina faimos, gaseste ca e meschin sa te afisezi si sa-ti faci glorie din ceea ce scrii mai intim, mai ales acum cand toata lumea scrie si multi scriu prost. Adica ce rost ar avea scrisul lui intr-o lume ca asta? El scrie doar pentru doi, trei apropiati si este indeajuns.
Acuma, tot asa amuzandu-ma, gasesc ca ambii suntem niste frustrati, iar justificarile astea sunt de 2 lei si 30 de bani, in esenta, in adanc existand de fapt credinta unei superioritati, a unui nas pe sus care nu-l atinge nimeni.
Ceea ce este de-a dreptul paradoxal, pentru ca si unul si celalalt suferim de sindromul comoditatii, al lenei intelectuale (pune, dom’le, la muncit creerii!), nicidecum a lipsei de capacitati de orice natura sau a timpului, spatiului sau, mai rau, a existentei gandului ucigator ca nimeni nu ar putea sa te inteleaga. Asta ramane de vazut dupa ce dai drumul materialului in lume.
Totusi scrisul nu este de nasul oricui, ci e specific acelui care are creerul, mintea, sufletul imbulzite de idei, trairi, viziuni, revelatii ce dau sa iasa pe dinafara, sa tasneasca cu putere si sa se exprime cu pasiune, pentru a deschide si mintea celuilalt asupra acestor descoperiri ale tale, care il privesc si pe acesta.
Scrisul in jurnale, pe un blog, pentru tine insuti etc, in general, l-as asocia cu un hobby, o terapie sanatoasa, caci limbajul scris este specific omului, deci un proces firesc si indicat de exprimare, insa scrisul care transforma, care revolutioneaza, care scoate din adancuri la suprafata adevaruri universale, acela trebuie transmis mai departe, lumii si el nu se realizeaza decat cu foarte, foarte multa munca.
Acest de-al doilea scris defineste un job, deci o profesiune: scriitorul.
Exigenta sa fie, dar nu daunatoare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu