In somnul sau pribeag prin lume si par lung,
lucia un gand de vesnica statornicie,
si framantat in patime trairi,
ardea un dor de trainca implinire.
Acum cand tic-ul s-a rotit
si tac-ul trage sa-l fixeze,
tumultul sau nelinistit,
de timp si spatiu neingradit,
incremenirea pare sa-l asfixieze...
Cu ochi umiti priveste al sau sange,
ce clocoteste-n doruri nebunesti
si se-ntreaba inca daca rostul lui
se afla printre cele pamantesti.
Atunci cand aripile se vor potoli,
un vultur lin pe cer va curge
si linistit in libertatea lui
spre cuib ferice va purcede,
unde al nostru om domni-va ca un rege.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu