vineri, 27 august 2010

Trecutul in prezentul viitorului

Pentru ca sunt intr-o perioada dificila a vietii mele incerc tot felul de indeletniciri pentru a ingropa trecutul, adica amintirile. Ce exemplu poate fi mai revelator, de a sterge cu brutalitate urmele trecutului, decat istoria…brr…infioratoare a orasului roman (cu a din a) Pompei, pe care am avut norocul sa-l vizitez.

Pompeiul este situat la sud de Napoli, in apropierea vulcanului Vezuviu. Caut repede pe wiki ca sa nu ma insel si intr-adevar imi amintesc bine, acest vulcan, prin 79 d.C., avu placuta-i surpriza de a-si reimplini menirea, sensul existentei sale proprii si, astfel, erupe acoperind cu un strat gros de cenusa si piroclastie, :) fara piroclastie nimic nu-si avea rostul, intregul oras Pompei, nelasand urma de suflet care sa duca vestea mai departe. Asta pentru ca, mai departe in wiki, aflu ca in 1748 a fost descoperit intamplator, dupa ce un alt oras Herculaneum distrus tot de neobositul vulcan fusese descoperit cu 10 ani inainte, in 1738.
Dupa exemplul acestei tragedii, bag de seama ca totusi nu poti acoperi cu totul evenimentele, existentele unui trecut, ci, la un moment dat iti rasar in memorie sub o alta forma, poate mult mai remarcabile. Asa cum impresioneaza Pompeiul cu ruinele sale. Patrunzand in acest misterios oras, constati cu uimire ca te plimbi pe aceleasi “drumuri” unde de o parte si de alta au fost construite case de piatra, acum ramase fara acoperis, apartinand diversilor negustori, mestesugari sau fermieri; daca arunci o privire in interiorul casei vezi simple obiecte care spun povestea vietii de zi cu zi a acelor oameni: plita unde se prepara mancarea, oale, ulcele, diferite unelte de uz casnic sau de mestesugit.
Insa cel mai rascolitor moment este acela cand te trezesti fata in fata cu, de exemplu, trupul conservat al unei mame ce-si acopera copilul cu bratele, si-i citesti disperarea pe chip. Sau, mai incolo, surprinzi doua trupuri pietrificate, care aproape imbratisate iti dau impresia ca ar fi vorba despre doi iubiti.

Facand aceasta incursiune, ma vad in situatia de a-mi spune ca exista suferinta sau pierdere mai mare decat a mea, desi in egocentrismul meu nu recunosc si ca, bag un truism, istoria se repeta, fie intr-un singur suflet sau in mai multe suflete deodata, pe acelasi pamant si sub acelasi soare arzator.

http://www.guba.com/watch/3000101368/The-first-Pompei

2 comentarii:

  1. "trecutul este trecut" veche fraza a oamenilor simpli, "prezentul, prezent", viitorul te las sa gandesti tu...:) totusi emotia frazei cu drama expesiei ma face sa gandesc ca exista o drama a "expresiei" la nivel mondial as spune.
    cornelia

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte frumos ai prezentat istoricul acelei intamplari nefericite, iti spune asta un mare fan al evenimentelor istorice...cata durere...sau voiai sa te lauzi ca ai fost la Pompei, ai?:)

    RăspundețiȘtergere