Justificarea unui blog....

Intr-o oarecare masura am fost retinuta in a scrie pe un blog. Asta pentru ca tin la o anumita profunzime si respect creatia muncita pe foaie in creion, in meditatii lungi si chinuitoare. Bla, bla, bla…E o idee pe care intuiesc ca nu e a mea; Viorel, om de 60 de ani, avea angoasa fata de aceasta tehnologie si noi, cativa pusti ce il secondam si il indrageam, eram nevoiti sa ii ascultam trasnetele si fulgerele la adresa secolului asta ce profaneaza autenticitatea si profunzimea spiriului uman. Un soi de prostitutie, spunea el.

Pe aceasta cale, iata, au devenit, in masa, cu totiii scriitori. Jurnalul a suferit o transfigurare, din intimitatea lui a tasnit cu tot cu suvoiul de lacrimi in imensitatea lumii; oricum, nu putea sa ramana in urma, vetust, trebuia sa imite tendintele moderne si postmoderne, in care ne despuiem de tot, de haine, de idei, de credinte. Devenim nuduri printre nuduri. La urma urmei, bag de seama, ca de trup si suflet nu ne vom putea despuia niciodata, iar omul pana si in umbra lui tot om ramane. Astfel, va salut pe toti, in masa, oamenilor!
Sa revenim…Nu pot sa trec cu vederea ca nasterea acestui blog isi are germenele in orele pierdute frumos cu Cedry2k, Parazitii, Opium tea a lui Nick Cave, sub impulsul frenetic de a crea punti intre doua suflete nebune si restul lumii, in care unul dintre suflete, adica Lucian, il stiti pe Lucian? :), m-a molipsit cu entuziasmul sau de a-si exprima cat mai liber, sincer, cu daruire si multa imaginatie cele mai tainice reflectii asupra vietii. Iar, in ascuns, de la distanta, fara sa banuiasca, fara macar sa-si fi propus asa ceva, Dorin a devenit tatal nostru :).
Ca sa va faceti o impresie initiala asupra a ceea ce sunt eu, va spun cu mana pe inima, ca ma obsedeaza sa inteleg ce a vrut Eminescu sa spuna in acest vers “Nu credeam sa invat a muri vreodata! ” sau, cum e posibil sa se nasca un om ca Dan Puric, si multi altii ca el, astfel incat sa vibreze citoplasma in mine cand il ascult sau, prin ce concurs de imprejurari Dostoievski a putut sa intuiasca atat de profund prefacerea lumii din secolul 19 in 20 sau, mai mult, cum se explica agresivitatea omului fauritor de lagare si inca, universul o fi finit sau infinit? A, uitam, si deslusirea misterului fericirii si agoniei deopotriva a barbatului si femeii cu tot cu dragostea lor.
Astfel, <scriu pentru ca ma citesc si imi dau seama de framantarile ce pot crea dialoguri intr-o forma virtuala, expuse pe undele electromagnetice mai mult decat realitatea cuvintelor rostite in forma materiala>, idee retranscrisa de sufletul meu pereche si critic inegalabil, Cornelia.

Pana una alta, va urez mult noroc!