Pe la aproape 40 de ani, prin anii '30, Henry Miller se stabili în Franţa, la Paris. În America era un necunoscut, nu publicase nimic, se simţea în pragul ratării, după ce avusese o mulţime de joburi deocheate şi două neveste ciudate. La Paris s-a hotărât. Va scrie. Şi nu oricum, ci revoluţionar, fără canoane şi fără să copie vre-un clasic. Ieşi "Tropicul cancerului", o capodoperă, respinsă de americani mulţi ani, oglinda vie şi atrăgătoare a vieţii sale pariziene. L-aş numi un roman auto-pornografic, primul de acest gen. Mai mult decât atât, însă, e o creaţie care a pus bazele unui nou tip de roman biografic, într-un limbaj extrem de complex, cu vederi libere, în care personajele se află într-un total abandon "amoral".
Acolo găseşti descrisă femeia de la cea mai josnică până la cea mai pură. Henry Miller posedă o prostituată cu acelaşi sânge ca şi pe o femeie iubită. Futaiul devine o acţiune necesară, ca şi mâncatul, respiratul, adică vieţuirea. El ştie, a experimentat sexul făcut cu burta goală şi cu un mare cinism declară învins că burta va fi mereu mai presus de cerinţele inimii, odată potolit stomacul viaţa poate fi traită la nivel superior, în pretenţia sa filosofică.
Oricum, Henry Miller trezeşte un gust de aventură, de a călca în picioare totul, lumea întreagă, cu sentimentul că eşti deasupra tuturor, unic. Cu siguranţă, viaţa de zi cu zi, în monotonia ei, îl făceau să se simtă sfârşit şi insignifiant, dar în creaţie devine observatorul, atotputernicul situaţiei şi cu o singură reflecţie distruge tot ce este bine stabilit şi absolut firesc. Trezeşte, de asemenea, o dorinţă impetuoasă de a anula feed-back-ul cu cei din jur, ceea ce este rânduit cu precizie în numele firescului, căci uşor, uşor poţi fi prins în plasa socialului şi începi să te banalizezi în lupta pentru o pâine.
Henry Miller a preferat să trăiască nebun, liber, creativ, iubind mai mult grotescul decât mediocritatea. Cică râdea cu poftă, din suflet, mânca bine, dormea mai mult ziua, noaptea era pentru băut, sex şi scris, adora femeia, natura şi se îndopa cu literatură, filosofie, artă de bună calitate. A trăit până aproape de 90 ani, înconjurat mereu de femei frumoase.
Acum, la Paris, există un veceu public devenit celebru, vizitat de mulţi, după ce Henry Miller a descris cu umor cum uşurându-se i-a trecut prin minte o idee...
Totuşi a iubit o femeie cu pasiune, Anais Nin, celebră scriitoare, care spune aşa: "Dacă n-aş avea sentimente, aş putea deveni cea mai inteligentă femeie de pe pământ. Dispreţuiesc proporţiile, măsurile, tempo-ul lumii obişnuite. Refuz să trăiesc în lumea obişnuită ca o femeie obişnuită. Să mă implic în relaţii obişnuite. Vreau extaz. Sunt o nevrotică în sensul că eu trăiesc în lumea proprie. Nu mă voi conforma lumii. Mă conformez doar mie însămi."
Iisus Hristos mergea pe apa, eu merg pe apa cu vin sau invers? nu stiu exact cum e, dar cu siguranta stiu ca asta consum acum. Ultima ta postare (adica asta) e grea, prea grea, si de aceea si commentul meu va fi pe masura. Adica ma abtin si ii voi lasa pe altii care vor si pot sa o faca. Adica pauza... si iar pauza... dar oricum nu voi asculta ce vor zice ei, nu de alta dar inainte de a scrie ceva par neinteresanti... nah ca am zis-o, ar trebui sa fiu interzis pentru cretiniismele care le eman... pentru abjectiile care le-am ragait ,ma voi cenzura eu pe mine, dar tare de tot, si fara drept de apel... ce mistho e sa le dai sperante unora , dupa care sa-i omori, aproape ca am ajuns sa fac un fetish din asta... Alina? nu vei abandona acest blog, acest blog nu va insemna trecutul pentru tine, te vei tine de el, precum ma tineam eu cand eram mic de copac, ca sa nu cad din el cand culegeam/furam corcoduse cu gust de piersici si miros de alune... Alina? vom ramane , era sa zic in continuare pe baricadele blogului, si ne vom baga chiar si in transee pentru el... la blog ma refer... gata, pe chestia asta cred ca imi voi aprinde o tigare aprinsa, o aprinsa care se confunda cu flacara de la bricheta :)
RăspundețiȘtergere