Hei, Nichita

Azi, acum 78 de ani, te-ai nascut cica, acum ai fi fost un mos cu barba alba, oaches, poate intelept, dar sigur turbat in cautarea cuvantului ce l-ai fi simtit neviu, pierdut, risipit in spatele poeziei... sigur, sigur ai fi tunat si fulgerat, te-ai fi simtit singur, ignorat, uitat...
Nu realizezi ce multe s-au schimbat de atunci!
Stiai ca ai cont pe facebook?
Nichita, sa nu te ingrijorezi insa, un adevar ramane vesnic valabil atat timp cat pamantul va tine oameni si anume creatia, valoarea, geniul se propaga cu intensitate, vii prin spatiu si timp la infinit, sfidand vremelnicia.

Iata poezia mea preferata dupa Nichita Stanescu.

Astfel

Mă întorsesem strigând:
Unde este viaţa mea?
Doamne, ce-ai făcut tu cu mine
ca să-ţi mătur cu sufletul meu
natura lucrurilor.
De ce m-ai pus să-l văd pe arbor, doamne?
Şi, în genere, de ce m-ai dezrădăcinat,
făcându-mi picioare cu tălpi?
De ce m-ai blestemat să-mi fie
foame şi sete?
De ce te-ai logodit cu mine, doamne,
dându-mi dor de femeia mea iubită?
Hai, mori şi tu odată, doamne,
ca să fiu sigur că mor liniştit
şi nelogodit
şi plin de dor în sufletul meu
plin de dor.