luni, 30 august 2010

Un suflet pereche

Prin ’81, cand aveam un an si ceva si, deci, neavand discernamant nu aveam dreptul la vot, aparu, cred ca din senin caci nu-mi amintesc burta grea a mamei, un bot de carne cica negru si paros, ca ratusca cea urata ce avea sa se transforme mai tarziu intr-o mandra prea frumoasa fata. Inceputurile ei au fost marcate de tacere, viata exterioara ei retezase orice mirare a existentei, iar naivitatea ochilor ei se stinsese inainte de a inmuguri. Era, cum numesc parintii, un copil cuminte, care ii lasa sa doarma noptea si nu cerea mai nimic, dragalas, iubit si alintat de toti deopotriva. I se pusese porecla “butuc”, “butucel”, fiindca era un bebeu rotund si unde era pus acolo statea. Apareau urme de lacrimi in ochisorii ei numai daca eu, zaluda si rea, plangeam si ma smiorcaiam; pare-se ca plansul lacrimilor de la mine l-a invatat, iar plansul lumii interioare de la ea am invatat-o.

Mai tarziu, peste ani, cand in mintea copilului prinde forma constiinta, ea traia in aceeasi tacere si neexprimare, nelasand sa transpara nici o urma de reflectie. Pana intr-o buna zi, cand dintre buzele ei tasni cu indignare: “cat de perversa si rea este lumea!”. Ne amintim momentul foarte bine, cand eu tresarind am privit-o cu adanca uimire si bucurie, ca si cum s-ar fi nascut a doua oara. Si asa a si fost, filosofia ei adanca mi-a marcat adolescenta.
De altfel, un alt moment care ar fi trebuit luat in seama a fost ambitia ei de a fi data la scoala, desi mica, aproape nevazuta intre bancile scolii, a plans cu incapatinare sa ramana acolo printre ceilalti copiii.
Imparteam in jumatate totul, pana si chistoacele dupa perioada pubertatii, cand cu neastampar ne suiam pe blocuri ca sa nu ne surprinda parintii. Orice eveniment al vietii noastre separate era povestit acolo, pe blocuri, unde ne ascultam si dezbateam tumultul nelinistilor noastre mentale, creand un spatiu intim, ce putea fi patruns de Cioran, Eliade, Berdiaev, Biblia, maestri in cautarea adevarului.

Nu sangele este acela care ne-a unit profund, caci noi in filosofia noastra renegam radacinile, rudenia, ci experienta cunoasterii.

Va urma

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu