!

Visez. Mereu visez. Si am multe doruri. Dar cel mai profund este dorul de dragoste.
Asemenea copacului ce isi trage seva din pamant, noi, oamenii, ne tragem seva din dragoste. Cand rostesti numele fiintei iubite iti tresare inima gandindu-te ca acest nume cuprinde un trup, un suflet, care este al ei, al lui.
Acum ma gandesc la tine. As vrea sa fii cu mine, dar nu aici. Trebuie sa fie noapte, trebuie sa fie natura, frunza, verde, frumos. Apoi ne tinem de mana strans, comunicam cu mainile si ne spunem ce simtim printre degete. Ne privim surazand; nu trebuie sa fim seriosi, pentru ca frumusetea zambeste.
Privirea ta imi vorbeste si ma simt bine. Gandurile imi sunt ratacite, dar simt parfum, in noapte, de tei...gandurile astfel se amesteca cu mireasma lor si se mai linistesc un pic.
Ah! ce fior e mana ta!
Ne zbenguim sub luna, printre flori, printre firele de iarba si ne atingem buzele usor. Naluca e buza mea, privirea mea, atingerea mea...Se pierde, dispare si apoi subtil revine iar. E farmec, e cantec. Totul trebuie sa fie si sa nu fie. Pentru ca asa este mereu, este si totusi nu este.
Si ne iubim...
Te privesc. Luna este un miracol, caci se face aura in jurul tau. Orice miscare a ta e raza de luna. Intind mana, te ating si cand te apropii ma cuprinzi cu mii de raze.
E atata gingasie in mine incat te-as atinge numai cu petale si o unda de vis!


"Nu,
nu exista dragoste adevarata
Daca
cei doi
Nu se iubesc unul pe altul." 
                            Marin Sorescu